Practica judiciara insolventa. Decizia 153/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 153
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cremenițchi Radu
JUDECĂTOR 2: Miler Iulia
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Camelia
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de recurs comercial formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 550/S din 06 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B și consilier juridic reprezentanta recurentei-creditoare a Județului I, lipsă fiind intimata-debitoare " "SRL P, prin lichidator I și intimații-creditori I și Primăria Municipiului
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, cererile de recurs fiind declarate și motivate în termen, scutite de taxă de timbru.
Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea sentinței comerciale nr. 550/S din 06.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic, în sensul respingerii cererii formulată de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii falimentului și admiterea cererii creditorilor de a fi autorizați să formuleze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a societății aflată în faliment.
De asemenea susține recurenta că, prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidentei prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, deși în cauză sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale anterior menționate.
Consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și depus la dosar.
Declarându-se închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 550/S din 06 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași -judecător sindic s-a hotărât:
S-a respins contestația formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I și obiecțiunile creditorului B împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului " ", cu sediul social declarat în P, str. -, --9,. B,. 8.
S-a.dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a aprobat decontul prezentat de lichidatorul judiciar I și dispus plata către acesta a sumei de 1.501 lei (RON) din fondul de lichidare.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr. 72/COM/08.02.2006 s-a deschis procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 (act normativ atunci în vigoare) împotriva debitorului " " P, procedură care a continuat sub forma falimentului, conform încheierii nr. 205/21.06.2006.
obligațiilor debitorului, consolidat prin încheierea nr. 260/04.10.2006, cuprinde pe creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I, Primăria P și B, valoarea însumată a creanțelor acestora fiind de 36.956,63 lei.
Constatându-se că în patrimoniul debitorului nu există bunuri din a căror valorificare să poată fi plătite creanțele creditorilor, la data de 17.08.2007 lichidatorul judiciar a înregistrat raportul final cu propunere de închidere a procedurii pe temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, precizând totodată că nu există motive temeinice pentru angajarea răspunderii personale a organelor de conducere ale debitorului.
Creditorul Bao biectat cu privire la propunerea formulată care a fost contestată și de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I, ambii apreciind că anterior închiderii procedurii se impune completarea raportului final cu informații vizând cauzele care au generat starea de insolvență și persoanele cărora le-ar fi imputabilă aceasta, existând suficiente dovezi pentru a se aprecia în sensul aplicării art. 138 din Legea nr. 85/2006 față de administratorul statutar al debitoarei. În acest sens, creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. Ias olicitat să fie autorizat pentru promovarea acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva organelor de conducere ale debitorului.
Cererea de autorizare a fost respinsă prin încheierea nr. 413/27.09.2007 pentru neîntrunirea condițiilor impuse de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 pe de o parte, pentru că aceste prevederi legale nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiunea în răspundere iar pe de altă parte, lichidatorul judiciar a precizat expres în raportul depus că nu a identificat cauze de antrenare a răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului.
În condițiile în care, după cum s-a constatat, debitorul nu are în patrimoniu bunuri ori disponibilități care să justifice continuarea procedurii în chip util, în vederea plății creanțelor reclamate, urmează a se dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului și evidențele fiscale, în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
Prin urmare, se vor respinge obiecțiunile și contestația formulate de creditori, în lipsa bunurilor în patrimoniul debitorului, continuarea procedurii fiind lipsită de obiect și în același timp costisitoare întrucât ar genera cheltuieli administrative inutile.
Totodată, pentru activitatea desfășurată se va încuviința decontul prezentat de lichidatorul judiciar, plata urmând să se facă din fondul de lichidare, lipsind disponibilitățile în contul debitorului.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. I, cât și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recursul formulat de a jud. I cuprinde următoarea motivare:
Prin cererea nr. 3749/06.03.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. I, s-a înscris în creditorilor cu suma de 21.497 lei, în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. 3531/02.03.2006, iar prin cererea nr. 13.712 din 28.07.2006 instituția recurentă și-a majorat creanța la suma de 22.342 lei conform Raportului de Inspecție Fiscală nr. 15.548/25.07.2006.
