Practica judiciara insolventa. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Brasov

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR.170/ DOSAR NR-

Ședința publică din 2 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- - - - președinte de secție

- - - JUDECĂTOR 3: Laura

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr. 89/Sind din 12 ianuarie 2009, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 2 aprilie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 89/SIND/12.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, judecătorul sindic a respins contestația formulată de debitoarea, admis cererea formulată de creditoarea și în consecință, în baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei, a numit administratorul judiciar, căruia i-a stabilit retribuția și sarcinile, a stabilit termenele pentru depunerea cererilor de creanță, întocmirea înregistrarea, comunicarea și afișarea tabelului preliminar, formularea contestațiilor, soluționarea acestora și întocmirea, afișarea și înregistrarea tabelului definitiv al creanțelor, pentru prima adunare a adunării creditorilor și a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile procedurii.

La pronunțarea acestei hotărâri judecătorul sindic a reținut următoarele:

Potrivit art.3 al.1 pct.1 lit. a si b din Legea nr.85/2006 insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după cca. 30 zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Deci, susținerile debitoarei că datoria are acoperire a sumei datorate atât în stocul de medicamente cât și a sumelor ce trebuie decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate nu au relevanță de vreme ce legea cere, pentru declanșarea procedurii falimentului, condiția insuficienței fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Or, chiar debitoarea recunoaște existența unei datorii exigibile față de creditoare, mai mare decât valoarea prag de 10000 lei.

S- constatat deci că reclamantul - creditor are o creanță de peste 10.000 lei față de pârâtul - debitor, iar aceasta este certă, lichidă și exigibilă, conform art.379 Cod procedură civilă. Dovada acestei creanțe s-a făcut cu înscrisurile depuse la dosar de reclamant, respectiv facturile.

Valoarea acestei creanțe este superioară valorii prag, conform art. 3.12 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs debitoarea, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii contestației sale și respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

În motivarea recursului se susține că datoria reală nu este de 30.603 lei ci de 29.719,40 lei, sumă care a fost achitată.

În probațiune, recurenta a depus înscrisuri.

Intimata creditoare a depus la dosar notă de ședință prin care a arătat că debitoarea a achitat în întregime debitul.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în raport de înscrisurile noi depuse la dosar în recurs și de dispozițiile legale în materie curtea reține următoarele:

Având în vedere ordinele de plată depuse de recurentă la dosar, cu care face dovada achitării integrale a datoriei ce a format obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței și de poziția intimatei, care confirmă acoperirea integrală a creanței, se constată că recurenta debitoare nu este în încetare de plăți, ca urmare, contestația sa la cererea formulată de creditoare apare ca fiind întemeiată.

Ca urmare, în baza art. 3041Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se modifica în tot hotărârea atacată în sensul admiterii contestației debitoarei și respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr. 89/SIND/12.01.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot, în sensul că admite contestația formulată de debitoare la cererea de deschidere a procedurii insolvenței și în consecință:

Respinge cererea formulată de creditoarea în contradictoriu cu debitoarea

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red: /03.04.2009

Dact:G/08.04.2009

Judecător- sindic:

- 4 ex. -

Președinte:Alina Gabriela Stoian
Judecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Brasov