Practica judiciara insolventa. Decizia 1640/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1640/COM
Ședința publică din 08 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 3: Revi Moga
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului comercial declarat de recurenta-creditoareSC IT SA- cu sediul în loc.-, jud.C, în contradictoriu cu - - cu sediul în C,-, jud.C, lichidator judiciar al debitoarei SC SA - cu sediul în, jud.C, J -, CUI -, prin împotriva sentinței civile nr.3252/COM/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 23.11.2009 și, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 30.11.2009, 07.12.2009 și, respectiv 08.12.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului comercial, constată:
Contestatoarea SC""SA a chemat în judecată pe intimata în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC"-"SA și, pe această cale, a criticat refuzul practicianului de a-i înscrie, în tabelul definitiv consolidat, creanța în valoare de 470.966,50 lei reprezentând contravaloare lucrări și substanțe.
În motivarea contestației, contestatoarea SC""SA a susținut, în esență, următoarele:
SC""SA și SC"-"SA au încheiat contractul de închiriere nr.183/10 februarie 2006, cărui durată a fost prelungită, prin acte adiționale, până la 01.12.2008.
După soluționarea contestației formulată de către prin hotărâre irevocabilă, reprezentanți ai acesteia au venit, la momentul recoltării fructelor de pe plantații și au tulburat pe locatară în pașnica folosință a bunurilor închiriate, susținând că sunt proprietarii terenului și ai plantației. Aceștia au trecut cu forța la culgerea fructelor.
Cum lichidatorul nu a întreprins nici un demers pentru a-i asigura în continuare, folosința, SC""SA s-a aflat în imposibilitate de a derula contractul, în ciuda faptului că în nici un moment, locatara nu a solicitat rezilierea contractului.
Suma de 470.966,50 lei reprezintă cheltuieli efectuate de SC""SA în baza contractului de închiriere nr.183/10.02.2006 și a actelor adiționale ulterioare, care constau în contravaloarea lucrărilor de înființare și de întreținere a culturilor.
Lichidatorul judiciar al debitoarei SC"-"SA a aprobat toate cheltuielile prin procesele-verbale nr.334/06.02.2008 și nr.1156/30.04.2008.
În conformitate cu disp. art.8 alin.2 din contractul de închiriere nr.186/10.02.2006, locatoarea avea obligația de a asigura folosința bunului închiriat pe toată durata contractului - obligație care nu a fost respectată de către lichidatorul judiciar.
Devin astfel aplicabile dispozițiile art.221din actul adițional nr.1/08.11.2006 la contractul de închiriere, potrivit cărora "dacă, din cauze neimputabile părților contractante, contractul nu poate fi realizat, locatarul are dreptul la despăgubiri corespunzătoare lucrărilor efectuate până la acea dată și materialelor încorporate în sol (îngrășăminte, nutrimente, alte substanțe prevăzute de normele tehnice).
Măsura neînscrierii creanței, contestată în cauza de față, a fost justificată de către lichidator prin lipsa documentelor justificative și prin neindicarea temeiului creanței.
A solicitat contestatoarea admiterea contestației și înscrierea creanței sale în tabel, la ordinea de prioritate prevăzută de art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
În dovedirea susținerilor sale, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri.
Pe calea întâmpinării, lichidatorul judiciar - a arătat că SC""SA a fost înlăturată de pe plantații, deși contractul de închiriere era valabil, ca urmare a amenințărilor repetate din partea reprezentanților.
În cauză, contestatoarea nu a solicitat încetarea contractului de închiriere, ci a făcut cunoscută lichidatorului situația de fapt, cerînd decontarea sumei de 470.966,50 lei, justificată cu documente legal întocmite.
Prin sentința civilă nr.3252/COM/29.04.2009, Tribunalul Constanțaa respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea SC "" SA, în contradictoriu cu intimatul - în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC " " SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de închiriere nr.183 încheiat la data de 10.02.2006, SC"-"SA, în calitate de locatoare, a încredințat contestatoarei SC""SA folosința plantației de vitță-de-vie în suprafață de 175 ha și a plantației pomicole în suprafață de 152 ha situate în localitatea, județul C, până la data de 01.12.2006.
Prin acte adiționale succesive, durata contractului a fost prelungită până la data de 01.12.2008.
La data de 08.12.2006, prin Actul adițional nr.1, contractul de închiriere a fost completat cu art.221, având următorul cuprins: "Dacă din cauze neimputabile părților contractante, contractul nu poate fi realizat, locatarul are dreptul la despăgubiri corespunzătoare lucrărilor efectuate până la acea dată și materialelor încorporate în sol (îngrășăminte, nutrimente, alte substanțe prevăzute de normele tehnice).
Prin sentința nr.136/COM/21.09.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- au fost admise, în parte, contestația formulată de contestatoarea și cererea de intervenție principală formulată de intervenientul Ministerul Culturii și cultelor și s-a dispus anularea măsurilor de lichidare efectuate de lichidatorul judiciar în cadrul procedurii falimentului SC"-"SA, în ceea ce privește plantațiile de pomi fructiferi și -de-vie de pe terenul în suprafață de 350 ha aflat în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor și în folosința Române-, precum și în ceea ce privește cantitatea de 634.751 litri de vin și cantitatea de 95.281 litri derivate din vin.
În esență, s-a reținut că includerea în patrimoniul debitoarei falite SC"-"SA a plantațiilor de pomi fructiferi și de -de vie de pe terenul în suprafață de 350 ha și a produselor vin și derivate din vin, dar și inițierea operațiunilor de lichidare au fost efectuate cu nesocotirea regimului juridic al acestor bunuri, astfel cum a fost determinat prin nr.HG300/2002.
