Practica judiciara insolventa. Decizia 185/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 185
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier: - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și pe intimat BANCA COMERCILALA - SUCURSALA B, intimat PRIMARIA MUNICIPIULUI B, intimat SC."" SRL B, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței CONTINUARE PROCEDURĂ, împotriva sentinței civile numărul 313/F din 24 octombrie 2007 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică din 24 martie 2008, susținerile părților prezente la acel termen fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;
- din lipsă de timp pentru deliberări, instanța a amînat pronunțarea pentru azi, 31 martie 2008, cînd
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Vaslui (judecător sindic), Banca Comercială Română - Sucursala Bârlad, în calitate de creditor ipotecar, a contestat planul de distribuire a prețului obținut din vânzarea imobilului constituit garanție în favoarea sa.
În drept s-au invocat disp. art. 122 al. 3 din Legea 85/2006.
Susține creditoarea că lichidatorul judiciar avea obligația să solicite, înainte de vânzare, extras de carte funciară și să notifice pe toți creditorii cu drepturi reale legal constituite, pentru a depune creanțele garantate ce urmează a fi recuperate cu prioritate.
Mai susține creditoarea că lichidatorul a ignorat adresa nr. 7731/22.03.2007 la întocmirea planului de distribuire a prețului.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență -, a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că nu s-au respectat dispozițiile art. 62 alin. 1 lit. b, art. 65 alin. 1 și 2 din Legea 85/2006, astfel că se impune aplicarea art. 76 alin. 1 din Legea 85/2006.
Mai susține lichidatorul că suma de 122.320,42 lei (invocată de în adresa din 22.03.2007) nu are nici o legătură cu suma datorată de debitoarea "" SRL, ci de SC " " SRL Bârlad care a garantat împrumutarea ei cu imobilul proprietatea debitoarei.
Prin sentința civilă nr. 313/F/24 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător sindic, se dispune:
Admite contestația formulată de Banca Comercială Română - Sucursala Bârlad la planul de distribuire a sumei de 167.382,81 lei întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență.
Dispune distribuirea sumei de 209.634,26 lei, după cum urmează:
1.Cheltuieli de administrare conservare și procedură, din care 41.101,45 lei conform art. 121(1) pct. 1,
- onorariu .33.781,50 lei
- onorarii SC Bârlad 602,70 lei
- cheltuieli de procedură și conservare 16.712,25 lei
2.Creanțe garantate conform art. 121(1) pct.2 din care: 165.382,81 lei
- -Sucursala. 165.382,81 lei
3. cheltuieli conform art.127 pct.4 3.150,00 lei
Distribuirea sumelor se va face de lichidatorul judiciar cu depunerea actelor la dosar.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-(109/F/2005) (fila 1/1) Banca Comercială Română - Sucursala Bârlad a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva SRL Bârlad pentru recuperarea unei creanțe de 398.691,26 lei provenind din contractele de credite nr. 217/25.03.2002; nr.821/19.12.2002; nr. 119/30.06.2003; nr. 184/28.08.2003.
Prin cererea înregistrată sub nr- din 26 martie 2007 (fila 1/5), BCR Sucursala Bârlad face cunoscută valoarea creanței de 122.320,42 lei și că imobilul -spațiu comercial și teren aferent, situat în municipiul Bârlad,- bis, cu nr. cadastral 1102, înscris în CF 4875/N, proprietatea SC SRL Bârlad, a fost constituit garanție în favoarea băncii pentru credit de 725.000.000 lei acordate SRL Bârlad în baza contractului de credit nr. 131 din 31.07.2003.
Din contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 2892/31 iulie 2003 de BNP Bârlad, rezultă că imobilul situat în municipiul Bârlad, str. - - br. 60 bis, proprietatea SRL Bârlad, alcătuit din construcții și teren aferent în suprafață de 388. a fost constituit garanție în favoarea BCR - Sucursala Bârlad pentru un credit de 725.000.000 lei acordat SC SRL Bârlad.
Prin sentința civilă nr. 192 din 13.06.2007 a Tribunalului Vasluis -a închis procedura de faliment a SRL Bârlad și s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
Din actele și lucrările dosarului SRL Bârlad rezultă că nu s-a acoperit creanța BCR - Sucursala Bârlad în sumă de 235.969,83 lei.
