Practica judiciara insolventa. Decizia 1763/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

- contestație în anulare -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1763

Ședința publică din 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea, cu domiciliul în mun.,-, -.75,. B,.9, jud. împotriva deciziei nr. 47 din 22 ianuarie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din 22 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea apărătoarei contestatoarei să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 29 octombrie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 03 martie 2008, Cabinet de practician în insolvență "Av. " a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență față de debitoarea SC " Com" SRL S, societate aflată în dizolvare de drept, dispusă prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 1979 din 11 aprilie 2005, fiind desemnată ca lichidator Cabinet de practician în insolvență "Av. ".

Prin sentința comercială nr. 454 din 2 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea formulată de Cabinet de practician în insolvență "Av. " și în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr.85/2006 a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC " Com" SRL S, fiind numit lichidator judiciar Cabinet de practician în insolvență "Av. ".

Prin sentința nr. 900 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar Cabinet de practician în insolvență "Av. " și a obligat pârâta să suporte pasivul societății debitoare în sumă de 7.958 lei.

Totodată a admis raportul întocmit de lichidatorul judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului " Com" S, radierea debitorului din registrul comerțului, precum și descărcarea administratorului judiciar de îndatoriri și responsabilități.

Prin decizia nr. 47 din 22.01.2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal respins ca nefondat recursul declarat de pârâta.

Pronunțându-se astfel, instanța de recurs a reținut, în considerarea art. 27 al. 1 și art. 143 din Legea nr. 85/2006 că, urmare a dizolvării de drept pentru nedepunerea bilanțului contabil, debitoarea deși s-a găsit în postura de a nu-și mai putea desfășura activitatea, așa după cum arată în recurs, a rămas în pasivitate și nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, dar nici nu a dovedit achitarea datoriilor către bugetul de stat, acestea producând penalități și dobânzi ce în final au depășit debitul principal.

concluzionat instanța de recurs că, față de această situație în mod just judecătorul sindic în temeiul art. 1203 cod civil a prezumat că pârâta a folosit societatea debitoare în interes personal, împrejurare în care evident sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. "c" din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei decizii, recurenta a formulat contestație în anulare, înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 908/39 din 15.07.2009.

În dezvoltarea motivelor, contestatoarea arată că decizia atacată este nelegală întrucât s-a aplicat prezumția de culpă, fără a se lua în considerare faptul că dispozițiile art. 138 lit. "c" din Legea nr. 85/2006 impun cu necesitate dovedirea folosirii mijloacelor materiale ale firmei în scop personal.

Totodată, contestatoarea justifică starea de insolvență în care a ajuns prin faptul că în momentul încetării activității firmei nu a avut resursele necesare efectuării vreunei plăți întrucât, în fapt, partenerii săi de afaceri au încetat plățile, aspect care a generat, în consecință și starea de insolvență, ca reacție în lanț a lipsei de disponibil și deci nu i se poate reține, în nici un fel, existența intenției de a prejudicia bugetul de stat, cu atât mai mult cu cât nu a avut cunoștință de debitul inițial, neexistând nici o dovadă a comunicării obligației de plată.

Concluzionează contestatoarea că judecarea recursului la primul termen, fără a i se analiza motivele expuse în petiția de recurs, au pus-o în postura de constata că drepturile sale procesuale i-au fost ignorate.

Examinând contestația în anulare de față, Curtea constată că este nefondată.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, să o desființeze și să procedeze la o nouă judecată.

Pentru folosirea contestației în anulare de drept comun, art.317 Cod procedură civilă alin. 1 cere, drept condiții de admisibilitate ca hotărârea atacată să fie irevocabilă iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe calea apelului, respectiv pe calea recursului.

Motivele prevăzute de legiuitor pentru retractarea hotărârii irevocabile atacate, sunt reglementate prin art.317 și 318 Cod procedură civilă.

In speță, contestatoarea a invocat, în promovarea prezentei contestații, art.318 Cod procedură civilă.

Acest text este aplicabil atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Primul motiv la care se referă art.318 Cod procedură civilă, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este vorba deci despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Textul vizează, așadar, greșeli de fapt involuntare iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

C de al doilea motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, se referă la omisiunea cercetării unui motiv de recurs invocat în termen de către recurent iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.

In speță, argumentele invocate de către contestatoare privind aplicarea eronată a prevederilor legale, în lipsa unor dovezi certe privind folosirea mijloacelor materiale ale firmei falite în scop personal, precum și judecarea cu prea mare celeritate recursului la primul termen de judecată, nu se circumscriu nici unuia din cele două motive menționate cerute de art. 318 Cod proc. civ. ci vizează reexaminarea fondului pricinii și reaprecierea probelor. Ori, legiuitorul pe calea contestației în anulare, nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt.

Față de cele menționate, cum prezenta contestație în anulare este nefondată, nefiind îndeplinite cerințele textului legal menționat, Curtea urmează aor espinge ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea, cu domiciliul în mun.,-, -.75,. B,.9, jud. împotriva deciziei nr. 47 din 22 ianuarie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. ND

Tehnored. MM

2 ex. - 25.11.09

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1763/2009. Curtea de Apel Suceava