Practica judiciara insolventa. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 176/2009
Ședința publică de la 25 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC Auto SRL H împotriva Sentinței nr.990/F/ 15 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin Sentința nr. 990/15 octombrie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara, a respins contestația pârâtei SRL Transport Auto H, a admis cererea reclamantei SRL Mondo, Tg. M și a deschis procedura executării silite concursuale față de pârâtă motivând că aceasta datorează reclamantei suma de 12.157,55 lei creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată dintr-o sentință a Judecătoriei Hunedoara intitulată "Ordonanța civilă" nr. 889/1 aprilie 2008.
Pârâta a declarat recurs susținând că cererea de deschidere a procedurii executării silite concursuale față de societatea pârâtă nu se fundamentează pe existența unei creanțe certe, lichide și exigibile întrucât, o parte din pretențiile reclamantei au fost achitate la 8 octombrie 2008, iar judecătorul sindic nu a dat efect apărărilor din contestația prin care a arătat că nu se află în starea de încetare a plăților.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
În temeiul art. 26 alin. 1 și art. 31 din Legea nr. 85/2006 poate cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a lichidării judiciare totale a unui debitor având calitatea de comerciant, creditorul care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă localizată în patrimoniul comerciantului pârât.
Conform art. 149 din aceeași lege, dispozițiile sale se completează cu prevederile compatibile ale Codului d e procedură civilă, ale Codului civil, și ale Codului comercial român.
În baza acestui principiu, și raportat la prevederile art. 372, art. 374 și art. 379 Cod procedură civilă, Curtea constată că însușirea unei creanțe de a fi certă, lichidă și exigibilă este atestată de acel înscris căreia legea îi recunoaște calitatea de titlu executoriu în specia sa juridică. Pe de altă parte, pornirea executării silite nu este admisibilă decât în temeiul unui titlu executoriu care poate fi o hotărâre judecătorească sau un înscris căreia legea îi recunoaște expres acest caracter.
În speță, judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite cerințele impuse de lege, referitoare la calitățile creanței invocate de către reclamantă, și a apreciat că deschiderea procedurii executării silite concursuale este admisibilă deși, existența însăși a unui titlu executoriu se află sub semnul incertitudinii generată de lipsa condițiilor cerute expres și imperativ de lege.
Într-adevăr, cercetând pricina sub toate aspectele, în sensul art.304 Cod procedură civilă, se reține că pentru a deschide procedura executării silite față de pârâtă, judecătorul sindic a considerat că Ordonanța civilă" nr. 889/1 aprilie 2008 are calitatea de titlu executoriu să declanșeze măsura gravă a executării silite concursuale față de societatea comercială pârâtă.
Or, prima observație derivă din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 pentru aprobarea G nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, care a instituit regimul juridic aplicabil unei alte proceduri de executare silită judiciară, dată în competența judecătorului competent să judece pricina în fond, iar cererea de încuviințare a somației de plată probându-se pe un înscris însușit prin semnătura ambelor părți.
Cu alte cuvinte, în procedura guvernată de Legea nr. 295/15 mai 2002 pentru aprobarea G nr. 5/2001, ordonanța încuviințează executarea silită judiciară, și are valoarea juridică deplină a somației de plată, fiind însă improprie pentru a declanșa o altă executare silită, respectiv, executarea silită concursuală guvernată de dispozițiile particulare ale Legii nr.85/2006.
Aceeași concluzie se desprinde din textul art.149 din Legea nr.85/2006 conform căruia, "Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței".
Este evident că legiuitorul a restrâns aplicabilitatea în procedura executării silite concursuale, a altor dispoziții decât a acelora compatibile cu Legea nr.85/2006, din actele normative enunțate expres.
De altfel, chiar și în cadrul procedurii somației de plată, pornirea executării silite asupra averii debitorului este supusă unor reguli speciale de a căror îndeplinire, depinde recunoașterea calității de titlu executoriu a ordonanței judecătorului.
Astfel, admisibilitatea cererii de investire cu formulă executorie este condiționată de respectarea dreptului "debitorului" de a fi informat într-o manieră neechivocă asupra începerii procedurii de executare.
Sub acest aspect, prin Decizia nr. 11/20 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat prevederile art.6 alin 4 și art.9 alin.2 din Legea nr. 295/15 mai 2002 pentru aprobarea G nr. 5/2001, statuând că: "Cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanței de admitere, în tot sau în parte, a somației de plată nu este admisibilă dacă aceasta nu a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire."
