Practica judiciara insolventa. Decizia 91/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE CIVILĂ NR. 91/2010

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul promovat de debitoarea - împotriva sentinței civile nr. 2466 din 08.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații - și - prin administrator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii generale a insolvenței.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat dl., asociat al debitoarei -, care se legitimează cu seria - nr.-, eliberat de Poliția B M, lipsă fiind celelalte părți

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, în urma deliberării constatând că dl. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 68.pr.civ de a reprezenta în mod legal societatea debitoare în instanță și apreciind că la dosar existe suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr. 2466 din 8 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis cererea formulată de creditoarea - pentru deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei -, în temeiul art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul a depus actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din lege.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței a fost numit administrator judiciar pe, cu sediul în B M, nr. 2. care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege și să depună polița de asigurare pentru risc profesional, s-a stabilit un onorariu provizoriu de 35 lei/h pentru activitățile ce le-a desfășurat până la prima zi de înfățișare, ce să poată fi modificat de adunarea creditorilor, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, s-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii de către administratorul judiciar.

A fost fixat termen de continuare a procedurii în conformitate cu art. 21 din lege la data de 07.10.2009, orele 8,30, sala 56.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.04.2009 creditoarea - a solicitat declanșarea procedurii de insolvență pentru debitoarea - pentru neplata la scadență a sumei de 92.488,70 lei debit, că acțiunea a fost comunicată la data de 15.04.2009 ( 25), iar, deși a fost legal citată, debitoarea nu a contestat insolvența în termen de 10 zile de la comunicare în conformitate cu prevederile art. 33(2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, astfel că judecătorul sindic a apreciat că se impune deschiderea procedurii generale întemeiată pe dispozițiile art. 33(6) din lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea - B-M solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța asupra apărării formulate de recurentă; iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii creditoarei în temeiul art. 3 pct 12 privind valoarea prag, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, pentru debitoarea - nu s-a prezentat nimeni la termenul din 8 iulie 2009, deși a fost legal citată, situație în care s-a reținut doar faptul că societatea recurentă nu a formulat contestație, ca apoi să fie ignorate toate apărările sale din întâmpinare precum și actele depuse de aceasta prin care a demonstrat că debitul invocat de creditoare este sub valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, aspect pe care l-a confirmat chiar creditoarea prin extrasul de cont semnat și parafat de aceasta.

Se susține că penalitățile invocate de creditoare nu au fost calculate, pentru a verifica modul de calcul, nu au fost facturate către societatea recurentă și nici nu le-au fost solicitate la plată la o dată anterioară formulării cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Intimata - prin concluziile scrise depuse la data de 23 noiembrie 2009 solicită respingerea recursului formulat de - cu menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că, are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 32.887,11 lei, aceasta fiind mai veche de 30 de zile și având un cuantum superior pragului minim de 10.000 lei prevăzut de lege.

Creanța intimatei este certă, lichidă și exigibilă și se întemeiază atât pe biletele la ordin menționate la fond cât și pe hotărârile judecătorești-definitive și irevocabile- hotărâri ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Actele de executare întocmite de executorul judecătoresc-cu precădere procesele verbale de stabilire a cheltuielilor, sunt titluri executorii - ce nu mai pot fi contestate pe această cale.

Analizând recursul declarat de către debitoarei - prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al creditoarei - vizează deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 26.835,91 lei.

În scopul soluționării cererii formulate de către creditoare, instanța de judecată prin judecătorul-sindic a dispus citarea părților potrivit art.87 și urm. pr.civ. art. 7 lit. b și art. 36 alin (1) din Legea nr. 31/1990, art. 22 și 23 alin (2) din Legea nr. 85/2006; pentru data fixată pentru soluționarea cererii creditoarei s-a constatat că debitoarea, deși legal citată nu a formulat contestație, iar prin reprezentantul său convențional și-a susținut poziția procesuală făcând trimitere la motivele invocate prin întâmpinarea depusă.

Din cuprinsul acesteia rezultă că debitoarea a solicitat respingerea cererii creditoarei ca fiind inadmisibilă întrucât creanța acesteia este sub valoarea prag impusă de legiuitor, creanța fiind de 6.818,33 lei.

Hotărârea prin care judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei menționează faptul că din probele existente la dosar rezultă că creditoarea deține o creanță peste valoarea prag de 10.000 lei iar de la scadența datoriei au trecut mai mult de 30 de zile.

Potrivit art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

În speță, se poate observa că debitoarea nu a plătit datoria sa față de creditoarea - în cuantum de 32.887,11 lei deși scadența la plată a acestei sume este depășită astfel că se poate susține cu temei că debitoarea se află în stare de insolvență, insolvența acesteia fiind vădită.

Întrucât debitoarea nu a demonstrat inexistența stării sale de insolvență, reținând că creanța debitoarei întrunește exigențele impuse prin art.31 din Legea nr.85/2006, Curtea va aprecia recursul debitoarei ca fiind nefondat iar în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

Apărările debitoarei referitoare la inexistența creanței și a stării de insolvență nu au fost reținute de către instanță la soluționarea recursului. Astfel, înscrisurile depuse în probațiune nu dovedesc plata creanței către creditoare iar încasările și plățile efectuate nu dovedesc inexistența stării de insolvență a debitoarei. Mai mult, debitoarea nici nu contestă împrejurarea că biletele la ordin emise creditoarei nu au putut fi încasate din lipsă de disponibil, că opoziția la executare formulată a fost respinsă irevocabil de către instanța de judecată iar sumele solicitate au la bază contractele comerciale încheiat anterior.

La adoptarea acestei soluții, Curtea a dat eficiență practicii Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.

De altfel, Curtea a statuat constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).

Cum Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de debitoarea - B împotriva sentinței civile nr.2466 din 8.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

5 ex./21.01.2010

Jud.fond.-

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 91/2010. Curtea de Apel Cluj