Practica judiciara insolventa. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 162/
Ședința publică din 21 Februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurent M, J-, CUI R-, cu sediul în -, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 1685/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se depunerea unor concluzii scrise din partea recurentei SC M SRL și a intimatei AB ().
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14.02.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la 21.02.2008.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1685 pronunțată la data de 07.12.2007 de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 1268/2007 privind debitoarea SC. M SRL, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al creditoarei AB, excepție invocată de lichidatorul, s-a respins contestația formulată de debitoare împotriva tabelului preliminar de creanțe întocmit de lichidator pe seama debitoarei cu privire la înscrierea creanței creditoarei AB.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată la data de 29.10.2007 creditoarea AB a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei SC. M SRL cu suma de 420.101, 89 lei echivalent a sumei de 126.919 EUR. În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a desfășurat relații comerciale cu debitoarea privind livrarea unor cantități de melci dar nu i-a fost livrată întreaga cantitate contractată pentru care plătise în avans, rămânând o diferență de 126.919,89 EUR. Printr-o convenție încheiată la 25.03.2004 au fost reglementate, printre altele, și restituirea acestui debit, pe care debitoarea l-a recunoscut, pe parcursului anilor 2004-2005, dar care nu a fost achitat nici până în prezent. Din înscrisurile depuse de lichidator rezultă că valoarea însumată a plăților în avans făcute de creditoare și înscrise în contabilitatea debitoarei se ridică la suma de 115.305,40 EUR iar diferența de 11.613,60 EUR a fost recunoscută de numitul în înscrisul din 25.03.2004. Debitoarea a declarat că acest înscris nu-i este opozabil întrucât la data încheierii acestui acord nu era administratorul societății, neavând nici o calitate în cadrul firmei. Doar la data de 27.05.2004 acesta a dobândit calitatea de asociat iar ulterior, la 29.03.2006 și pe cea de administrator de drept. S-a reținut că în raport de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzută de această lege.
Din toate actele depuse la dosarul cauzei rezultă că numitul era administratorul de fapt al debitoarei. Astfel, din bogata corespondență depusă de creditoare reiese că acesta contracta cu terții, administra resursele materiale și financiare ale societății, își asuma în numele societății obligații față de partenerii de afaceri. De altfel, intr-un înscris din 01.04.1996 se menționa că acesta îi va asuma răspunderea pentru conducerea a trei societăți printre care și societatea debitoare. Statutul de administrator de fapt rezultă și din faptul că numitul încasa, atât de la debitoare cât și de la creditoare, drepturi bănești pentru activitatea prestată în cadrul debitoarei sub titulatura de "costuri de management". Această calitate rezultă și din alte documente contabile depuse de lichidator, fiind evident că dobândirea calității de administrator al debitoarei este mult anterioară datei de 25.03.2004. Asociata era căsătorită cu numitul fiind la curent cu activitatea desfășurată de acesta și de felul în care gestiona afacerile debitoarei. Existența mandatului tacit, specificul acestuia care rezidă tocmai din faptul că activitățile desfășurate de mandatar pe numele și pe seama mandantului sunt cunoscute și acceptate de mandant, este pe deplin dovedite în speță. În concluzie, actele încheiate de domnul sunt opozabile societății debitoare care este obligată să-și onoreze obligațiile asumate prin respectivele înscrisuri față de terți. Astfel, înscrisul numit Acord încheiat la 25.03.2004 este opozabil debitoarei, iar datoria pe care debitoarea o avea față de creditoare constituind titlu de creanță legal ți valabil. Această creanță nu este prescrisă, așa cum a susținut lichidatorul, înscrisul de mai sus prin care s-a recunoscut datoria, întrerupând prescripția conform art. 16 lit. a din Decretul Lege nr. 167/1958, consecința fiind curgerea unui nou termen de prescripție, iar la data de 23.03.2007 creditoarea a depus declarația de creanță.
Împotriva sentinței a formulat recurs debitoarea SC. M SRL arătând că înscrisul de care se prevalează creditoarea AB este lovit de nulitate absolută întrucât nu conține consimțământul debitoarei. Numitul nu a fost mandatat de debitoare să încheie un asemenea act, iar acest fapt rezultă și din lipsa ștampilei debitoarei de pe înscris, înscris neratificat vreodată de societate.
În completarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit judecătorul sindic a reținut existența unui mandat tacit de reprezentare a societății întrucât, mandatul fiind un contract consensual, pentru încheierea lui valabilă este necesar acordul de voință al ambelor părți iar numitul nu a avut un mandat expres de a reprezenta societatea la semnarea acordului din 25.03.2004. Nici mandatul tacit nu poate fi reținut deoarece nu a rezultat intenția neîndoielnică a debitoarei a a-l împuternici pentru reprezentarea societății iar acordul nu a fost niciodată ratificat de aceasta. Într-adevăr, arată debitoarea, unele dispoziții din acord au fost puse în executare, respectiv, cele care îl priveau direct pe, însă dispozițiile referitoare la societate nu au fost niciodată puse în executare. Având în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Legea 31/1990, potrivit cărora, "în raporturile cu terții societatea este angajată prin actele organelor sale", se apreciază că înscrisul este lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului, motiv pentru care contestația cu privire la înscrierea creanței creditoarei în tabelul preliminar se impune a fi admisă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea consideră că aceasta este temeinică și legală.
Astfel, numitul a fost căsătorit cu din anul 1967 până în decembrie 2006, când acesta a decedat. Societatea debitoare SC. M SRL a fost înființată în anul 1994, având ca unic asociat și administrator pe numita. Ulterior, în anul 1996, în societate intră încă un asociat, respectiv, AB, administratori de drept fiind și (filele 145-155). Această structură a asociaților s-a menținut până în 29.06.2004 când, din societate s-a retras AB, locul său fiind luat, cu același număr de părți sociale, de. Începând cu anul 1996, așa cum corect a reținut judecătorul sindic, a acționat în raporturile comerciale cu partenerii ca și reprezentant al debitoarei, angajând societatea în diverse afaceri. Această stare de fapt neîndoielnică rezultată din înscrisurile depuse la dosar nu a fost combătută de debitoare. În baza angajamentelor asumate prin, debitoarea și-a îndeplinit obligațiile și a beneficiat de drepturile obținute, inclusiv asociata ( de exemplu, dividendele pe anul 1997). În ceea ce privește înscrisul numit Acord încheiat la data de 25.03.2004, acesta cuprindea mai multe clauze, printre care, cesiunea părților sociale deținute de creditoare în societatea debitoare către precum și recunoașterea creanței de 126.919 EUR și eșalonarea de plată. În temeiul acestui înscris, la 26.06.2004, a devenit asociat în societatea debitoare cu 63,7% din părțile sociale alături de soția sa. Debitoarea, prin reprezentanții săi legali, a avut cunoștință de acest înscris, de conținutul său, însă nu a înțeles să-l denunțe decât atunci când creditoarea a vrut să-și realizeze creanța. Nu se poate susține că au fost puse în aplicare doar acele dispoziții din acord care priveau drepturile și obligațiile personale ale numitului deoarece cesiunea părților sociale deținute de creditoare către acesta privea societatea debitoare însăși, structura asociaților schimbându-se. Mai mult, o altă clauză din acord reglementează și modalitatea în care o altă societate, Export din Ungaria urma să-și achite datoria către debitoare iar debitoarea, nici la data încheierii acordului și nici în prezent, nu a contestat în vreun fel modalitatea de stingere a debitului, fiind vorba tot de o angajare a acestei societăți în derularea unor raporturi comerciale.
Așa cum s-a și reținut de altfel, numitul a încasat drepturi bănești sub titulatura de "costuri de management" și de la debitoare, iar în înscrisul de la filele 167-168 din dosarul de fond numit " Dare de seamă asupra acordurilor de principiu încheiat la din 01.04.1996", înscris necontestat de debitoare, se menționează expres că numitul iși va asuma răspunderea pentru conducerea a trei societăți comerciale, printre care și debitoarea.
În consecință, este evident că numitul a acționat, până în toamna anului 2006 când a decedat, în raporturile cu terții ca și reprezentant al debitoarei, că în baza afacerilor încheiate de acesta în numele și pe seama societății, societatea și-a asumat obligații ( pe care le-a și executat ) și a beneficiat de drepturi. Așadar societatea debitoare a cunoscut și derulat toate operațiunile comerciale încheiate de, recunoscând opozabilitatea actelor juridice semnate de acesta, chiar dacă nu toate aceste acte purtau și ștampila societății debitoare.
Sumele de bani acordate debitoarei cu titlu de avansuri în cursul anilor 2002-2003 în baza tot a unor înscrisuri semnate pentru debitoare tot de către fără un mandat expres, sunt înregistrate în contabilitatea acesteia, debitoarea a beneficiat de acestea, așa încât, recunoașterea datoriei prin acordul din 25.03.2004 este perfect valabilă și opozabilă societății debitoare. În consecință, această recunoaștere este motiv de întrerupere a cursului prescripției conform art. 16 lit. a din Decretul Lege 167/1958, cum, de altfel, a și reținut judecătorul sindic.
Față de considerentele de mai sus, recursul debitoarei este apreciat ca nefondat urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea M SRL, cu sediul în,-, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 1685 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnorecd. BI/2ex
Jud.fond:
-5.03.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 317/2008.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 192/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