În data de 04.09.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Iaf ormulat contestație la Raportul Final precum și cerere de autorizare solicitând atragerea răspunderii personale a administratorului debitoarei " " în conformitate cu art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și art. 73 alin. 1 lit. "e" din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Societatea debitoare " " are obligații neonorate la bugetul consolidat al statului reprezentând impozite și taxe în cuantum de 22.342 lei.
" " a ajuns în incapacitate de a-și onora obligațiile la bugetul consolidat al statului prin desfășurarea unei activități fără eficiență economică.
debitoarea în situația de încetare a plăților, administratorul societății a pus creditorul bugetar în imposibilitatea încasării creanțelor ajunse la scadență. obligațiilor fiscale a condus în mod cert la acumularea de debite, majorări de întârziere, dobânzi și penalități, responsabil pentru neachitarea acestora, cât și pentru starea de insolvență fiind administratorul debitorului B. Putem astfel constata inexistența unei strategii manageriale viabile și derularea unor activități comerciale riscante ce au atras insolvența debitorului.
Din Raportul cu propunerea de deschidere a procedurii de faliment, întocmit de către lichidatorul judiciar, rezultă că acesta "nu a obținut mai multe informații cu privire la activitatea și istoricul debitoarei întrucât nu a putut contacta reprezentantul legal al acesteia, conform corespondenței depuse la dosarul cauzei, ba mai mult administrația debitoarei nu a îndeplinit obligația formală de a depune la organul fiscal bilanțurile anuale, astfel încât administratorul judiciar nu a putut realiza o analiză minimă cu privire la evoluția debitoarei". Iar ca o concluzie la acest Raport, lichidatorul judiciar precizează că "starea de insolvență se datorează numai administratorului B, care deși a avut cunoștință de faptul că încetarea de plăți a intervenit încă din data de 28.04.2003, nu a formulat o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului conform prevederilor art. 32 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 64/1995 cu modificările ulterioare. De altfel, atitudinea manifestată de către dl B, în sensul necooperării în nici o privință cu administratorul judiciar, denotă reaua-credință, intenția de a ascunde o parte din activul debitoarei".
În Raportul de Inspecție Fiscală nr. 15.548/25.07.2006 întocmit de către organele de control fiscal se menționează faptul că "în data de 21.07.2006, administratorul societății, în persana dlui B, a fost contactat telefonic, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință despre efectuarea inspecției fiscale, menționându-se și documentele ce trebuie prezentate pentru efectuarea verificării. Până la data întocmirii prezentului raport, acesta nu a dat curs invitației și nu a putut intra în posesia documentelor de evidență contabilă a societății. În perioada supusă verificării, societatea nu a mai depus la organul fiscal declarații de impozite și taxe, deconturi de și nici situațiile financiare cerute de lege. Nu au fost prezentate în vederea verificării registrele contabile obligatorii, jurnalele de și fișele de evidență a documentelor cu regim speciale.
Deși nici organele de inspecție fiscală nu au avut la dispoziție documentele financiar-contabile și nu s-au putut stabili evoluția capitalului social, a acționariatului, modificările privind administratorii, relațiile de participare cu alți contribuabili cu care are relații de afaceri, conturile bancare, evoluția cifrei de afaceri și a rezultatului financiar, evidența documentelor cu regim special utilizate, subunități și inventarierea patrimoniului, eventualii furnizori și clienți, totuși s-a putut constata că societatea nu a depus declarațiile privind obligațiile la bugetul general consolidat al statului.
documentele aflate la dosarul fiscal al societății și datele din evidența fiscală a Administrației Finanțelor Publice P s-a procedat la stabilirea obligațiilor bugetare, respectiv impozitul pe profit cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, impozitul pe venitul din salarii datorat cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, impozitul pe dividende cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, fond solidaritate pentru persoanele cu handicap cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, contribuția de asigurări sociale datorată de angajator cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, contribuția de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, contribuția de asigurări de sănătate reținută de la asigurați cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator cu dobânzile și majorările de întârziere aferente, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați cu dobânzile și majorările de întârziere aferente.