Totodată că rezultă, în mod neîndoielnic, din conținutul art.2 al nr.HG300/2002, existența unui drept de proprietate publică aparținând statului asupra terenului în suprafață de 350 ha, dobândit prin trecerea din proprietatea privată a aceluiași subiect de drept și caracterizat, în virtutea art.11 din Legea nr.213/1998, prin inalienabilitate, imprescriptibilitate și insesizabilitate.
Deopotrivă, pentru punerea în valoare și exploatarea terenului, actul normativ enunțat a recunoscut intervenientului principal Ministerul Culturii și Cultelor un drept de administrare, iar Române -, un drept de folosință, cu toate atributele pe care aceste drepturi le presupun.
S-a mai statuat că același regim juridic este incident, în temeiul normelor art.482, art.488 și art.489 Cod civil, plantațiilor de -de-vie și pomi fructiferi de pe suprafața de teren de 350 ha.
Pe calea contestației, SC""SA a susținut că daunele pretinse, cuantificate la suma de 470.966,50 lei sunt datorate de debitoare, întrucât a fost înlăturată de pe plantații, de către reprezentanții, iar lichidatorul judiciar nu a întreprins nici un demers pentru a-i asigura folosința, în continuare.
A invocat contestatoarea, în acest sens, nesocotirea de către lichidator a dispozițiilor clauzei art.8 alin.2 din contractul de închiriere nr.183/10.02.2006, potrivit cărora locatoarea avea obligația să asigure folosința bunului închiriat pe toată perioada contractului.
Așadar, în fapt, angajarea răspunderii debitoarei sub forma de daune este fundamentată pe ideea de culpă a cocontractantului.
Cum acest fundament contravine dispozițiilor clauzei art.221din contractul de închiriere - indicate de însăși contestatoarea ca temei al creanței - a căror situație premisă constă în imposibilitatea realizării contractului, din motive neimputabile părților contractante,instanța a reținut că cererea de admitere a creanței formulată de SC""SA nu poate fi primită.
Impotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat recurs creditoarea SA, solicitând admiterea lui, modificarea în totalitate a sentinței atacate, iar pe fond admiterea contestației și înscrierea în tabelul creditorilor a creanței în cuantum de 470.966,55 lei la ordinea de prioritate prev.de disp.art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se susține că nu a invocat nici prin cererea de înregistrare a creanței și nici prin contestația adresată instanței angajarea răspunderii intimatei fundamentată pe ideea de culpă a acesteia.
Este adevărat că a făcut referire, atunci când a prezentat situația de fapt la dispozițiile art.8 al.2 din contractul de închiriere, potrivit căruia intimata avea obligația să îi asigure folosința bunului pe toată perioada derulării contractului, însă nu a invocat o culpă a intimatei.
Faptul că aceasta a pierdut la rândul său posesia bunului, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu poate fi considerată o culpă a acesteia.
Creditoarea mai arată că a solicitat înscrierea unei creanțe certe, lichide și exigibile, recunoscută de intimată, ca urmare a aplicării disp.art.221din actul adițional la contractul de închiriere.
Creditoarea-recurentă a depus la dosar înscrisuri și note de concluzii scrise.
Intimata -, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC"-"SA, a depus la dosar concluzii scrise, lăsând la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Analizând toate criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Recurenta-creditoare SA, prin contestația înregistrată la Tribunalul Constanța -judecătorul sindic a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor a creanței sale în valoare de 470.966,50 lei la ordinea de prioritate prev.de disp.art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Această creanță este dovedită cu procesele-verbale nr.334/6.02.2008 și 1156/30.04.2009 și notele justificative aferente prin care debitoarea recunoaște lucrările și valoarea acestora.
Instanța de fond a reținut greșit faptul că s-a solicitat angajarea răspunderii intimatei având la bază ideea de culpă a acesteia.
In motivarea contestației, printre altele, s-a făcut referire la contractul de închiriere - art.8 al.2 - însă nu a invocat culpa intimatei.
Potrivit art.221din contractul de închiriere nr.183/10.02.2006, "dacă din cauze neimputabile părților contractante contractul nu poate fi realizat, locatarul are dreptul la despăgubiri corespunzătoare lucrărilor efectuate".
Deci, creditoarea recurentă nu a solicitat încetarea contractului de închiriere, ci imposibilitatea recuperării cheltuielilor înregistrate și dovedite conform documentelor legale și înscrierea unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Așa fiind, se justifică înscrierea creditoarei recurente în tabelul creditorilor a creanței în sumă de 470.966,50 lei la ordinea de prioritate prev.de disp.art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Pe cale de consecință, în conf.cu disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul comercial declarat de recurenta-creditoareSC IT SA- cu sediul în loc.-, jud.C, în contradictoriu cu - - cu sediul în C,-, jud.C, lichidator judiciar al debitoarei SC SA - cu sediul în, jud.C, J -, CUI -, prin împotriva sentinței civile nr.3252/COM/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că:
Admite contestația.
Dispune înscrierea în tabelul definitiv consolidat al debitoarei SA a creanței în sumă de 470.966,50 lei reprezentând contravaloare lucrări și substanțe, la ordinea de prioritate prev.de art.123 pct.3 din Legea nr.85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 decembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:Th.
Red.jud.-
11.01.2010
Tehnored.-gref.
4ex./21.01.2010
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu, Revi Moga
← Practica judiciara insolventa. Decizia 161/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 207/2009. Curtea de Apel... → |
---|