Practica judiciara insolventa. Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1689

Ședința publică din 22 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de creditorii: Consiliul Local al Sectorului 2 B - Direcția Venituri Buget Local Sector 2, cu sediul în mun. B,- și, și, toți cu domiciliul ales în mun. B, Calea, nr. 141,. 3,. 14, sector 6 împotriva sentinței nr. 655 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns avocat G, pentru recurenții persoane fizice, lipsă fiind aceștia, prim creditorul recurent, debitoarea intimată - "" SRL S - prin lichidator S, creditoarea intimată DGFP S și partea în proces intimată ORC.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că greșit a fost citat primul recurent cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, întrucât acesta nu timbrează și revine de la această dispoziție.

Apărătorul creditorilor recurenți a depus chitanța nr. -/20.10.2009, cu care s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar, cu care face dovada timbrării recursului declarat de părțile pe care le reprezintă și a solicitat să-i fie comunicată întâmpinarea depusă la dosar de lichidatorul debitoarei intimate.

Instanța, înmânează apărătorului recurenților copia întâmpinării depusă de lichidatorul debitoarei intimate și constatând recursurile în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat G, pentru recurenții persoane fizice arată că nu are interes față de problema ridicată în recurs de cealaltă creditoare și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestuia. A cerut admiterea recursului declarat de creditorii pe care îi reprezintă, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra celor solicitate, respectiv asupra acțiunilor în constatarea vânzării și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. A precizat că părțile pe care le reprezintă nu au formulat contestație conform art. 75 din Legea nr. 85/2006 și nu au avut nici măcar această intenție și că greșit a calificat instanța de fond cererea ca o contestație întemeiată pe aceste dispoziții. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Întrebat fiind, despre cererea de admitere a creanțelor aflată la 278 ds. apărătorul recurenților arată că această cerere trebuia calificată ca o acțiune în constatarea vânzării. De asemenea, a arătat că dosarul de la Tribunalului București este suspendat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 439/2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - "" SRL S, fiind desemnat administrator judiciar

La data de 21 nov. 2008, a fost depus și afișat la ușa instanței tabelul preliminar al creanțelor.

La data de 4 dec. 2008 s-a depus tabelul definitiv consolidat de creanțe.

Împotriva acestuia au formulat contestații CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 2 B - DIRECȚIA DE VENITURI BUGET LOCAL, și.

Primul creditor a arătat că cererea sa are la bază procesul verbal din 8.10.2008, întocmit de Serviciul de, astfel că nu trebuie avută în vedere sentința civilă nr. 1234/2008 a Judecătoriei Sectorului 2

Ceilalți creditori au susținut că dețin antecontracte de vânzare cumpărare, validate în prima instanță, pentru care au achitat prețul, astfel că se impune înscrierea creanțelor lor, așa cum le-au pretins.

Prin sentința nr. 655 din 30 iunie 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate contestațiile creditorilor enumerați împotriva tabelului definitiv al creanțelor nr. 532, afișat la ușa instanței la data de 4.12.2008.

Pronunțându-se astfel, judecătorul sindic a reținut în esență că întrucât creditorii menționați nu au contestat tabelul preliminar de creanțe, iar criticile lor nu se circumscriu limitelor prev. de art. 75 din Legea nr. 85/2006, contestațiile formulate apar ca fiind nefondate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii.

În motivarea recursului lor, și au arătat că s-au adresat judecătorului sindic cu o cerere prin care au solicitat acestuia să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în ceea ce privește 3 imobile situate în B și nicidecum nu au formulat o contestație la tabelul definitiv de creanțe.

Mai arată recurenții că cererea lor a primit un răspuns negativ din partea administratorului judiciar, așa încât au formulat contestație pe care au înaintat-o judecătorului sindic, solicitându-i acestuia să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, însă acesta în mod greșit a calificat cererea lor ca fiind o contestație la tabelul definitiv de creanțe pe care a soluționat-o, cu încălcarea necompetenței materiale și cu ignorarea cererii de înlocuire a administratorului judiciar. Ca urmare, se impune admiterea recursului lor, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Creditoarea Direcția Venituri Buget Local Sector 2 B, în motivarea recursului său, arată că a solicitat la data de 27.10.2008 înscrierea sa la masa credală cu o creanță de 11.047 RON, însă prin adresa nr. 53 din 10.02. 2009 administratorul judiciar i-a comunicat faptul că nu îndeplinește condiția de a fi înscrisă pe tabelul creditorilor.