Sumele stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr. 15.548/25.07.2006 nu au fost achitate la bugetul de stat, administratorul societății debitoare nu a ținut contabilitatea firmei în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 - legea contabilității și alte legi speciale (OG nr. 24/2001 privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor; nr.OG 3/1992 privind, nr.OG 17/2000, nr.HG 401/2001, Legea nr. 345/2002, Legea nr. 571/2003, etc.), dând dovadă de rea-credință în administrarea societății debitoare, nu a respectat dispozițiile legale în materie, încălcându-se cu bună știință. Având în vedere aceste aspecte, consideră că lichidatorul judiciar în mod greșit a constatat că nu sunt motive temeinice pentru angajarea răspunderii personale a fostului administrator, dacă acesta sau o altă persoană se face vinovat de starea de insolvență, motivat de lipsa documentelor prevăzute de art. 28 și 34 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 73 din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, consideră că administratorii societății erau obligați să publice modificările intervenite la actele constitutive ale societății, respectiv schimbarea sediului social.
De asemenea, fapta de a nu prezenta actele contabile solicitate de administratorul judiciar și de către organele de control fiscal se încadrează în dispozițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței fptă care intră în atribuțiile administratorului judiciar să sesizeze instanța de judecată pentru a se lua măsurile ce se impun.
În acest sens, consideră recurenta că lichidatorul judiciar în mod greșit a constatat că nu există fapte sau acte care să se încadreze în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. "a-g" din Legea nr. 85/2006 cu privire la procedura insolvenței.
În ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, prevederea legală trebuie interpretată în primul rând, pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când a edictat norma de drept analizată. Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății comerciale față de faptele administratorilor acestor societăți care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul român a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" (alin. 1) și că "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă" (alin. 2). Din analiza acestui text rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care aceasta este iminentă. În acest sens, pornind de la principiile enunțate mai sus și pentru a nu mai crește insolvabilitatea care duce în mod inevitabil la creșterea creanțelor și la apariția altora noi, pentru a arăta importanța acestei obligații pentru climatul economic, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1995 republicată (actuala Lege nr. 85/2006) pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului prin reprezentanții săi legali (administratorii), ci o obligație, un comandament pe care administratorii nu îl pot încălca.
În concluzie, art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuie interpretat ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au încălcat dispozițiile imperative ale legii care le impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței, mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura în tot sau în parte pasivul debitorului.
Recursul formulat de cuprinde următoarea motivare:
În fapt, potrivit sentinței comerciale nr. 72/08.02.2006 judecătorul sindic, a dispus deschiderea procedurii falimentului.
Bas olicitat instanței să autorizeze creditorii că în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 să promoveze cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei, având în vedere că în sarcina fostei conduceri au fost identificate fapte care fac incidente prevederile legale anterior menționate respectiv:
- motivele intrării în incapacitate de plată dar și situația găsită se datorează unei proaste administrări a societății;
- s-a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți;
- fosta conducere nu a acționat ferm pentru recuperarea creanțelor, fiind identificat un real dezinteres în obținerea fondurilor necesare debitoarei;
- fosta conducere nu a acționat în vederea unui control financiar intern, complăcându-se într-o stare de indiferență ce a condus la încetarea de plăți;
- fosta conducere a intrat în relații comerciale cu persoane de la care nu s-a mai putut recupera valoarea prestației, scopul comercial al tranzacțiilor nemaiavând astfel finalitatea normală, respectiv obținerea unui profit;
Deoarece lichidatorul a omis să acționeze în instanță persoanele care se fac vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, a solicitat autorizarea din partea instanței de judecată de a se permite creditorilor să formuleze cererea întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Cererea de autorizare nu trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă. Singura referire din Legea nr. 85/2006 se află la art. 138 alin. (3) unde nu se specifică în nici un fel forma pe care trebuie să o îmbrace această cerere.
