Practica judiciara insolventa. Decizia 2166/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2166/2009

Ședința publică de la 7 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-a luat în examinare - pentru pronunțare recursul declarat de către debitoarea - & SA prin administrator împotriva sentinței civile nr. 576/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: - LEASING ROMÂNIA SA, - BANK ROMÂNIA SA, - SRL, - SRL, lichidator judiciar LG, având ca obiect procedura enței- contestație la tabelul preliminar al creditorilor.

Se constată că, la data de 30 iunie 2009, după dezbateri, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatei - S SRL, transmise prin fax, pe care ulterior, respectiv la data de 3 iulie 2009, le-a depus la dosar în original.

La data de 6 iulie 2009, s-a înregistrat la dosar, concluzii scrise din partea intimatei - LEASING ROMÂNIA SA, transmise inițial prin fax, ulterior fiind depuse la dosar și în original și din partea recurentei - & SA - transmise prin fax.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 iunie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin sentinta civila numarul 576/9.03.2009, a fost respinsa contestatia debitoarei - & SA la tabelul preliminar al creantelor societatii cu privire la creditorii Bank Romania SA, - Leasing Romania SA si - Media SRL, a fost admisa contestatia creditoarei - SRL si in cosnecinta a dispus inscrierea provizorie a creantei chirografare a acestei creditoare la nivelul sumei de 1.025.674, 79 Euro (echivalentul in lei la data platii) in tabelul preliminar de creante al debitoarei - & SA.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecatorul sindic a reluat istoricul procedurii de enta al debitoarei si a descris modul in care a fost numit administrator judiciar de probatiunea administrata in cauza, judecatorul sindic a retinut ca neindeplinirea obligatiilor contractuale decat in parte de catre debitoarea - & SA a creat creditoarei SRL un prejudiciu estimat la valoarea de 1.025.674, 79 Euro, constand in cele 12 magazine din care a fost predat un singur magazin, restul de 11 magazine incluse in obiectul contractului de cesiune nefiind predate catre nici in prezent. Potrivit conventiei partilor, fiecare dintre cele 12 magazine a fost evaluat la suma de 41.666 Euro fara TVA la nivelul iunie 2007. Prin urmare beneficiul nerealizat inregistrat de catre ar fi in valoare de 545.408 Euro, constand in valoarea celor 11 magazine, inclusiv TVA, reorezentand contravaloarea acestor magazine, de a caror folosinta societatea a fost lipsita contrar obligatiilor convenite prin contract.

Obiectele de inventar si mijloacele fixe din fiecare magazin nu au fost predate in totalitate catre. Nu au fost predate obiecte de inventar si mijloace fixe in valoare de 14.566, 79 Euro inclusiv TVA. Judecatorul sindic a retinut si faptul ca cele 44 de licente Total Soft nu au putut fi transmise catre avand in vedere faptul ca nu avea calitatea de proprietar, calitate esentiala pentru valabilitatea vanzarii. In aceste conditii, a fost nevoita sa stabileasca in mod direct raporturi contractuale cu Total Soft. Prejudiciul pentru neindeplinirea acestei obligatii reprezinta suma de 5700 Euro, respectiv contravaloarea contractelor incheiate de cu Total Soft. In ceea ce priveste obligatia de a preda cele 19 minilaboratoare, judecatorul sindic a retinut ca, nu si-a indeplinit in mod corespunzator aceasta obligatie, rezultand un prejudiciu efectiv in valoare de 60.000 Euro, reprezentand valoarea de inlocuire, precum si beneficiul nerealizat evaluat la suma de 100.000 Euro. Neindeplinirea obligatiilor rezultate din alte raporturi contractuale ale cu alti creditori a generat un prejudiciu de imagine si de pierdere a clientelei in dauna, estimat de catre aceasta la acesy moment la suma de 300.000 Euro.

Judecatorul sindic a avut in vedere si raportul administratorului judiciar care a mentionat faptul ca mai sunt necesare verificari ale creantei si in consecinta a dispus inscrierea provizorie a creantei in tabelul creditorilor, in conditiile art. 73 alin. 3 din Legea 85/2006, republicata.

In ceea ce priveste contestatia avand ca obiect creanta Bank Romania SA, a fost respinsa cu motivarea ca aceasta creanta a fost declarata si acceptata in urma verificarilor la un nivel inferior celui mentionat de catre debitoare intrucat situatia celeilalte codebitoare ente - Distribution SRL face obiectul unui alt dosar. Cat priveste imputatia platii invocata de catre debitoare aceasta are in vedere in primul rand conventia partilor, in consecinta, pe masura efectuarii platilor partiale, aceste plati s-au imputat asupra ambelor datorii, suma de 800.000 Euro fiind achitata integral de catre garantul - SRL

Cu privire la creanta - Leasing SA, aceasta a fost acceptata la nivelul de 2.741.501, 61 Ron ca si creanta chirografara, reprezentand valoarea finantata ramasa de recuperat din contractul de leasing nr. F/2002/1113. In ceea ce priveste - Media SRL, aceasta a fost acceptata la nivelul sumei de 17.205, 71 Ron reprezentand penalitatile de intarziere datorate in baza contractului de prestari servicii incheiate de parti.

