Practica judiciara insolventa. Decizia 2154/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - faliment -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2154

Ședința publică din data de 17 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de lichidatorul, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva încheierii din ședința publică din data de 20.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-intimați fiind SC SRL, prin administrator G, cu sediul în comuna, județul, Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B,--11, ON Gaz România SA Târgu M, Regiunea, cu sediul în S,-, județul S și parte în proces Oficiul Național al Registrului Comerțului prin ORC Tribunalul Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, s- prezentat asociat ec., pentru lichidatorul judiciar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul lichidatorului a precizat că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordul cuvântul în susținerea recursului.

Asociat ec. pentru lichidatorul judiciar, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.

În conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului ce constituie obiectul prezentului dosar

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr. 316/2007, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin judecătorul sindic desemnat a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL, la cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă de 5.157.198.455 lei ROL fiind desemnat administrator judiciar

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2009, judecătorul sindic a dispus amendarea administratorului judiciar cu 3.000 lei, dând totodată dispoziție administratorului judiciar să întocmească tabelul definitiv al creanțelor, sub sancțiunea amendării și înlocuirii.

Pronunțându-se astfel, judecătorul sindic a constatat în esență că amenda aplicată administratorului judiciar este justificată, întrucât acesta nu a întocmit tabelul definitiv al creanțelor, în termenul prevăzut de legea insolvenței.

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs lichidatorul judiciar.

În motivare, recurentul invocă nelegalitatea sentinței, arătând că în mod eronat a fost amendat întrucât a fost în imposibilitate de a întocmi tabelul definitiv a creanțelor, deși nu a fost soluționată contestația debitoarei împotriva creanței Direcției Generale a Finanțelor Publice S, la dosar existând doar hotărâri judecătorești având soluții diferite, prin Raportul de activitate nr. 396 din 17.09.2009, aducându-i la cunoștință judecătorului sindic această situație.

Totodată recurentul critică faptul că judecătorul sindic nu a luat nici o măsură procesuală în privința Planului de reorganizare depus la dosar, în sensul că acesta nu s-a pronunțat într-un sens sau altul.

Concluzionează recurentul că nelegală apare amendarea sa și stabilirea altor măsuri privind desfășurarea procedurii insolvenței dispuse prin aceeași încheiere.

Examinând recursul declarat în cauză ale cărui motive pot fi încadrate în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă curtea constată că este nefondat.

Astfel potrivit art. 74 al. 1 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare: "După ce toate contestațiile la creanțe au fost soluționate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal și va avea grijă să fie afișat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea și situația - garantată sau negarantată - a fiecărei creanțe."

Ori, în speță, prin încheierea de ședință din 3 martie 2009 (fila 387 ds. fond) judecătorul sindic a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea procedurii până la soluționarea dosarului nr-, având ca obiect stabilirea întinderii creanței Direcției Generale a Finanțelor Publice S, unicul creditor la aceea dată al debitoarei falite, încheierea fiind casată prin decizia nr. 833 din 7 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Cum prin sentința nr. 1264 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a fost soluționată contestația debitoarei (filele 414 - 416 dosar fond) dosarul a fost repus pe rol, astfel încât prin încheierea de ședință din 30 iunie 2009 (fila 400 dosar fond) judecătorul sindic a dat dispoziție lichidatorului judiciar să întocmească și să depună la dosar raportul de activitate privind stadiul procedurii insolvențeisub sancțiunea amendării și înlocuirii.

Raportul de activitate a fost depus de către lichidatorul judiciar, la data de 17.09.2009 (fila 413 ds. fond).

Prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2009 rămasă irevocabilă judecătorul sindic a dispus amendarea administratorului judiciar cu suma de 2.000 lei conform art. 22 al. 3 din Legea nr. 85/2006 motivat de neîntocmirea tabelului definitiv al creanțelor.

Prin aceeași încheiere de ședință, judecătorul sindic i-a dat dispoziție administratorului judiciar să întocmească tabelul definitiv al creanțelorsub sancțiunea amendării și înlocuirii.

Întrucât nici de această dată administratorul judiciar nu s-a conformat dispoziției judecătorului sindic, prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2009 (fila 423 dosar fond) atacată cu recursul de față, judecătorul sindic a dispus din nou amendarea administratorului judiciar cu suma de 3.000 lei, cu obligarea corelativă a acestuia de a-și îndeplini atribuția prev. de art. 20 lit. k, teza a II - a din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 74 al. 1 din aceeași lege.

Cum administratorul judiciar nu și-a îndeplinit nici până în prezent obligația legală sus-menționată în sensul depunerii Tabelului definitiv al creanțelor după soluționarea contestației Direcției Generale a Finanțelor Publice împotriva tabelului preliminar refăcut al creanțelor nr. 856 din 15.12.2008 și a contestației vizând întinderea creanței Direcției Generale a Finanțelor Publice așa cum a dispus judecătorul sindic prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2009, rămasă irevocabilă, soluția judecătorul sindic apare ca fiind legală.

Ca urmare, cum criticile recurentului apar la fiind neîntemeiate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECI D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de lichidatorul, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva încheierii din ședința publică din data de 20.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-intimați fiind SC SRL, prin administrator G, cu sediul în comuna, județul, Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B,--11, ON Gaz România SA Târgu M, Regiunea, cu sediul în S,-, județul S și parte în proces Oficiul Național al Registrului Comerțului prin ORC Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.- -

Jud.fond:

Tehnoredact.

2 ex./13.01.2010

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria, Sas Remus, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2154/2009. Curtea de Apel Suceava