În consecință, instanța, în baza art. 39 cu referire la art. 121 din Legea nr. 85/2006 a admis contestația formulată de BCR SA -Sucursala Bârlad și s-a dispus distribuirea sumei de 165.382,81 lei către acest creditor cu creanța garantată asupra imobilului proprietatea SC SRL Bârlad.
În baza art. 121(1) pct. 1 s-a dispus distribuirea sumei 41,101,45 lei cu titlu de cheltuieli de procedură și administrare.
În conformitate cu art.127 pct.4 s-a constituit provizion cheltuieli de procedură.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice Bârlad a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 313/F/24 oct. 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător sindic, invocând următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie.
1.Nu s-au respectat prevederile art. 62 alin. 1 lit. b și art. 65 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006.
Se susține în dezvoltarea acestui motiv de recurs că prin încheierea nr. 53/F/15.03.2006 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei "" SRL.
În tabelul preliminar și tabelul definitiv consolidat, la poziția Iaf ost menționată Bârlad (art. 123 alin.4 din Legea 85/2006), iar la poziția a II-a - creditoarea, Sucursala Bârlad (art. 123 alin. 7 din Legea nr. 85/2006).
Mai susține recurenta că, deși lichidatorul judiciar a procedat conform dispozițiilor Legii nr. 85/2006 (publicații de vânzare), -Sucursala Bârlad nu a invocat elemente noi față de cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Recurenta a mai invocat faptul că suma de 122.320,42 lei nu este datorată de către debitoarea SC "" SRL Bârlad, ci de către " " SRL Bârlad, că Planul de distribuire a sumelor obținute din vânzarea bunurilor aparținând debitoarei a fost aprobat de către comitetul creditorilor, comitet din care face parte și contestatoarea BCR - Sucursala Bârlad.
Pentru toate aceste critici, apreciază recurenta că se impune aplicarea art. 76 alin. 1 din Legea nr. 86/2006.
2.Cu privire la distribuirea sumei de 208.634,26 lei rezultată în urma valorificării bunurilor aparținând debitoarei "" SRL, recurenta susține că instanța de fond a dispus greșit repartizarea către BCR -Sucursala Bârlad a sumei de 165.382,81 lw3i, deoarece BCR a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 122.320,42 lei.
Judecătorul sindic trebuia să distribuie doar suma de 122.320,42 lei către creditorul BCR -Sucursala Bârlad, iar diferența în sumă de 45.062,39 lei trebuia distribuită creditoarei Bârlad, deoarece pentru diferența de sumă menționată anterior BCR -Sucursala Bârlad are calitatea de creditor chirografar.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 313/F/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui în sensul refacerii sumei de 209.634,26 lei prin introducerea la masa credală a creditorului bugetar Bârlad cu suma de 45.062,39 lei (în temeiul art. 123 alin. 4 din Legea 85/2006) și diminuarea sumei BCR - Sucursala Bârlad de la 165.382,81 lei la suma de 122.320,39 lei (în temeiul art. 121 alin. 1 pct. 2 Legea 85/2006).
În drept s-au invocat prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța de control judiciar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 109/F/2005/12.08.2005) creditoarea Banca Comercială Română - Sucursala Bârlad a solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei " Import -Export" Bârlad pentru o creanță de 398.691,26 lei (RON) reprezentând credite restante și dobânzi aferente.
Prin sentința civilă nr. 207/F/19 oct. 2005 pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător sindic (filele 67-69 vol.II) s-a respins contestația formulată de debitoarea " Import -Export" SRL Bârlad și a dispus deschiderea procedurii de reorganizare și faliment a acesteia.
Prin încheierea nr. 53/F/15 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător sindic, s-a respins planul de reorganizare depus de către debitoare și s-a dispus falimentul și dizolvarea societății debitoare prin faliment.
Totodată, s-a desemnat lichidator judiciar și s-au stabilit termene pentru depunerea declarațiilor de creanțe și a contestațiilor, întocmirea tabelului preliminar, suplimentar și definitiv consolidat (. II).
Prin încheierea nr. 15/F/26.02.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător sindic, s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că denumirea debitoarei este "" SRL și nu " IMPORT -EXPORT" SRL (fila 193. IV).
La data de 8.01.2007 lichidatorul judiciar a depus la instanță tabelul definitiv consolidat cuprinzând creanțele împotriva debitoarei:
1.Administrația Finanțelor Publice Bârlad - 386.196 lei (art. 123 alin. 4):
2. -Sucursala Bârlad - 389.691,26 lei (art. 123 alin. 7) (fila 170, vol. IV).