De asemenea, legiuitorul nu a recunoscut ordonanței neatacate în justiție prin contestația în anulare, plenitudinea unei hotărâri judecătorești prin care este finalizat litigiul pe fondul dreptului, și deci nici calitatea de titlu executoriu în specia juridică de hotărâre judecătorească, la care se referă art. 372 Cod procedură civilă.
Aceasta este rațiunea pentru care, în concepția art. 11 indice 1 alin.1 din Legea nr. 295 din 15 mai 2002 (astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 142/ 24 octombrie 2002), "Ordonanța privind somația de plată, nu are autoritate de lucru judecat privitor la fondul raporturilor juridice dintre părți", și pentru care, art. 10 alin.1 și alin.2 din aceeași lege, împotriva ordonanței de admitere a somației de plată, care nu a făcut obiectul contestației în anulare, cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, în cadrul căreia se pot invoca apărări de fond.
Raportat la considerentele ce preced, se reține că în baza ordonanței supusă Legii nr.295/2002, poate fi pornită exclusiv procedura executării silite supusă dispozițiilor Codului d e procedură civilă și nicidecum și cea guvernată de Legea nr.85/2006.
Concluzia este fortificată de art.11 indice 1 alin.2 din Legea nr. 295/15 mai 2002 care, distingând între cele două proceduri de executare silită, trimite imperativ la incidența prevederilor art. 388 Cod procedură civilă conform cărora, îndeplinirea tuturor actelor și operațiunilor de executare se află în competența executorului judecătoresc, fiind deci exclusă intervenția judecătorului sindic, administratorului sau lichidatorului judiciar.
În speță, nu au fost îndeplinite nici una din cerințele Legii nr.85/2006, dar mai presus de aceste chestiuni de fond se reține că judecătorul sindic a soluționat cererea reclamantei fără a fi îndeplinită procedura legală de citare a pârâtei în proces.
Sub acest aspect, se reține că în temeiul art. 85 Cod procedură civilă, citarea părților în proces reprezintă garanția respectării accesului efectiv la justiție, și a transparenței actului de judecată. De aceea, nerespectarea acestei obligații reflectă încălcarea unui drept fundamental ocrotit de art.6 din CEDO, iar în planul dreptului național, sancțiunea este nulitatea hotărârii date de judecător prin încălcarea acestui drept al părților.
În profilul arătat, urtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că într-o societate democratică, dreptul la o bună administrate a justiției ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a art 6 alin.1 din Convenție nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții ( cazul elcourt c/a Belgia).
Prin urmare, elementele componente ale unei bune administrări a justiției îl constituie accesul la o procedură care prezintă toate atributele unei forme de control, iar accesul la un forum judiciar trebuie să fie real și nu numai formal. În această idee, orice acțiune sau hotărâre judecătorească prin care o anumită procedură se califică în mod artificial ca fiind parcursă într-o manieră transparentă este contrară art 6 alin. 1 din CEDO.
În speță, judecătorul sindic a apreciat că pârâta este legal citată prin afișarea citației, deși conform textului imperative al art. 91 și al art.92 indice 1 din Codul d e procedură civilă, persoanele juridice se citează prin înmânarea citației, funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, iar afișarea sau publicitatea citației fiind admisibilă doar în două cazuri de excepție.
Această regulă, preluată de legea specială, este incidentă și procedurii de executare silită concursuală astfel că judecătorul sindic avea obligația să dispună luarea măsurilor procedurale, prin care să se convingă că recurenta, prin reprezentantul legal al acesteia, are cunoștință de termenele acordate în cauză.
Concret, era ținut să dispună ca factorul poștal ori lichidatorul judiciar să înmâneze citația funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței societății recurente, îndeplinirea acestei măsuri reprezentând parte din misiunea judecătorului național conformă legislației europene, și obligatorie chiar și în ipoteza în care legea internă ar fi contrară.
În raport de considerentele expuse, recursul pârâtei va fi admis, urmând ca întemeiat pe dispozițiile art.304 punctele 5 și 9 Cod procedură civilă, sentința să fie casată iar cauza să fie trimisă judecătorului delegat pentru rejudecare cu observarea dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul pârâtei SRL " Auto" H împotriva Sentinței comerciale nr. 990/15 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara, în contradictoriu cu reclamanta SRL "Mondo " Tg.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecată judecătorului sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 25 februarie 2009, în ședință publică.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.și dact.
Ex.2/03.04.2009
Jud sindic
Președinte:Eugenia FlorescuJudecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 110/2009. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 555/2009.... → |
|---|
