Practica judiciara insolventa. Decizia 171/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.171/ DOSAR NR-
Ședința publică din 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Laura
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea LEASING împotriva încheierii din data de 4 februarie 2009, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 2 aprilie 2009.
CURTEA
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Brașov în data de 4.02.2009 în baza art.246 al.1 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului - creditor LEASING față de pârâtul - debitor, referitor la acțiunea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, iar în baza art.246 al.3 Cod procedură civilă a fost obligat reclamantul creditor la plata sumei de 5.000 lei către pârâtul debitor, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea LEASING
În motivarea recursului se arată următoarele:
Creditoarea a formulat la data de 22.07.2008 cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei pentru o sumă de 30.554,2 EURO în temeiul contractului de leasing - din 21.01.2005.
În ciuda atitudinii culpabile a debitoarei prin nerespectarea obligațiilor contractuale, în cursul judecății cererii de deschidere a procedurii creditoarea a cedat rugăminților debitoarei și a fost de acord cu propunerea acesteia de rescandențarea debitelor și renunțarea la recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței.
Atitudinea debitoarei care a solicitat creditorului să îi permită rescadențarea debitelor emițând noi titluri de valoare care să garanteze creanța deținută împotriva sa reprezintă o recunoaștere a debitelor și a culpei sale în neexecutarea obligației de plată.
Creditoarea și-a întemeiat acțiunea pe o cerere ce îndeplinea condițiile cerute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. În lipsa unei cereri de renunțare la judecată acțiunea creditoarei era întemeiată și nicidecum aceasta nu s-ar fi aflat în culpa procesuală pentru a putea fi supus ulterior achitării cheltuielilor de judecată.
Instanța nu a luat în considerare atitudinea corectă a creditoarei care a respectat rigorile procedurale și a adus la cunoștința instanței modificările apărute în cadrul raporturilor contractuale cu debitoarea informând în timp util faptul că a primit din partea debitoarei bilete la ordin scadente în viitor și renunțând astfel la judecarea cauzei.
În situația în care recurenta a intrat în posesia unor noi titluri executorii cu scadența în viitor recurenta avea obligația să renunțe la judecata cererii, ceea ce nu poate fi sancționat, considerându-se că este în culpă procesuală și obligând recurenta la cheltuieli de judecată nejustificat de mari.
În mod greșit instanța a considerat că recurenta a căzut în pretenții din moment ce aceasta a înțeles dificultățile financiare întâmpinate de debitor acordându-i rescandențarea debitelor și îndeplinindu-și cu bună credință obligațiile procesuale.
Art. 247 al. 1 Cod procedură civilă nu este aplicabil conduitei juridice avute de creditor și circumstanțelor acestei cauze și nu i se poate imputa vreo culpă procesuală.
În speță este paradoxal cum buna credință a creditorului care i-a îngăduit debitoarei să emită bilete la ordin scadente în viitor și a renunțat la procedura insolvenței și atitudinea corectă a creditoarei în respectarea obligațiilor procesuale l-au adus în situația inechitabilă de a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată deși chiar debitoarea era culpabilă de neexecutarea obligațiilor contractuale.
În al doilea rând recurenta contestă obligarea recurentei la cheltuieli de judecată cât și cuantumul acestora de 5000 lei care este foarte mare având în vedere că au existat înainte de renunțarea la judecată doar trei termene procesuale toate suferind amânări.
Valoarea cheltuielilor de judecată compusă doar din onorariu avocațial în cauză neefectuându-se altfel de cheltuieli care ar putea fi incluse în cuantumul cheltuielilor de judecată este disproporționat de mare față de eforturile și munca depuse de avocatul părții adverse și de complexitatea cauzei. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.
Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și probele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.
Creditoarea a formulat la data de 22.07.2008 cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei pentru o sumă de 30.554,2 EURO în temeiul contractului de leasing - din 21.01.2005 reprezentând sume restante cu scadența depășită.
Recurenta a intrat în posesia unor noi titluri executorii, respectiv bilete la ordin emise în 17.11.2008 după introducerea cererii creditoarei de deschidere a procedurii de insolvență cu scadența în viitor, respectiv în perioada 1.11.2008-22.06.2009, ceea ce a dus la renunțarea recurentei la judecata cererii.
Potrivit art. 246 Cod procedură civilă renunțarea la judecată poate fi făcută oricând în cursul procesului. Dacă reclamantul renunță la judecată după ce s-a comunicat cererea de chemare în judecată a pârâtului, dar înainte de a se intra în dezbaterea fondului, la cererea pârâtului, reclamantul poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
Art. 274 al. 1 Cod procedură civilă prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească toate cheltuielile de judecată. Astfel partea care a pierdut procesul suportă cheltuielile efectuate de ea și de partea adversă deoarece este în culpă procesuală.
Din cele două texte mai sus menționate rezultă că în cazul renunțării la judecată ulterior formulării cererii de chemare în judecată dar înainte de dezbaterea fondului cauzei, reclamantul poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată cu condiția să fie în culpă procesuală.
În speță introducerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență a fost determinată de neplata la scadență datoriilor de către debitoare, iar renunțarea la judecată a intervenit după emiterea biletelor la ordin de către debitoare, deci creditoarea nu se află în culpă procesuală și nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că recurenta nu datorează cheltuieli de judecată, motivul de recurs care vizează cuantumul cheltuielilor de judecată nu va mai fi analizat.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 304 pct. 9 cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de creditoarea LEASING împotriva încheierii Tribunalului Brașov care va fi modificată în parte în sensul înlăturării dispozițiilor încheierii recurate privind obligarea creditoarei LEASING SA la plata sumei de 5.000 lei către debitoarea cu titlu de cheltuieli de judecată și menținerii celorlalte dispoziții ale încheierii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea LEASING împotriva încheierii pronunțate în data de 4.02.2009 de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Înlătură dispozițiile încheierii recurate privind obligarea creditoarei LEASING la plata sumei de 5.000 lei către debitoarea cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 2 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Tehnored: /03.04.2009
Dact:/09.04.2009
Judecător- sindic:
- 4 ex. -
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 103/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 370/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