Impotriva acestei sentinte au fost declarate mai multe recursuri.

Astfel, recurenta debitoare - & SA a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei recurate, admiterea contestatiilor si modificarea tabelului de creante al debitoarei, cu privire la creantele acceptate de catre administratorul judiciar si inscrierea creantelor analizate cu urmatoarele sume: Bank - 839.864, 72 Euro, Leasing - suma de 67.360, 52 Euro si sa respinga declaratia de creanta a creditoarei - Media SRL, debitul de aceasta creditoare fiind achitat in totalitate.

In fapt, recurenta a aratat ca rationamentul judecatorului sindic a fost eronat in solutionarea contestatiei, deoarece prin Angajamentul de Plata nr. 898/1.08.2007 partile nu au stabilit un mod de imputatie a platii. In lipsa unui acord privind imputatia, creditorul nu are posibilitatea sa realizeze imputatia, fiind incidente in acest caz prevederile art. 1113 Cod Civil. Chiar daca platile au fost efectuate de catre - SRL se poate observa ca au fost efectuate in contul datoriei lui. In angajamentul de plata sunt specificate conturile curente deschise pe numele celor doua societati comerciale debitoare. Creditorul Bank era obligat ca in urma platilor efectuate de catre societatea noastra, sa prima data datoria acesteia si pe urma sa scada din datoria debitorului - Distribution SA. In conecinta, se impune admiterea contestatiei si inscrierea creantei bank in tabelul preliminar al creditorilor cu suma de 839.864, 72 Ron cu titlul de creanta garantata.

Cu privire la creanta - Leasing SA, judecatorul sindic s-a rezumat sa precizeze ca aceasta creanta a fost acceptata la nivelul sumei de 2.714.501, 61 Ron casi creanta chirografara, reprezentand valoarea finantata ramasa de recuperat din contractul de leasing nr. F/200/1113. Motivarea primei instante este lapidara si incompleta, nefiind aratate motivele pentru care sustinerile societatii comerciale au fost respinse, acest lucru echivaland cu o nemotivare in sensul art. 261 alin. 5.

Creanta creditorului Media este deasemenea neanalizata prin sentinta recurata, nu a fost analizata afirmatia conform careia datoria recurentei a fost achitata in intregime, fapt retinut printr-o hotarare judecatoreasca si probata pe deplin prin probele depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la contestatia formulata de catre creditoarea, instanta a dispus inscrierea provizorie pana la ramanerea irevocabila a contestatiei, sustinand ca sunt necesare verificari suplimentare cu privire la creanta acestei creditoare, fara a arata in ce constau aceste verificari. In aceeasi maniera de solutionare a dosarului, judecatorul sindic nu analizeaza nici unul dintre argumentele invocate de catre recurenta, limitandu-se doar sa reproduca afirmatiile creditoarei. Inscrierea in tabel a acestei creante este total nelegala, fiind inadmisibil ca printr-o interpretare eronata a probelor administrate si a raportului obligational dintre cele doua societati comerciale, sa se rastoarne practic datele raportului obligational.

Intimatele au depus intampinari prin care au solicitat respingerea recursului declarat si mentinerea sentintei recurate ca fiind pe deplin legala si temeinica.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de recurs retine urmatoarele:

Cu privire la creantele declarate de catre creditoarele Bank Romania, SRL si - Leasing SA, contestatia formulata de catre debitoare, desi a fost respinsa este absolut nemotivata de catre judecatorul sindic care s-a rezumat doar la a prelua cateva fragmente din pozitia procesuala a creditoarelor, fara a analiza in nici un fel argumentele invocate de catre debitoare in sustinerea contestatiei.

Contestatoarea recurenta a invocat multiple argumente prin care justifica, in opinia sa, respingerea cererii de inscriere a acestor creante in tabelul de creante al debitoarei sau inscrierea acestora intr-un cuantum mult diminuat. Nici unul dintre aceste argumente nu sunt analizate si inlaturate cu o minima motivare care sa justifice solutia pronuntata de catre instanta cu privire la contestatia debitoarei.

Potrivit art. 261 pct. 5 Cod proc.civ. redactarea hotărârii trebuie să arate motivele de drept și de fapt care au format convingerea instanței.

Motivarea trebuie să fie în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv. motivării este tocmai acela de fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s- oprit la soluția dată, pentru ce admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, este o obligație esențială, prev. de art. 261 pct. 5 Cod proc.civ. a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. 2 Cod proc.civ.

Obligația de a motiva hotărârea este prevăzută printre altele și pentru exercitarea controlului judecătoresc în căile de atac.

