Practica judiciara insolventa. Decizia 203/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
- societți cu rspundere limitat -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIAL, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 203
Ședința public de la 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
Judector: - -
Judector: - -
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea, cu sediul în comuna Șcheia,-,.2, județul S, împotriva sentinței nr.683 din 4 decembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Suceava - secția comercial, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal, fcut în ședința public, se prezint avocat, pentru debitoarea - recurent SRL Șcheia, lips fiind creditoarea intimat - ROMÂNIA SRL B, lichidatorul intimat S și
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, de ctre grefier, dup care, aprtorul debitoarei recurente depune la dosar dovada achitrii taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, ce au fost anulate la dosar, precizând c nu mai sunt de discutat chestiuni prealabile.
Instanța, luând act c nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constat recursul în stare de judecat și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedur civil, acord cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru debitoarea recurent SRL Șcheia, învedereaz instanței excepția lipsei de interes a creditoarei în promovarea acțiunii pentru deschiderea procedurii insolvenței, excepție ce nu a fost ridicat prin cererea de recurs, ci ulterior, prin precizrile depuse la dosar, având în vedere c a primit citația pentru judecarea somației de plat ulterior introducerii recursului. motivele invocate prin cererea de recurs, precum și cele din precizri, aprtorul debitoarei pune concluzii de admiterea recursului, schimbarea sentinței și respingerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței. Solicit obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecat.
Dup deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de faț, constat:
Prin sentința nr. 683/4.12.2007 a Tribunalului Suceava, s-a admis cererea formulat de creditoarea " România" B și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei " Șcheia.
Prin aceeași sentinț, a fost numit administratorul judiciar și s-a fcut aplicarea art. 61 și urmtoarele din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotrî astfel, judectorul sindic a reținut c debitoarea se afl în încetare de plți, stare de fapt dovedit cu facturi fiscale, din care rezult c " România" are o creanț comercial cert, lichid și exigibil împotriva patrimoniului debitorului, în sum de 107.042,28 lei.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat c nu a fost dovedit stare de insolvenț, c debitoarea nu este în realitate cumprtoarea acelor anvelope, ci doar s-a angajat s vând marfa pe care o poseda de la creditoare, pe o piaț care nu-i era accesibil și c, potrivit convenției încheiat între prți în anul 2006, marfa urma s fie achitat doar dup ce debitoarea încasa prețul din vânzarea mrfii, iar în cazul în care aceasta nu se vindea, urma s-i fie restituit creditoarei.
Recursul este întemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, este îndreptțit s solicite deschiderea procedurii insolvenței creditorul a crui creanț împotriva patrimoniului debitorului este cert, lichid și exigibil de mai mult de 30 de zile.
În speț, nu s-a fcut dovada îndeplinirii acestor condiții ale pretinsei creanțe a " România" B asupra patrimoniului debitoarei.
Atâta timp cât debitoarea nu recunoaște existența creanței, invocând sus - amintita convenție, prin care ea ar fi avut doar un rol de mijlocitor în plasarea mrfurilor pe piaț, mrfuri ce urmau a fi achitate numai în urma încasrii prețului rezultat din vânzarea lor și c mrfurile nevândute urmau s-i fie restituite creditoarei (înțelegere ce pare a fi dovedit cu avizul de însoțire a mrfii nr. -/25.09.2007 - 5 dosar recurs, marf restituit înscris în factura nr. - din 12.02.2007 - 6 dosar recurs), nu se poate reține c " România" B ar deține o creanț cert, lichid și exigibil asupra patrimoniului debitoarei pentru a fi îndreptțit s solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Creditoarea are deschis în acest caz, calea unei acțiuni de drept comun, prin intermediul creia s se stabileasc cu certitudine dac aceasta deține sau nu o creanț împotriva patrimoniului debitoarei și numai în cazul obținerii unui titlu executoriu și a refuzului debitoarei de a plti datoria, este îndreptțit s solicite deschiderea procedurii insolvenței faț de aceasta din urm.
Faț de cele reținute mai sus, instanța, în baza art. 312 al. 1) - 3) Cod procedur civil, va admite recursul și va modifica în totalitate sentința tribunalului, în sensul respingerii cererii creditoarei, ca nefondat.
Ca parte czut în pretenții, creditoarea va fi obligat s-i plteasc debitoarei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecat din recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. -/13.02.2008.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Admite recursul debitoarei ., cu sediul în comuna Șcheia,-,.2, județul S, împotriva sentinței nr.683 din 4 decembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Suceava - secția comercial, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Modific în totalitate sentința nr. 683 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava și în rejudecare:
Respinge cererea creditoarei " ROMÂNIA" B pentru deschiderea procedurii insolvenței faț de debitoare.
Oblig pe creditoarea intimat s plteasc debitoarei recurente suma de 1000 lei RON cheltuieli de judecat din recurs.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 13 februarie 2008.
Președinte, Judectori, Grefier,
Red.
Jud. Sindic
.
Tehnored.
2 ex.
19.02.2008
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Sas Remus, Morariu Adriana
← Practica judiciara insolventa. Decizia 126/2008. Curtea de Apel... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|