Prin cererea depusă la data de 26 martie 2007 la Tribunalul Vaslui (fila 1, vol. V) creditoarea BCR -Sucursala Bârlad a solicitat judecătorului sindic ca, în conformitate cu prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006, la distribuirea sumelor realizate în urma lichidării, să se aibă în vedere și creanța garantată cu proprietatea debitoarei situată în Bârlad,- bis, cu nr. cadastral 1102, înscris în CF 4875/N și intabulată sub nr. 4095/31.07.2003.
Susține - Sucursala Bârlad că, la acest moment, creanța sa este de 122.320,42 lei.
Curtea constată că prin contractul de credit nr. 131/31.07.2003, BCR -Sucursala Vaî mprumutat SC " " SRL Bârlad suma de 725.000.000 lei (vechi), creditul fiind garantat cu imobilul proprietatea debitoarei din prezenta cauză "" SRL, imobil situat în Bârlad,- (act autentificat sub nr. 2892/31 iulie 2003 la BNP ).
Prin procesul -verbal de adjudecare din 12.01.2007, încheiat de lichidatorul judiciar, imobilul ipotecat a fost adjudecat adjudecatarei SC ZONE" SRL Bârlad pentru suma de 183.225,75 lei, TVA 34.812,90 lei, total 218.038,65 lei.
Cu adresa depusă la data de 24 aprilie 2007 (fila 14 vol. V), lichidatorul a încunoștințat instanța că adjudecatarul a efectuat plata integrală a prețului și dobânzii corespunzătoare.
Prin contestația de față creditoarea SA -Sucursala Bârlad, considerându-se creditor ipotecar de I, a contestat planul de distribuire a prețului obținut din vânzarea imobilului, invocându-se disp. art. 122 al. 3 din Legea 85/2006. Se contestă ordinea greșită de distribuire a sumelor de bani prevăzută în planul de distribuire.
Potrivit raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor și planului de distribuire a sumelor, act întocmit de lichidatorul judiciar, s-au făcut încasări în sumă de 209.634,26 lei și cheltuieli în sumă de 42.251,45 lei, rămânând de distribuit între creditori suma de 167.382,81 lei (fila 35, vol. V).
Curtea constată că -Sucursala Bârlad a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC "" SRL pentru recuperarea creanței în sumă de 398.691,26 lei provenind din contractele de credit nr. 217/2002, nr.821/2002; nr. 119/2003 și nr. 148/2003.
În baza cererilor creditorilor debitoarei, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitoarei "" SRL arătând suma, prioritatea și situația (garantată/negarantată) a fiecărei creanțe (art.74 alin. 1 din Legea 85/2006).
Tabelul a fost afișat la sediul instanței (fila 171 vol. IV), iar la termenul de judecată din 24 ianuarie 2007, reprezentantul creditoarei BCR SA -Sucursala Bârlad a luat act de depunerea acestuia.
Curtea mai constată că la momentul întocmirii tabelului definitiv al creanțelor averii debitoarei, creditoarea -contestatoare nu a prezentat judecătorului sindic înscrisurile pe care și-a întemeiat ulterior contestația.
Se mai reține că în condițiile în care creditoarea -Sucursala Bârlad nu a formulat contestații în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 85/2006, iar pentru recuperarea creanței garantată cu imobilul vândut la licitație la 12.01.2007 nu s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, creditoarea SA -Sucursala Bârlad nu mai poate cere aplicarea disp. art. 121 din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă bunul imobil a fost grevat de ipotecă în favoarea - Sucursala Bârlad (art. 71 din Legea nr. 85/2006), aceasta nu poate contesta ordinea de distribuire a fondurilor obținute din vânzarea bunului ipotecat atâta timp cât creanța rezultată din contractul de credit nr. 131/2003 nu a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei "" SRL.
Constatându-se a fi întemeiat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bârlad în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
Sentința civilă nr. 313/F/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecător sindic, urmează a fi modificată în tot în sensul respingerii contestațiilor formulate de creditoarea SA - Sucursala Bârlad la planul de distribuire a sumei de 167.382,81 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bârlad împotriva sentinței civile nr. 313/F/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge contestația formulată de Banca Comercială Română - Sucursala Bârlad la planul de distribuire a sumei de 167.382,81 lei întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31,03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
30.04.2008
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Traian Șfabu, Cipriana Poiană
← Practica judiciara insolventa. Decizia 164/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 152/2008. Curtea de Apel... → |
---|