Practica judiciara insolventa. Decizia 1802/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - insolvență -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1802
Ședința publică din 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 3: Sas
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de creditoarele - SRL cu sediul în oraș, 227, județul S și - SRL cu sediul în S,-, -.A,.4, județul S și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.658 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - prin judecător sindic în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut la prima strigare a răspuns avocat pentru debitoarea intimată - SRL S și pentru pârâta intimată, lipsă fiind intimata, recurentele, creditoarele intimate - NORD SRL I, - SRL B - prin adm., BRD - Generale Sucursala S, - SRL S, - SA R, - SRL S - prin adm., - SRL B, - SRL - prin adm. și Bank România SA - Sucursala S, lichidatorul intimat Cabinet Individual de Practician în Insolvență S și intimatul parte în proces - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că, recurenta - SRL a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar stabilite prin rezoluție și că recurenta - SRL nu s-a achitat de această obligație legală.
Instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a dat cuvântul cu privire la acestea.
Avocat, pentru debitoarea intimată - SRL S și pentru pârâta intimată a solicitat anularea - ca netimbrat - a recursului declarat de - SRL. În cazul în care până la sfârșitul ședinței de judecată se va face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente acestui recurs, a solicitat respingerea ca nefondat, motivat de faptul că cererea de atragere a răspunderii materiale a fost formulată de această creditoare în nume propriu și nu în calitate de președinte al comitetului creditorilor. A depus la dosar practică judiciară. Cu referire la recursurile declarate de - SRL și DGFP Sac erut respingerea acestora ca fiind promovate de persoane fără calitate procesuală activă în a declara recurs, întrucât acestea nu au formulat cerere de atragere a răspunderii și nici cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința nr. 658/30.06.2009 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtei, cerere formulată de creditoarea - " " SRL, pentru lipsa calității procesuale active.
Prin aceeași sentință, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - " " SRL S, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut, în esență, că creditoarea - " " SRL a formulat cererea în numele său propriu și nu în numele comitetului creditorilor, iar în ce privește dispoziția de închidere a procedurii insolvenței față de debitoare, a reținut că, potrivit raportului lichidatorului întocmit la 23 martie 2009, nu au fost identificate bunuri ale debitoarei care să poată fi valorificate.
Împotriva sentinței tribunalului, au declarat recurs creditoarea - " "SRL, recurs pe care nu l-a timbrat și creditoarele - "" SRL S și DGFP S, care critică sentința tribunalului sub aspectul greșitei rețineri a excepției lipsei calității procesuale active -" " SRL, atâta timp cât aceasta a formulat acțiunea în calitatea sa de președinte al comitetului creditorilor și nu doar în numele său propriu.
Recursurile declarate de creditoarele - "" SRL S și DGFP S sunt inadmisibile pentru cele ce urmează:
Așa cum s-a arătat mai sus, cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei a fost formulată de către creditoarea - " " SRL încât doar aceasta, ca titulară a cererii ce i-a fost respinsă, are calitatea de a formula recurs și nu și ceilalți creditori care nu au fost parte în procesul din fața instanței de fond.
Prin urmare, instanța, în baza art. 312 alin. 1) Cod procedură civilă, va respinge recursurile acestor creditoare, ca inadmisibile.
Cât privește recursul declarat de creditoarea - " " SRL, întrucât aceasta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru care, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, se plătesc anticipat, în baza art. 20 alin. 3) din același act normativ, va anula recursul acestei creditoare, ca netimbrat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de creditoarea - SRL cu sediul în oraș, 227, județul
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de creditoarele - SRL cu sediul în S,-, -.A,.4, județul S și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.658 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - prin judecător sindic în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/09.11.2009.
jud.sindic.
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Turculeț Ana Maria, Sas
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1362/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1590/2009. Curtea de... → |
---|