Practica judiciara insolventa. Decizia 1087/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1087/

Ședința publică din data de 05 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 948 din data de 18.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 948 din data de 18.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; plata cheltuielilor de procedură avansate de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență, în sumă de cuantum de 111,04 lei, precum și a onorariului lichidatorului judiciar în sumă de 3500 lei (+TVA), din fondul de lichidare; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 17 noiembrie 2008, prin sentința comercială nr. 2350, fost deschisă procedura falimentului prevăzută de legea insolvenței, față de debitoarea - SRL, fiind desemnat lichidator judiciar Casa de Insolvență să administreze procedura insolvenței debitoarei.

Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societății obligația de predare a documentelor prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta.

În ciuda eforturilor depuse de lichidatorului judiciar nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății.

Pe baza documentelor puse la dispoziția sa de Administrația Finanțelor Publice A, lichidatorul judiciar a întocmit raportul de cauze și împrejurări care au dus societatea debitoare în starea de insolvență, prin acesta reținând motive care să atragă incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăți, însă, față de inexistența oricăror documente probatorii a apreciat că este în imposibilitate să solicite pe cale judecătorească atragerea răspunderii fostului administrator. Fără aceste documente și fără a avea aprobarea expresă a adunării creditorilor, nu a fost formulată o cerere în acest sens, cu atât mai mult cu cât administratorul societății nu a fost de găsit nici de creditorul declanșator, anterior formulării cererii de deschidere a acestei proceduri.

Judecătorul sindic a mai constatat că, în conformitate cu înscrisul de la fila 6 dosar fond, rezultă că societatea debitoarea nu desfășoară activitate și nu deține bunuri în proprietate; că, în conformitate cu adresa nr. 2953/13.01.2009 emisă de Primăria mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri, respectiv Primăria,rezultă că societatea debitoare nu are înregistrate bunuri supuse impozitării (fila 188, respectiv 8 dosar fond).

Față de lipsa totală a actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, lichidatorul judiciar a pus în vedere creditorilor să avanseze sume necesare continuării procedurii, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.

Față de lipsa totală a bunurilor din patrimoniul societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, potrivit Încheierea nr. 410 din data de 09 martie 2009, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.

Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prev. de art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Astfel, judecătorul sindic a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, așa încât, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate în sensul continuării procedurii.

În motivare, recurenta invocă prevederile art. 131 din Legea 85/2006, conform cărora: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Se mai arată că aceste dispoziții sunt exprese, considerând că în speță nu ne aflăm în situația prevăzută de lege care ar justifica închiderea procedurii de lichidare, deoarece nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul debitoarei. Se mai arată că lichidatorul judiciar, prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat apariția stării de insolvență, procesul verbal al Adunării creditorilor din data de 28.04.2009 și prin raportul de activitate nr. 3, arătat că "nu au fost predate documentele financiare ale debitoarei. Totodată s-a reținut faptul că în cauză sunt incidente prevederile art. 138 din legea 85/2006 și că se impune formularea de către lichidatorul judiciar a plângerii penale privind atragerea răspunderii împotriva reprezentanților debitoarei", după care a revenit asupra acestor aspecte, motivând că se află în imposibilitatea formulării acesteia.

Astfel, consideră că închiderea procedurii este prematură în acest stadiu, că se impune mai întâi obținerea actelor, iar dacă este cazul și formularea unei plângeri penale pentru obținerea acestora de la administratorii societății. Arată că în aceste condiții lichidatorul judiciar va putea formula atragerea răspunderii împotriva reprezentanților debitoarei potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006, recurenta considerând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 131, art. 138, art. 147 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9, art. 304 Cod procedură civilă.

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurente, a întâmpinării formulate de către lichidator și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.

Lichidatorul judiciar al debitoarei a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării, constatându-se că societatea debitoarea nu desfășoară activitate și nu deține bunuri în proprietate și că, în conformitate cu adresa nr. 2953/13.01.2009 emisă de Primăria mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri, respectiv Primăria, rezultă că societatea debitoare nu are înregistrate bunuri supuse impozitării, nefiind identificat faptic niciun fel de bun mobil sau imobil.

Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei a fost întocmit în lipsa documentelor financiar contabile, inclusiv a celor primare, astfel că lichidatorul s-a aflat în imposibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.

În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea persoanelor fizice din conducerea societății debitoare, în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă acesta consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.

Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței comerciale nr. 948/18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2009.

Presedinte, Judecător, Judecător

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /12.10.2009

Tehn. / 2 ex./12.10.2009

Instanța de fond - Tribunalul Arad

Judecător -

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1087/2009. Curtea de Apel Timisoara