Întrucât legalitatea hotărârii atacate se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept reținute de instanța de fond la adoptarea soluției, motive care trebuie să fie în concordanță cu actele existente în dosar și cu celelalte probe administrate, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea soluției primei instanțe, astfel că nemotivarea hotărârii pronunțate echivalează cu o necercetare fondului cauzei.

Deoarece hotărârea nu este motivată, în baza art. 312(5) Cod proc.civ. se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, hotărârea pronunțată va trebui motivată cu arătarea motivelor de drept și de fapt care au format convingerea instanței.

Această soluție se impune și din perspectiva art. 6 paragraful 1 din Convenție, care implică, mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă al părților pentru le aprecia pertinența (CEDO, Cauza Albina contra României, Cauza Ionescu contra României).

Cu privire la contestatia formulata de catre creditoarea SRL, prin sentinta recurata judecatorul sindic a admis contestatia si a dispus inscrierea provizorie a creantei chirografare a acestei creditoare la nivelul sumei de 1.025.674, 79 Ron (echivalent in lei la data platii) in tabelul preliminar al creantelor debitoarei - & Inscrierea provizorie a fost realizata insa cu nesocotirea dispozitiilor procedurale incidente, precizate in cuprinsul sentintei recurate.

Astfel, conform art. 73 alin. 3 din Legea 85/2006,la termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura sentinta, toate contestatiile,chiar daca pentru solutionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; in acest din urma caz, judecatorul-sindic poate sa admita, in tot sau in parte, creantele, inmod provizoriu, la masa credala, atat in ceea ce priveste deliberarile, cat si repartitiile,

Judecatorul sindic a dispus inscrierea provizorie a acestei creante la masa credala fara a indica in concret care sunt acele probe necesare, a caror administrare ar clarifica situatia creantei si mai ales fara aap reciza in ce conditii vor fi administrate aceste probe, in ce termene si ce masuri au fost luate pentru administrarea acestora. Judecatorul sindic a facut doar precizarea ca, avand in vedere raportul administratorului judiciar mai sunt necesare verificari ale creantei. Verificarea creantei nu echivaleaza cu administrarea unor probe suplimentare in vederea solutionarii contestatiei. Administratorul judiciar, in urma analizarii declaratiilor de creanta si a probelor care insotesc aceste declaratii formuleaza un punct de vedere, incluzand creanta in tabelul preliminar de creante in intregime sau partial sau respingand aceasta inscriere. Impotriva tabelului sau a refuzului de inscriere in tabel, creditorii sau debitorul formuleaza contestatie, situatie in care pot deveni incidente dispozitiile art. 73 alin. 3 din Legea 85/2006.

In cazul concret dedus judecatii, din sentinta recurata rezulta ca nici macar administratorul juidiciar nu este lamurit cu privire la caracterul cert, lichid si exigibil al creantei, avand nevoie de verificari suplimentare, desi a refuzat inscrierea creantei in tabel, motiv pentru ca a fost formulata aceasta contestatie.

Mai mult, exista o evidenta contradictie intre considerente si dispozitiv, deoarece prin dispozitiv se dispune inscrierea provizorie a creantei la masa credala, sub rezerva unor verificari ulterioare care insa nu se precizeaza in ce vor consta si cine le va realiza, iar pe de alta parte in considerentele sentintei recurate, judecatorul sindic accepta pe deplin argumentele creditoarei si analizeaza creanta datorata ca fiind pe deplin certa, lichida si exigibila, chiar si cu privire la daunele morale de 300.000 Euro, precizate de catre creditoare intr-o maniera absolut aleatorie.

Intr-o maniera identica solutionarii contestatiei cu privire la celelalte creante, judecatorul sindic nu a analizat nici un singur argument din cele invocate de catre debitoare, rezumandu-se la a reproduce textual o parte din sustinerile contestatoarei. Mai ales in conditiile in care concluzia la care a ajuns instanta este radical diferita de pozitia administratorului judiciar, se impunea cu atat mai mult ca judecatorul sindic sa motiveze cum a ajuns la aceasta concluzie. Se impune si din aceasta perspectiva casarea sentintei cu trimitere spre rejudecare, pentru a garanta dreptul partilor la un proces echitabil si clarificarea litigiului dedus judecatii printr-o hotarare judecatoreasca motivate in fapt si in drept.

Pentru toate aceste considerente, instanta reitereaza faptul ca este incident motivul de casare prevazut de art. 312 alin. 5. si se impune admiterea recursului, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece solutionarea cererii de catre judecatorul sindic a fost realizata intr-o maniera pur formala, fara cercetarea fondului. Cu ocazia rejudecării, hotărârea pronunțată va trebui motivată cu arătarea motivelor de drept și de fapt care au format convingerea instanței, cu privire la fiecare dintre cele patru creante analizate

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite recursul declarat de & SA împotriva sentinței civile nr. 576 din 09.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Maramureș.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07.07.2009.

Presedinte Judecatori Grefier

Red/Dact/3 ex

/17.07.2009

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 2166/2009. Curtea de Apel Cluj