Practica judiciara insolventa. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 174
Ședința publică de la 26 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc
Grefier - -
La ordine a venit în pronunțare recursul promovat de creditoareaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1768/F din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- (nr. în format vechi 1135/F/2004).
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 februarie 2008.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț la data de 1.03.2005 creditorul - reclamant Administrația Finanțelor Publice a municipiului Ras olicitat atragerea răspunderii personale a debitorului - pârât pentru suma de 551.881.251 lei (Rol), reprezentând pasiv neacoperit (fila 53).
În motivare a arătat că debitorul - pârât, în loc să redreseze societatea sau să o lichideze, a dispus atât de pasivul, cât și de activul societății, dispunând continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți.
A dovedit un management defectuos, fapt ce rezultă din lipsa bunurilor ce figurau în patrimoniul societății, precum și din faptul că nu a recuperat creanțele pe care le avea față de alte firme:
În drept, a invocat dispozițiile art. 137 lit. "c" din Legea nr. 64/1995, devenit art. 138 lit. "c" din Legea nr. 85/2006.
Ulterior a precizat cererea întemeiindu-și cererea și pe dispozițiile art. 138 lit. "d" din legea 85/2006, pârâtul neconformându-se dispoziției dată de judecătorul sindic de a depune actele contabile.
Prin sentința civilă nr. 1768/F/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Neamța fost respinsă cererea ca nefondată, judecătorul sindic reținând următoarele:
Din raportul privind stadiul procedurii, întocmit de C Cont SRL. administrator al societății, rezultă că acesta nu are active în patrimoniul său și respectiv că nu a mai desfășurat activitate din anul 1999.
Potrivit raportului privind cauzele și persoanele vinovate de starea de insolvență, întocmit de lichidatorul judiciar Manager Cont, starea de insolvență a debitorului a fost determinată de următorii factori:
- retragerea foștilor asociați din asociere cu terenurile pe care le dețineau în proprietate, diminuând astfel, capacitatea societății de a face față obligațiilor bănești;
- uzura fizică și morală a utilajelor;
- lipsa subvențiilor de stat din agricultură;
- taxele și impozitele, precum și creșterea prețurilor carburanților agricoli;
- condițiile climatice improprii agriculturii în zona, începând cu
anul 2000;
- dobânzile și penalitățile aferente obligațiilor bugetare neachitate la
scadență din cauza neîncasării creanțelor, a influențat negativ asupra situației
financiare a debitorului.
În raport de cele sus expuse judecătorul sindic a considerat, că nu se poate reține în sarcina pârâtului - debitor fapta prevăzută de art. 37 lit. "c" din Legea nr. 64/1995, republicată, devenit art. 38 lit. "c" din Legea nr. 85/2006, pentru următoarele considerente:
După intrarea în vigoare a nr.OG 38/2002, debitorul - pârât avea, potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 64/1995, republicată obligația de a adresa tribunalului o cerere privind stabilirea stării de insolvență. Deși susnumitul nu și-a îndeplinit această obligație, răspunderea personala a acestuia nu poate fi atrasă, întrucât, în cauză nu sunt dovezi privind continuarea activității debitorului, ulterior instalării insolvenței vădite și nici dovezi privind interesul personal al pârâtului - debitor în continuarea unei activități care să ducă, în mod vădit, persoana juridică în încetare de plăți.
De asemenea, în cauză nu sunt dovezi care să confirme că debitorul - pârât a dispus de pasivul și activul debitorului, așa cum susține creditorul - reclamant în cererea dedusă judecății.
Managementul defectuos invocat de același creditor - reclamant în susținerea cererii formulate, excede dispozițiilor art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, devenit art. 138 din Legea nr. 85/2006 și, ca atare, este irelevant în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului se arată că pârâtul nu s-a conformat dispoziției date de judecătorul sindic și nu a depus documentele contabile, rezultând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 138 lit. din același act normativ, societatea fiind înființată în anul 1991, pe o perioadă de 10 ani, în 2001 trebuia să își închidă activitatea.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
În ceea ce privește cererea de atragere răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de această dispoziție legală, recurenta - creditoare nefăcând dovada interesului procesual în continuare activității.
În ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d din același act normativ. Curtea constată că lichidatorul judiciar a formulat plângere penală împotriva intimatului - pârât pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 145 din Legea nr. 64/1995, iar prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț la data de 07 martie 2006 în dosarul nr. 717/2007 s- dispus neînceperea urmăririi penale. De asemenea mai constată că lichidatorul judiciar a întocmit raportul cauzal pe baza situațiilor financiare depuse la organul fiscal, neconstituind un impediment nedepunerea actelor constatate de către administratorii statutari ai debitoarei.
Având în vedere aceste aspecte, cât și faptul că nu s-a dovedit existența unui raport de cauzalitate între fapta de nu depune documentele contabile și prejudiciu, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurenta - creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1768/F/12.09.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, intimata - debitoare cu sediul în comuna, județul N, intimații - reprezentanți legali cu domiciliul în Secuieni, str. E 85, satul, județul N și cu domiciliul în comuna Secuieni, județul și intimata - lichidatorMANAGER CONT LB-dul -,. 40,. A,. 1,. 5, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red.
Red.
Tehnored. 2 ex. 13/18 martie 2008
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1487/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 485/2009. Curtea de Apel... → |
---|