Precizează recurenta că la data de 21.11.2008 a fost depus și afișat la ușa instanței tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, la data de 4.12.2008 a fost depus și afișat cel definitiv iar abia la data de 19.02.2009 i s-a comunicat procesul-verbal de afișare a tabelului, așa încât, în termen legal a contestat tabelul definitiv al creanțelor, fiind evident faptul că administratorul judiciar nu și-a îndeplinit obligațiile legale, respectiv cea prev. de art. 72 alin. 4 din Legea insolvenței, în sensul că nu notificat-o de îndată cu privire la neînscrierea creanței sale în tabelul preliminar al creditorilor.

Ca urmare, arată recurenta față de comunicarea procesului verbal sus menționat, soluția judecătorului sindic de respingere ca nefondată a contestației sale apare ca neîntemeiată iar pe de altă parte sunt aplicabile disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006 în ceea ce privește ipoteza dolului.

Concluzionează recurenta că sentința judecătorului sindic apare astfel nelegală, creanța sa fiind certă, lichidă și exigibilă, rezultând din procesul verbal de constatare din 8.10.2008, sentința nr. 1234 din 12.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 2 B, pronunțată în ds. nr- fiind irelevantă, motivat de faptul că au fost anulate doar formele de executare, urmare a neîndeplinirii condițiilor de formă aplicabile în materia executării silite a creanțelor fiscale.

Examinând ambele recursuri declarate în cauză, curtea constată următoarele:

Referitor la recursul declarat de, și, curtea apreciază că este nefondat.

Astfel din înscrisul depus la 453-457 ds. fond, rezultă explicit conținutul cererii recurenților, respectiv "contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de a nu înregistra creanțele subsemnaților ce fac obiectul cererii noastre din 6.10.2008 ( 278 ds. în tabelul de creanțe, măsură comunicată la data de 20.02.2009 prin adresa nr. 53/10.02.2009".

De remarcat este faptul că cererea aflată la 278 ds. este o "cerere de admitere a creanțelor".

Așadar, criticile recurenților menționați mai sus nu pot fi primite, judecătorul sindic calificând corect obiectul cererii ca fiind contestație la tabelul definitiv de creanțe, conform art. 75 din Legea nr. 85/2006, respectând prin aceasta principiul disponibilității părților.

De altfel, chiar la dezbateri apărătorul creditorilor (adică al recurenților menționați) a solicitat "admiterea contestației pentru motivele expuse în scris și înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor", astfel cum rezultă din preambulul sentinței atacate.

Neîntemeiat apare și motivul recurenților potrivit căruia judecătorul sindic nu s-ar fi pronunțat prin sentința atacată și asupra cererii de înlocuire a administratorului judiciar.

Astfel nici din cuprinsul contestației sus-menționate și nici din dezbateri nu rezultă formularea, de către contestatori a unei astfel de cereri.

În raport de cele învederate, recursul contestatorilor, și urmează a fi respins, conform art. 312 Cod proc. civ.

Analizând recursul declarat de Direcția Venituri Buget Local Sector 2, întemeiat de asemenea pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. curtea apreciază că este nefondat.

Astfel din conținutul contestației aflate la 443 ds. fond rezultă fără echivoc faptul că recurenta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 Baf ormulat contestație latabelul definitivde creanțe, solicitând înscrierea sa în acesta, cu o creanță de 11.047 RON, fără a ataca tabelul preliminar de creanțe, deși nu a fost înscrisă nici în acesta.

Ori în mod corect judecătorul sindic a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu a fost dovedită existența "unuifals, dolsau a uneierori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință" sau cazul "descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute".

Referirile recurentei Direcția Venituri Buget Local Sector 2 B la eventuala culpă a administratorului judiciar nu au relevanță, întrucât recurenta avea posibilitatea de a ataca tabelul preliminar de la data când a fost notificată (despre neînscrierea creanței sale conform adresei nr. 53 din 10.02.2009 - 408 ds. fond).

Luând în considerare cele învederate, cum nici criticile recurentei Direcția Venituri Buget Local Sector 2 B nu sunt întemeiate iar din oficiu nu se constată motive de ordine publică, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. ambele recursuri urmează a fi respinse ca fiind nefondate.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditorii: Consiliul Local al Sectorului 2 B - Direcția Venituri Buget Local Sector 2, cu sediul în mun. B,- și, și, toți cu domiciliul ales în mun. B, Calea, nr. 141,. 3,. 14, sector 6 împotriva sentinței nr. 655 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.

Președinte Judecători, Grefier,

Red. ND

Jud. Gh.

Tehnored. MM

2 ex. - 19.11.09

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Suceava