Practica judiciara insolventa. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 110
Ședința publică de la 06 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea DGFP H împotriva Sentinței nr. 1005/F/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru pârâtul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat întâmpinare din partea pârâtului intimat.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța ce face dovada onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatara pârâtului intimat solicită respingerea în principal ca inadmisibil, iar în secundar ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Susține că recursul este inadmisibil, întrucât doar lichidatorul judiciar putea să formuleze cerere de antrenare a răspunderii administratorului și să declare recurs, nicidecum DGFP
Arată că recursul este nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii foștilor administratori: existența unui prejudiciu, fapta săvârșită cu vinovăție și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Învederează instanței că, într-adevăr, prejudiciul s-a produs, însă celelalte condiții nu sunt îndeplinite. Nu se arată care prevederi ale legii contabilității au fost încălcate, și prin ce fapte a fost produs prejudiciul.
Depune în susținere practică judiciară: Decizia nr. 207/1999 și Decizia nr. 1.501/2002 pronunțate de Curtea de Apel Cluj -N - Secția comercială și de contencios administrativ.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința nr. 1005/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaras -a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC " " SRL, pe temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 și s-a respins cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii administratorului societății, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în legătură cu soluția de închidere a procedurii falimentului, că sumele obținute din valorificarea unor bunuri ale debitoarei au fost distribuite creditorilor, rămânând de recuperat suma de 122.695,59 lei, iar în ce privește soluția de respingere a cererii de antrenare a răspunderii pârâtului pentru plata acestei sume s-a reținut, în primul rând că, o atare cerere nu este prescrisă în temeiul art. 139 din Legea nr.85/2006, în considerarea faptului că termenul de prescripție de 3 ani nu poate curge de la o altă dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, astfel că data deschiderii falimentului - 22.04.2005, sub Legea nr.64/1995, nu poate constitui data de referință, de la care ar fi putut curge termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că faptele imputabile pârâtului nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor prevăzute sub art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea DGFP H solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii pârâtului în calitate de fost administrator al societății.
În motivarea recursului se arată că simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii administratorului societății, dat fiind că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora.
Cât privește faptele imputate, se apreciază că în cauză sunt dovedite atât faptele ca atare prevăzute sub art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, respectiv folosirea bunurilor debitoarei de către pârât în interes propriu, cât și neținerea contabilității conform normelor legale în vigoare, precum și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și ajungerea societății în stare de încetare de plăți. dispozițiilor art. 27 alin. 1 și art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, constituie o încălcare a dispozițiilor exprese ale legii și o circumstanță conform căreia poate fi atrasă răspunderea patrimonială a fostului administrator, iar potrivit art. 11 alin. 4 din legea contabilității revine administratorului societății răspunderii pentru organizarea și ținerea contabilității, fiind în cauză aplicabile dispozițiile art. 1540. civ. referitoare la mandat.
Pârâtul, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului, pe de o parte ca inadmisibil, cu motivarea că, în cauză, cererea de atragere a răspunderii fiind formulată de către administratorul judiciar doar acesta avea calitatea de a formula recurs în cauză, iar pe de altă parte ca nefondat, dat fiind că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile constitutive ale faptelor imputabile pârâtului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, se constată următoarele:
Sub un prim aspect, cu privire la excepția inadmisibilității recursului formulat de către DGFP H, se constată că posibilitatea sesizării judecătorului sindic în vederea antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere ai societăților comerciale ajunse în stare de insolvență este ordonată prin dispozițiile art. 138.1 și 3 din Legea nr.85/2006, prin aceea că dispozițiile citate stabilesc atât persoanele care pot formula astfel de cereri, cât și condițiile formale pentru care unele dintre persoanele abilitate (de exemplu: comitetul creditorilor) pot formula astfel de cereri.
Pentru identitate de rațiune, respectiv pentru că în primă instanță legea (prin dispozițiile menționate), atribuie, în mod selectiv, calitate procesuală activă persoanelor îndrituite să solicite atragerea răspunderii membrilor organului de conducere, se impune menținerea aceleiași reguli și în căile de atac, respectiv în prezentul recurs.
Se observă, sub acest aspect, că cererea de atragere a răspunderii pârâtului pentru plata pasivului nerecuperat în cursul procedurii falimentului a fost formulată, în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, de către recurenta DGFP H, astfel că, în considerarea celor mai sus menționate, doar această persoană, respectiv lichidatorul judiciar ar putea ataca această hotărâre cu recurs.
Fiind exclusă, prin urmare, această posibilitate pentru recurenta creditoare DGFP H de a ataca această hotărâre cu recurs, va fi întemeiată critica intimatului privind inadmisibilitatea formală a recursului său.
Pe de altă parte, chiar admițând posibilitatea formulării recursului de către recurenta creditoare, se constată că nu este întemeiat.
Într-adevăr, în mod întemeiat a reținut judecătorul sindic, că în cauză nu s-a dovedit că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, nu a făcut să dispară note contabile ale debitoarei și nici că a ascuns o parte din activul societății, fapte de natură a întemeia răspunderea instituită prin textul art. 138 lit. d teza I din Legea nr. 85/2006 și nici că a folosit în interes propriu bunurile societății, faptă imputabilă prin art. 138 lit. a din același act normativ. Unele din neregularitățile contabile despre care se face vorbire în raportul lichidatorului judiciar, respectiv că după încetarea în fapt a activității societatea nu a mai ținut o evidență contabilă, nu poate fi reținută, întrucât constituie o faptă ulterioară momentului încetării activității, adică al apariției stării de insolvență.
Pe de altă parte, nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simpla constatare a stării de insolvență este o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii membrilor organului de conducere la plata pasivului, nerecuperat în cursul procedurii, o atare soluție face abstracție de însăși dispozițiile din Capitolul IV al Legii nr.85/2006 ( art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă a acestora, limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii, astfel că nu poate fi primită.
În al doilea rând, nu poate fi primită afirmația că faptele imputate pârâtului pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției, respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
În acest context, în cauză se impunea a se face dovada faptului că în mod intenționat prin fraudarea unor dispoziții legale, pârâtul a urmărit cu prioritate, în mod neechivoc, ca singur obiectiv, continuarea activității în interesul său patrimonial, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. la timp a obligațiilor către bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale așa cum se reține în motivarea cererii de atragere a răspunderii, nu poate conduce, prin ea însăși, la concluzia că prin aceasta s-a urmărit, în mod necesar, continuarea activității exclusiv în interesul pârâtului.
Tot astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea, imputată pârâtului, în contextul articolului 138 alin.1 lit. d teza a II-a din lege, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuie să fi fost provocate, deci săvârșite cu intenția de a eluda obligații fiscale prin înscrieri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Cât privește dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în legătură cu obligația debitorului de a adresa o cerere de insolvență tribunalului în termen de 30 de zile de la apariția acestei stări, se constată că nerespectarea acestei obligații nu este sancționată în mod expres și nici nu poate fi reținută ca fiind constitutivă a vreuneia din faptele prevăzute de art.138 lit. c sau d din același act normativ, pentru care judecătorul sindic a fost sesizat.
Așa fiind, în considerarea celor menționate recursul de față se va respinge ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea DGFP a județului H împotriva Sentinței comerciale 1005/F din 29 oct. 2008 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 2/23.02.2009
Jud. fond:
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Eugenia Florescu, Doina Hârceagă
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1258/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 176/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
