Practica judiciara insolventa. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

ang. răsp. mat.+ închidere procedură

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 222

Ședința publică din 13 februarie 2008

PREȘEDINTE: Tofan Aurica

JUDECĂTOR 2: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. S împotriva sentinței nr.688 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic (dosar nr-).

La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru lichidatorul debitoarei intimate și avocat, pentru pârâtul intimat A C-tin, lipsă fiind acesta, creditoarea recurentă, creditoarele intimate SC "" SRL S și SC "" SA R și partea în proces intimată ORC

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că în cauză nu se poate face atragerea răspunderii materiale a pârâtului întrucât recurenta nu a făcut dovada că acesta a adus societatea în stare de insolvență.

Consilier juridic, pentru lichidatorul debitoarei intimate a cerut respingerea recursului ca nefondat, cu precizarea subsidiară că închiderea procedurii s-a făcut conform art. 131 și nu 132 din Lg.86/2005.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 iulie 2002 creditoarea SC "" SRL Sas olicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei SC " SERV COM" SRL.

Prin sentința comercială nr.18 din 15 martie 2004, Tribunalul Suceava - judecător sindic a admis cererea creditoarei, iar prin încheierea nr.25 din 31 ianuarie 2005 s-a respins cererea debitoarei privind reorganizarea activității și în temeiul art. 106 al.1 pct.B lit. a din Lg.64/1995 s-a dispus intrarea în faliment, fiind desemnat lichidator judiciar SC "" SRL

Creditoarea DGFP Saf ormulat cerere de atragere a răspunderii materiale împotriva fostului administrator al debitoarei, invocând disp. art. 138 al.1 lit. c din Lg.85/2006.

Și creditoarea SC "" SRL Sar eiterat cererea de atragere a răspunderii materiale, întemeiată pe disp. art. 124 al.1 lit. a din Lg.64/1995.

Tribunalul Suceava, prin sentința nr.688 din 11 decembrie 2007 - judecător sindic, a respins ca nefondate cererile de atragere a răspunderii materiale și în temeiul art. 131 din Lg.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, radierea acesteia și a descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în esență că nu sunt întrunite cerințele art. 138 al.1 lit. a și c din Lg.85/2006. Lichidatorul judiciar în raportul privind cauzele care au dus la încetarea de plăți a debitoarei a arătat că administratorul judiciar a predat documentele contabile ale societății.

Nu s-a dovedit că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în interes personal. Faptul că debitoarea nu a achitat c/val. produselor achiziționate de la creditoarea SC "" SRL S se datorează incapacității de plată în care a intrat debitoarea.

Creditoarea DGFP S, în cererea de deschidere a procedurii a precizat că debitoarea înregistrează debite restante din anul 2001, însă acumularea de datorii nu se circumscrie în disp. art. 138 al. 1 lit. c din Lg.85/2006, în lipsa identificării acelei activități desfășurate în interes personal și care a fost continuată în mod vădit de persoana din conducerea societății.

În fine, cum s-a reținut că bunurile mobile identificate în averea debitoarei sunt nevandabile și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare, lichidatorul a cerut închiderea procedurii, cerere admisă în temeiul art. 131 din Lg.85/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea DGFP S, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În argumentarea motivelor a susținut că în mod eronat s-a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale, câtă vreme din raportul privind cauzele care au determinat starea de insolvență a debitoarei rezultă că fostul administrator a desfășurat o activitate managerială și financiară neperformantă, nu a avut un plan de afaceri viabil. Greșit s-a dispus și închiderea procedurii, câtă vreme lichidatorul judiciar nu a întocmit și nu i-a comunicat raportul final, însoțit de situațiile financiare anuale, mai mult măsura de casare și scoatere din inventar a bunurilor mobile a fost dispusă unilateral de lichidatorul judiciar, fără a fi pusă în discuție și analizată în Adunarea Comitetului Creditorilor.

Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, întemeiate în esență pe disp. art. 304 pct.9 Cod proc. civ. având în vedere și disp. art. 3041Cod proc. civ. curtea constată că sunt nefondate.

Cererea de atragere a răspunderii materiale are ca temei disp. art. 138 al.1 lit. c din Lg.85/2006, însă recurenta nu a administrat nici un fel de probe pentru a dovedi că pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.

Potrivit disp. art. 1169 cod civil sarcina probei revine reclamantei.

Nici celălalt motiv de recurs nu este întemeiat, câtă vreme lichidatorul judiciar la 29 oct. 2007 a supus adunării generale a creditorilor propunerea de vânzare directă potrivit ofertei depusă de SC " SERV COM" SRL, cu prețul de 14.000 lei RON cu TVA inclus, însă creditoarea recurentă nu a fost de acord cu achitarea eșalonată a prețului, solicitând continuarea procedurii.

Cum bunurile mobile identificate în averea debitorului s-au constatat a fi nevandabile, fără valoare de piață, s-a procedat la casarea acestora conform procesului verbal din 26 oct. 2007 (261 ds.) și în temeiul art. 131 din Lg.85/2006 s-a închis procedura insolvenței debitoarei, cu respectarea dispozițiilor legale.

Pentru cele ce preced, cum recursul declarat este nefondat, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. urmează a fi respins ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. S împotriva sentinței nr.688 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. TA

Jud. Gh.

Tehnored. MM

2 ex. - 20.02.08

Președinte:Tofan Aurica
Judecători:Tofan Aurica, Hîncu Cezar, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Suceava