Practica judiciara insolventa. Decizia 1736/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 1736

Ședința public din data de 10 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

Judector - - -

Judector - - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, Calea Domneasc, nr. 166, județul D, împotriva sentinței nr. 367 din 17 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în localitatea, județul D( CUI -).

La apelul nominal fcut în ședinț public a lipsit recurenta creditoare DGFP și intimata debitoare SC SRL.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care învedereaz c recursul se afl la primul termen de judecat, este scutit de plata taxei judiciare de timbru, este îndreptat împotriva sentinței prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei, iar recurenta prin cererea de recurs solicit si judecata cauzei în lips, dup care,

Curtea, luând act c în cauz nu se formuleaz alte cereri, iar recurenta prin intermediul cererii de recurs solicit și judecata cauzei în lips, constat cauza în stare de judecat și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrat la Tribunalul Dâmbovița sub nr - creditoarea Direcția General a Finanțelor Publice D, a solicitat declanșarea procedurii insolvenței prevzut de Legea nr. 85/2006 faț de debitoarea SC SRL cu sediul în comuna, județul D, având numr de ordine în registrul comerțului J- și cod unic de înregistrare -.

Motivând cererea, creditoarea precizeaz c societatea debitoare figureaz în evidențele financiar- fiscale cu un debit în sum de 25.424 lei cu titlu de datorii catre bugetul de stat.

Considerând c aceast creanț, în valoare total de 25.424 lei este cert, lichid și exigibil, creditoarea a solicitat declanșarea procedurii insolvenței faț de societatea debitoare.

Prin sentința nr. 367 din 13 octombrie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea de deschidere a procedurii falimentului, formulat de creditoare.

Pentru a pronunța aceast sentinț Tribunalul a reținut prin prisma dispozițiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 277/2009, c pentru a se putea declanșa procedura insolvenței împotriva societții debitoare, cuantumul minim al creanței pretinse de creditoare trebuie s fie de cel puțin 30.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie și întrucât cererea creditoarei, în ceea ce privește valoarea prag a creanței se situeaz sub minimul prevzut de lege, aceasta a fost respins.

Împotriva sentinței pronunțat de Tribunalul Dâmbovița a formulat recurs creditoarea DGFP D criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie solicitând modificarea acesteia și pe fond admiterea cererii si deschiderea procedurii de insolvenț faț de debitoare.

In susținerea recursului,creditoarea arat c la pronunțarea sentinței nu s-a avut în vedere c la data depunerii cererii în vigoare erau dispozițiile Legii 85/2006, înainte de modificare, prin care se prevedea c pentru declanșarea procedurii de insolvenț valoarea creanței era 10.000 lei.

Or, având în vedere principiul neretroactivitții legii civile aplicabile, arat recurenta, sunt dispozițiile legii în vigoare la data sesizrii instanței, motiv pentru care cererea era întemeiat și ar fi trebuit admis.

Curtea, analizând sentința pronunțat de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurent, având în vedere actele dosarului si dispozițiile legale în materie constat c recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru urmtoarele considerente.

Astfel, potrivit art. 149 din Legea 85/2006 "dispozițiile prezentei legi se completeaz, în msura compatibilitții lor, cu cele ale Codului d e procedur civil, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenț, publicat în Oficial al Comunitților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.

In aceasta situație, în cauz fiind vorba de norme de drept procedural și nu de drept material civil, acestea intr în vigoare din momentul adoptrii, fiind de imediat aplicare, potrivit reglementrii cuprins în art. 725 Cod proc.civ în raport cu care "dispozițiile legii noi de procedur se aplic, din momentul intrrii ei în vigoare, și proceselor în curs de judecat începute sub legea veche, precum și executrilor silite începute sub acea lege."

In cauza Legea 277/2009 care a adus modificri Legii 85/2006 inclusiv art. 3 pct. 12 în raport cu care cuantumul minim al creanței,pentru a putea fi introdus cererea creditorului s-a prevzut a fi de 30.000 lei,a fost publicata in MO nr 486/14 iulie 2009 cu aplicabilitate din data de 17 iulie 2009.

Cum instanța de fond a pronunțat sentința recurat la data de 17.10.2009, aplicabile sunt normele procedurale in vigoare la acea dat,motiv pentru care criticile formulate de recurenta creditoare sunt nefondate motiv pentru care în raport cu art. 312 alin 1.Pr.Civ, recursul urmeaz a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, Calea Domneasc, nr. 166, județul D, împotriva sentinței nr. 367 din 17 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL cu sediul în localitatea, județul D( CUI -).

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 10 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTORI,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact. / 5 e/18.12.2009

Dosar fond - al Tribunalului Dâmbovița

Jud fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Florentina Preda

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 1736/2009. Curtea de Apel Ploiesti