Practica judiciara insolventa. Decizia 179/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIAL
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIAL Nr. 179/2010
Ședința public de la 19 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de debitoarea - SRL S împotriva sentinței comerciale nr. 1610/C/2009 pronunțat de judectorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru creditoarea intimat - SRL B, lips fiind celelalte prți.
Procedura este îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei și se constat c la dosar s-a înregistrat o cerere din partea debitoarei recurente prin care arat c renunț la judecata în recurs.
Reprezentanta creditoarei intimate solicit a se lua act de cererea debitoarei recurente, de renunțare la judecata recursului declarat în cauz.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de faț;
Constat c prin sentința comercial nr.1610/C/3.11.2009 pronunțat de judectorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiua fost admis cererea formulat de creditoarea - SRL B, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei - SRL S, a fost numit administrator judiciar Active și au fost fixate termenele limit specifice prevzute de Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța aceast sentinț judectorul sindic a reținut urmtoarele:
Debitoarea este o societate comercial cu rspundere limitat, având ca administrator pe -, conform datelor cuprinse în certificatul constatator emis de ORC Creditoarea are asupra debitoarei o creanț cert, lichid și exigibil, conform art. 46 Cod comercial al crei cuantum depșește pragul de 30000 lei. Creanța este constatat prin facturi fiscale acceptate la plat.
Între prți s-a încheiat la 03.04.2009 o convenție, prevzându-se la art. 1 c debitoarea este de acord s plteasc creditoarei suma de 565,537 lei reprezentând marfa cumprat în perioada 18.06.2008 - 26.01.2009 de la creditoare și neachitat, eliberând în termen de 10 zile de la data semnrii acestei convenții bilete la ordin avalizate în proporție de 50 %, în nume personal de ctre administratorul societții -. S-a mai convenit ca suma total s fie împrțit pe 3 ani, astfel: - lei pentru anul 2009, - pentru anul 2010, - lei pentru anul 2011, datoria total fiind de - Euro.
Creditoarea a depus la dosar specificația de calcul a creanței solicitate din care rezult natura juridic a acesteia ( debit, dobând), data nașterii obligației.
Faț de aceast stare de fapt, Tribunalul a admis cererea de deschidere a procedurii generale de insolvenț faț de debitoarea - SRL S pentru urmtoarea argumentație:
Judectorul sindic a constatat c în cauz sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevzute de art. 33 alin 6 din Legea 85/2006 în aplicarea art. 1 alin 1, art. 3 alin 1 pct. 1, lit. a și punctele 7 și 12, respectiv debitoarea este în stare de insolvenț, iar creditoarea are o creanț cert, lichid și exigibil a crei valoare depșește pragul de 30000 lei.
În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, numit administrator judiciar pe Active - prin care va îndeplini atribuțiile prevzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 500 lei/lun.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului și s-a fixat termenele prevzute de art. 62 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea - SRL S, solicitând în principal casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinit, iar în subsidiar modificarea și reținerea cauzei spre rejudecare urmând s se constate c debitoarea nu se afl în incapacitate de plat, iar creanța nu este exigibil întrucât a fost eșalonat pe 3 ani.
Recursul a fost legal timbrat ( fila 38).
Creditoarea - SRL Bas olicitat prin întâmpinare ( fila 22) respingerea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar ca nefondat.
Examinând recursul declarat de debitoarea - SRL S curtea de apel reține urmtoarele:
La data de 3.02.2010 s-a înregistrat la registratura Curții de APEL ALBA IULIA cererea debitoarei - SRL S de renunțare la judecarea recursului declarat, în baza art.82 și art. 246 Cod pr.civil.
Potrivit art.246 alin.1 Cod pr.civil " Reclamantul poate s renunțe oricând la judecat, fie verbal în ședinț, fie prin cerere scris ".
În consecinț, instanța de recurs va lua act de manifestarea expres de voinț a debitoarei - SRL S privind renunțarea la judecata recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr.1610/C/2009 pronunțat de judectorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Ia act de renunțarea debitoarei - SRL S la judecata recursului declarat împotriva sentinței comerciale nr.1610/C/2009 pronunțat de judectorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 19.02.2010.
Președinte, Judector, Judector,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Th.- 5 ex/15.03.2010
Jud.fond
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Ioan Cibu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 164/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 274/2009. Curtea de Apel... → |
---|