Practica judiciara insolventa. Decizia 1487/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1487/
Ședința publică din 23.11.2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr. 1942/21.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SRL prin lichidator A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1942/21.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea MFP - A împotriva debitoarei SC SRL, a fost descărcat lichidatorul A de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedură și radierea debitoarei din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Arad, precum și notificarea sentinței de închidere tuturor părților interesate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin Sentința nr.606/31.03.2009, s-a admis cererea formulată de creditoarea F-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006,împotriva debitoarei SC" ", s-a deschis procedura simplificată de insolvență, prin intrarea direct în procedura falimentului prevăzută de Legea nr.85/2006, împotriva debitoarei, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J-, având CUI RO -; a fost desemnat ca lichidator provizoriu al debitoarei Societatea Profesională A, stabilindu-se obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei și s-a constatat dizolvarea debitoarei.
Din adresa nr.82063 din 11.05.2009, emisă de Primăria A de la f 451 dosar, rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.
Prin raportul depus, reprezentanta lichidatorului judiciar, întrucât în averea debitorului, nu au fost identificate bunuri, a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 precum și descărcarea lichidatorului judiciar de obligații.
Judecătorul sindic, văzând că din probele dosarului, rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor creditoarei în valoare totală de 2.598,01 lei și a cheltuielilor de lichidare, datorită împrejurării că, debitoarea nu deține bunuri, iar cheltuielile administrative ale procedurii până în prezent, se ridică la suma de 235,56 lei reprezentând contravaloarea anunțurilor și creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 a aprobat raportul lichidatorului judiciar și a procedat la închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A - A, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006 republicată, invocând în drept art. 2, 5, 131 și 138 din Legea 85/2006, art. 304 pct.9 și art. 3041.proc.civ.
În motivare creditoarea recurentă arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Creditoarea recurentă consideră că pe parcursul perioadei scursă de la deschidere și până la închiderea procedurii, lichidatorul judiciar nu a întreprins toate măsurile privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.
Potrivit art.5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică proceduri sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul. (2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Conform art. 131 din Legea 85/2006 "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 59 alin.1 din Legea 85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Se observă că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nici o diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
De asemenea, trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Se arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Debitoarea SC" " prin lichidator judiciar Aad epus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de creditoare și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
În motivare se arată că la termenul de judecată din data de 21.07.2009, prin Raportul de activitate depus la dosarul cauzei, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii insolvenței față de debitoare în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, pe motiv că societatea debitoare nu deține bunuri mobile și/sau imobile de valorificat, potrivit informațiilor deținute de către aceasta, nu are disponibil bănesc și nici drepturi de creanță de încasat, iar nici unul dintre creditori nu și-a exprimat disponibilitatea de a avansa sumele necesare continuării procedurii
Referitor la susținerile potrivit cărora "scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus de lege. Dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență (aspect neevidențiat de către lichidator), abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii potrivit art. 131 din Legea 85/2006", lichidatorul apreciază că această interpretare a legii este greșită.
Lichidatorul arată că în cauză a depus toate diligențele, a efectuat toate demersurile necesare identificării bunurilor mobile și imobile în averea debitoarei și a constatat că în averea ei nu există bunuri, iar art. 131 din Legea 85/02006 impune judecătorului sindic închiderea procedurii dacă sec onstată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, în orice stadiu al procedurii.
Lichidatorul arată că nu se justifică continuarea procedurii față de o societate care nu deține nici bunuri în patrimoniu și nici lichidități apelând la fondul de lichidare, întrucât un astfel de demers nu ar avea nici o altă finalitate decât aceea de a genera costuri suplimentare care nu și-ar găsi o sursă de acoperire.
Se mai arată că lichidatorul a întocmit Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului și a arătat la Secțiunea a IV-a că în absența documentelor contabile ale societății lichidatorul judiciar se află în imposibilitatea efectivă de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei.
Referitor la incidența în cauză a prevederilor art. 138, se arată că în absența documentelor contabile ale societății, lichidatorul se află în imposibilitatea efectivă de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei și, prin urmare, nu a putut identifica vreo culpă în sarcina fostului administrator.
Vizavi de posibilitatea introducerii unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, lichidatorul judiciar arată că nefiind în posesia actelor contabile ale societății s-a aflat în imposibilitatea de a identifica sumele de recuperat, pentru a putea apoi să procedeze la acționarea debitorilor în justiție în vederea recuperării creanțelor.
Prin urmare, lichidatorul judiciar consideră că în cauză și-a depus toate diligențele pentru a-și îndeplini atribuțiile, iar prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt pe deplin aplicabile având în vedere aspectele menționate mai sus, prima instanță pronunțând o sentință temeinică și legală.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții. Prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt imperative și de imediată aplicare, fiind aplicabile în orice stadiu al procedurii, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru continuarea procedurii, închiderea procedurii nefiind condiționată de întocmirea raportului prevăzut de art. 129 din Legea 85/2006, de desemnarea administratorului special, de formularea unei plângeri penale împotriva administratorului social al debitoarei sau de orice alte atribuții și îndatoriri ale administratorului/lichidatorului judiciar.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr. 1942/21.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED./FM/04.12.2009
TEHNORED. /04.12.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1046/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 174/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
