Practica judiciara insolventa. Decizia 2128/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - insolvență -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.2128
Ședința publică din 4 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței nr. 759 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta, creditoarea intimată - - S, debitoarea intimată - " Plus" SRL R prin lichidator Euro S și partea în proces intimată Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin sentința nr. 759/2009 Tribunalul Suceava. judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - " Plus" SRL
În motivarea soluției s-au reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr.922 din 02.12.2008 a Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și în temeiul art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006 a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - " Plus" SRL R, fiind desemnat administrator judiciar Casa de Insolvență.
Întrucât nu au existat posibilități de reorganizare, administratorul judiciar a propus intrarea debitoarei în faliment.
Prin sentința comercială nr.434 din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar și în baza art.107 lit.a,b și c din Legea nr.85/2006 a dispus intrarea debitoarei în faliment prin procedura simplificată, fiind desemnat lichidator judiciar Euro
La data de 05.10.2009 lichidatorul judiciar a depus raportul cu propunerea de închidere a procedurii în baza art.131 din Legea nr.85/2006, motivat de faptul că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu.
Văzând că nu s-au formulat obiecțiuni la raport, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S, învederând următoarele:
Potrivit art. 138 alin.3 din Legea nr.85/2006 "Comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raport sau asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 amenința să se prescrie".
În cauza dedusă judecății, lichidatorul indica în raportul final faptul că " în ceea ce privește formularea cererii de atragere menționăm faptul că nu deține elemente pentru formularea acesteia".
Faptul că lichidatorul judiciar a specificat în raportul final că nu sunt întrunite elementele pentru atragerea răspunderii materiale prevăzute la art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006, acest lucru nu poate duce la îngrădirea dreptului creditorilor de a formula o astfel de cerere, în condițiile în care aceștia dețin motive în susținerea acțiunii.
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din procesul verbal al adunării creditorilor din data de 01.10.2009, reprezentantul a arătat cî va solicita judecătorului sindic autorizarea în sensul formulării cererii de atragere a răspunderii materiale al fostului administrator al debitoarei.
Legea insolvenței nu prevede un termen până la care creditorii pot cere autorizarea judecătorului sindic în vederea introducerii acțiunii în temeiul art.138 alin.1 și nici vreo sancțiune în cazul în care aceștia nu formulează cerere până la următorul termen de judecată.
De asemenea lichidatorul nu a făcut uz de dispozițiile art.25 lit.g din Legea nr.85/2006, potrivit căruia "lichidatorul are printre atribuții și urmărirea și încasarea creanțelor din averea debitorului, rezultate din transferul de sume de bani efectuate de acesta înaintea deschiderii procedurii. Din cele prezentate de lichidator nu rezultă nici un fel de informație în acest sens și nici dovada realizării unor astfel de demersuri, identificarea unor eventuale creanțe rămase de recuperat.
Conform art. 25 lit.c, lichidatorul judiciar are ca atribuție are ca atribuție introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile prejudicia drepturile creditorilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, lichidatorul a învederat următoarele:
Ca urmare a lichidării patrimoniului debitoarei s-a convocat, în data de 02.10.2009 ora 13,30 Adunarea creditorilor debitoarei - " Plus" SRL în vederea prezentării raportului asupra fondurilor obținute din lichidare, a raportului final și a aprobării propunerii de închidere a procedurilor în dosar nr-.
La adunare au fost prezenți toți creditorii, respectiv - - - prin consilier juridic și S - prin consilier juridic care au aprobat raportul asupra fondurilor obținute din lichidare, au aprobat raportul final și au fost de acord cu închiderea procedurii.
În ședința din data de 06.10.2009, în condițiile în care debitoarea nu mai deține bunuri, iar creditorii au aprobat atât raportul final cât și închiderea procedurii, iar creditoarea nu a depus cerere pentru autorizarea în vederea formulării cererii de atragere și nici nu a solicitat verbal acest lucru, iar reprezentanta - - nu a solicitat autorizarea, în mod legal judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii.
În ceea ce privește afirmația creditoarei S că lichidatorul judiciar nu a depus toate diligențele necesare recuperării creanțelor debitoarei, învederăm instanței faptul că în documentele contabile nu au fost identificate creanțe de recuperat și nici acte frauduloase încheiate de către fostul administrator. Toate bunurile identificate în contabilitate ca aparținând debitoarei au fost identificate faptic, inventariate și valorificate în cadrul licitației publice din data de 04.08.2009, organizată în urma aprobării creditorilor din data de 03.07.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul nu este întemeiat.
Așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal al adunării creditorilor din data de 2.10.2009 ( 14) creditorul recurent a fost prezent, aprobând raportul asupra fondurilor obținute din lichidare. De asemenea s-a aprobat de către creditori raportul final, nefiind formulate obiecțiuni. Creditoarea Saf ăcut însă o mențiune învederând că va solicita autorizarea judecătorului sindic pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei.
La termenul de judecată din data de 6.10.2009, creditorul recurent nu a fost prezent. De asemenea nu au fost depuse la dosar obiecțiuni la raportul final și nici cerere de autorizare în vederea formulării unei cereri de atragere a răspunderii materiale.
Dată fiind această stare de fapt, susținerile din recurs privind intenția de aof ormula o asemenea cerere sunt neîntemeiate. Recurenta nu își poate invoca propria culpă și pasivitate. Procedura insolvenței e guvernată de principiul celerității, or atitudinea de pasivitate a recurentei înfrânge acest principiu.
Nu sunt întemeiate nici susținerile privind neîndeplinirea atribuțiilor de către judecătorul sindic, în condițiile în care nu au fost formulate obiecțiuni la raportul final. Formularea acestor obiecțiuni pentru prima dată abia în recurs este tardivă. În plus, nu a fost făcută dovada existenței unor creanțe sau acte frauduloase, sau măcar a unor indicii temeinice în acest sens.
Pentru considerentele învederate, judecătorul sindic a făcut o bună aplicare a dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă;
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S,împotriva sentinței nr. 759 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.12.2009
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nastasi Dorina, Andrieș Maria
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1763/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 827/2009. Curtea de Apel... → |
---|