Practica judiciara insolventa. Decizia 1506/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1506

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 3: Doina Lupea

GREFIER: - - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de debitoarea SC SRL împotriva sentinței nr.371/F din 10 septembrie 2008, Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS și intimatul administrator judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa taxei judiciare de timbru de 19,5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei.

Curtea, din oficiu a invocat excepția de netimbrare, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr.371/F din 10 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr- a fost respinsă contestația formulată de debitorul

A fost admisă cererea formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Administrația Finanțelor Publice DTS pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedura generală) împotriva debitorului, în contradictoriu cu creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Administrația Finanțelor Publice DTS.

În temeiul art. 33 alin 4 din Legea privind procedura insolvenței,

A fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului ,

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,

A fost numit administrator judiciar Cabinetul Individual, cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, retribuția urmând să-i fie stabilită ulterior.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

A fost dispusă notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în vederea efectuării mențiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 62 din Legea privind procedura insolvenței,

A fost fixat termenul limită pentru înregistrarea cererilor pentru admiterea creanțelor la 05.11.2008.

A fost fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 03.12.2008.

A fost fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la15.12.2008 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 17.12.20085. A fost fixată data ședinței adunării creditorilor la data de 08.12.2008 ora 10,00 la sediul Tribunalului Mehedinți, cu sediul în DTS,- și au fost convocați creditorii debitorului.

A fost dispusă trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar și publicarea acesteia într-un ziar de largă răspândire națională.

A fost dispusă deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Potrivit art.6 lit.c coroborat cu art.11 din Legea 146/1997, cu modificările ulterioare, s-a pus în vedere recurentei debitoare SC SRL să achite taxa judiciară de timbru de 19,5 lei.

Recurenta debitoare nu a satisfăcut această cerință a legii, deși a fost citată cu această mențiune - fila 9 dosar - astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin 3 din Legea 146/1997 modificată.

Potrivit art.3 din OG 32/1995, așa cum a fost modificată, s-a pus în vedere recurentei debitoare să achite și timbrul judiciar de 0,15 lei.

Întrucât recurenta debitoare SC SRL nu a achitat nici această taxă, deși a fost citată și cu această mențiune, este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.9 din OG 32/1995 modificată.

Față de cele de mai sus, urmează a se anula ca netimbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de debitoarea SC SRL cu sediul în DTS,-, -.3,.1,.6, Județul M, împotriva sentinței nr.371/F din 10 septembrie 2008, Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS cu sediul în DTS,-, Județul M și intimatul administrator judiciar cu domiciliul în,-, Județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.NB/3 ex.

Jud.fond

12 2008

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1506/2008. Curtea de Apel Craiova