În concluzie oricare dintre creditori poate formula această cerere e autorizare ceilalți putând C mult să și-o însușească. În cazul de față cererea de autorizare a fost formulată nu de un creditor izolat ci de doi creditori deci nu se poate considera că cererea de autorizare a fost o acțiune izolată doar a unui creditor.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege rezultă cu claritate faptul că lichidatorul este obligat să formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri. Creditorii pot să solicite acreditarea doar în cazul în care acesta ar fi omis să formuleze această cerere sau în cazul în care acțiunea amenința să se prescrie.
În cazul de față lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale nici în urma sesizărilor făcute de către creditori.
Nepromovarea de către lichidatorul judiciar a unei astfel de cereri, deși existau suficiente elemente, a determinat creditorii să solicite încuviințarea de către instanța de judecată pentru a formula respectiva cerere.
În acest sens se precizează că atâta timp cât lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerere,se poate dispune ca această cerere să fie formulată de comitetul creditorilor. Arată recurenta că legiuitorul a stabilit expres această posibilitate, în sensul de a se permite oricărui creditor, cu autorizarea judecătorului sindic, să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, tocmai pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante în lichidarea judiciară a debitorilor supuși dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Modificarea adusă de Legea nr. 85/2006 nu presupune o limitare a dreptului creditorilor de a formula cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138, știut fiind faptul că practica a demonstrat imposibilitatea în unele cazuri de a putea fi constituit un comitet al creditorilor conform dispozițiilor art. 16 din Legea anterior menționată, în creditorilor nefiind înregistrați un număr suficient de mare de creditori. Dacă s-ar consacra această opinie, s-ar crea un dezechilibru între debitorii supuși unei proceduri de lichidare judiciară, cei cu un număr mai mic de creditori înscriși la masa credală fiind favorizați prin imposibilitatea formulării unei cereri împotriva organelor de conducere statutare, în lipsa unui comitet al creditorilor.
Singura condiție, înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale privește o autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să o formuleze, în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar.
Instanța de judecată investită să soluționeze cererile, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 138 și le respinge.
Prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare au fost grav prejudiciate drepturile și interesele creditorilor, apreciind în acest sens că a fost dispusă închiderea procedurii insolvenței cu nerespectarea dispozițiilor legale, precum și a spiritului legii, care oferă mai multe instrumente în vederea recuperării creanțelor creditorilor înscriși la masa credală. Scopul legii este acoperirea întregului pasiv, cererea formulată împotriva fostei conduceri având menirea de a se asigura posibilitatea acoperirii și a pasivului rămas în urma valorificării bunurilor debitoarei.
a solicitat autorizarea judecătorului sindic în vederea autorizării promovării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, această cerere fiind respinsă de judecătorul sindic și dispunându-se închiderea procedurii. Prin descărcarea lichidatorului judiciar și a judecătorului sindic de orice îndatoriri și responsabilități, nu mai poate fi exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, deși în cauză sunt identificate fapte ce fac aplicabile prevederile legale anterior menționate. Închiderea procedurii echivalează în acest caz cu o antepronunțare a instanței de judecată, asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivului, aceasta nefiind nici măcar supusă dezbaterilor instanței de judecată.
. de a motiva hotărârea, convingător și pertinent, reprezintă o reală garanție pentru părți, prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un real control judiciar, prin pronunțarea unei hotărâri care se întemeiază atât pe considerentele de fapt, cât și pe cele de drept care au format convingerea instanței.
În speța dedusă judecății se constată o continuare a activității, păguboasă pentru societatea falită, în ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolvență. Mai mult decât atât, indiferența de care a dat dovadă fosta conducere, s-a concretizat în lipsa oricărui interes în recuperarea creanțelor proprii debitoarei, prin aceasta falita fiind lipsită de resursele financiare necesare desfășurării unei activități economice sănătoase. Deși chiar instanța de fond a constatat în considerente această situație, nu a apreciat că acestea pot fi încadrate în "faptele" ce ar trebui să convingă o instanță de judecată asupra vinovăției fostei conduceri pentru insolvența debitoarei.
Faptul că instituția recurentă, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina onorata instanță de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța a cărei sentință o critică. În acest sens, subliniază reaua-credință de care a dat dovadă fosta conducere a debitoarei în exercitarea atribuțiilor, atunci când au dus " " spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre aceștia aflându-se și
a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prevederile articolului sus menționat nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți; "această omisiune (așa cum este apreciată și de literatura de specialitate - - "Regimul juridic al insolvenței) nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membri ai organelor de conducere".
În aceeași interpretare, "modul de formulare, în textul legii, a aptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind dimpotrivă vinovăția acestor membri, noțiune car,e în toate ramurile de drept desemnează deopotrivă intenția și culpa propriu-zisă".
Faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvență nu este relevantă în speța dedusă judecății, atât timp cât legea nu face referire expresă la aceasta.
Analizând în ansamblul lor motivele de recurs formulate de ambele recurente și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Deși recurentele critică respingerea de către prima instanță a contestației formulate de creditorul a jud. I și obiecțiunile creditorului B împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar I, acestea nu arată în concret care sunt motivele care ar determina incidența în cauză a dispozițiilor art. 138-140 din Legea procedurii insolvenței, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei " "
Având în vedere că cererea de autorizare aaj ud. I pentru promovarea acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 a fost respinsă prin încheierea nr. 413/27.09.2007, în mod legal prima instanță a dispus închiderea procedurii insolvenței în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În mod corect judecătorul-sindic a apreciat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi antrenată răspunderea personală a administratorului B. Astfel, toate faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. "d" lege se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție. Ori, în speță, recurenta a jud. I ar fi trebuit să probeze săvârșirea faptei ilicite prevăzute de art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006 cu intenție, în persoana administratorului B. Simpla încălcare a obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale nu instituie o prezumție de culpă întrucât, deși în cazul răspunderii delictuale autorul prejudiciului răspunde pentru culpa levissima, în privința acestui aspect Legea nr. 85/2006 derogă, faptele ilicite trebuind săvârșite cu intenție.
Mai mult, în speță, ambele recurente au criticat sentința primei instanțe făcând aprecieri cu caracter de generalitate referitoare la răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Ori, pentru antrenarea răspunderii personale a fostului administrator al debitoarei, ambele recurente ar fi trebuit să probeze îndeplinirea cumulativă, în speță, a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a administratorului care să se încadreze într-unul din cazurile prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. "a-g", raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și lipsa fondurilor bănești, disponibile pentru plata de către debitor a datoriei lor avute la creditori, precum și vinovăția administratorului.
Este nefondată și critica recurentei referitoare la insuficienta motivare a sentinței, reținându-se că judecătorul-sindic, în aprecierea caracterului nefondat al cererii creditorilor de abrogare a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a societății debitoare aflate în faliment, a avut în vedere opinia lichidatorului exprimată în raportul final că nu sunt motive temeinice pentru angajarea răspunderii personale a fostului administrator și că datorită lipsei bunurilor din patrimoniul debitorului, se impune închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursurile de față și va menține ca temeinică și legală sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 550 S/06 decembrie 2007 Tribunalului Iași - judecător sindic pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 martie 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: judecător-sindic:
24.04.2008/2 ex.-
Președinte:Cremenițchi RaduJudecători:Cremenițchi Radu, Miler Iulia, Gheorghiu Camelia
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 843/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 713/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
