Practica judiciara insolventa. Decizia 222/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 222/2010
Ședința publică din data de 01 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C în calitate de reprezentant al ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI D, împotriva încheierii comerciale nr. 2863 din 29.09.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații - SRL și - SRL prin lichidator, având ca obiect procedura insolvenței - revocarea sentinței de deschidere a procedurii.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin încheierea comercială nr.2863/29.09.2009 a Tribunalului Comercial Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a revocat sentința de deschidere procedurii generale a insolvenței debitoarei - SRL, respectiv sentința comercială nr.1439/2009 pronunțată la data de 14 aprilie 2009.
S-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, debitoarei și creditorilor.
S-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 1439/2009 pronunțată la data de 14 aprilie 2009 fost admisă cererea formulată de creditoarea - SRL și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea - SRL, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar SP.
Prin raportul de activitate înregistrat la data de 8 septembrie 2009, administratorul judiciar a învederat judecătorului sindic faptul că la data de 02.09.2009 creditorul care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, respectiv - SRL a depus la dosarul cauzei o adresă prin care a învederat că renunță expres la cererea formulată împotriva debitoarei, având în vedere că întregul debit a fost achitat.
De asemenea, societatea debitoare a achitat datoriile față de Primăria Municipiului D, fiind depusă la dosar dovada achitării acestui debit.
În consecință, administratorul judiciar a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, în temeiul art.134 din Legea nr.85/2006, având în vedere că în prezent toți creditorii au fost îndestulați, administratorul societății debitoare achitând integral sumele datorate creditorilor.
Analizând cererea formulată de administratorul judiciar, judecătorul sindic a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Administratorul statutar al debitoarei a achitat integral sumele datorate creditorilor care au depus declarație de creanță până la termenul limită fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii, astfel încât în acest moment toți creditorii debitoarei au fost îndestulați și reținând caracterul concursual și colectiv al procedurii insolvenței, ceea ce presupune conlucrarea creditorilor în vederea urmăririi și recuperării creanțelor, judecătorul sindic a apreciat că în cauză sunt incidente, prin asimilare, dispozițiile art.134 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Este real că textul mai sus citat vizează ipoteza deschiderii procedurii ca urmare a cererii introductive a debitorului, însă dat fiind faptul că legea privind procedura insolvenței nu reglementează și cazul în speță și reținând aspectele mai sus relevate cu privire la inexistența creditorilor în cauză, ca urmare a achitării debitelor datorate acestora de către administratorul societății debitoare, fiind astfel pierdut însăși caracterul concursual și colectiv al procedurii și reținând și aspectele relevate de administratorul judiciar în raportul de activitate depus la dosarul cauzei, judecătorul sindic apreciază că se impune menținerea în circuitul comercial a persoanei juridice, reținând totodată și faptul că, practic, procedura a rămas fără obiect, raportat la faptul că nu mai există pasiv necesar a fi acoperit prin lichidarea averii debitoarei, astfel încât s-au apreciat aplicabile dispozițiile legale mai sus relevate.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, în numele D, solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii nr.2863/29.09.2009, în sensul respingerii propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolventei și menținerea sentinței nr. 1439/2009 pronunțată la data de 14.04.2009.
În motivarea recursului, s-a arătat că încheierea atacată este netemeinica si nelegală, întrucât în mod eronat s-a apreciat ca administratorul statutar al debitoarei a achitat integral sumele datorate creditorilor care au depus declarație de creanță până la termenul limită fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii.
S-a mai arătat că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Daf ormulat cerere de admitere a creanțelor, prin care a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu suma de 12179 lei reprezentând creanțe bugetare, cerere care a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj la data de 15.05.2009, anterior termenului limită pentru depunerea cererii de admitere a creanțelor.
Creanța Administrației Finanțelor Publice a Municipiului D în cuantum de 12179 lei, nu a fost achitată de administratorul societății debitoare la data la care judecătorul sindic a revocat sentința de deschidere a procedurii insolvenței.
Analizând recursul, Curtea constată că el este fondat, pentru următoarele motive:
Prin sentința comercială nr.1439 dn 14.04.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de către creditoarea -" "SRL fiind dispusă deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea -""SRL D și fiind desemnat în calitate de administrator judiciar.
De asemenea, a fost stabilit termenul pentru înregistrarea declarațiilor de creanță pentru data de 12.06.2009.
Ulterior, administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, în cuprinsul căruia s-a relevat și că la dosarul cauzei a fost depusă o singură declarație de creanță, din partea Primăriei mun.D, creditoarea -" "SRL relevând faptul că și-a recuperat în întregime creanța invocată prin cererea de deschidere a procedurii.
Luând act de faptul că administratorul statutar a depus și dovada achitării creanței invocate de către Primăria mun.D, administratorul judiciar a propus revocarea încheierii nr.1439/2009, în baza disp.art.134 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Totodată, se constată că în tabelul preliminar al creanțelor afișat la ușa instanței au fost înscrise doar cele două creditoare la care s-a făcut referire mai sus (56 și urm. dosar fond).
Prin sentința recurată, judecătorul sindic a considerat întemeiată cererea de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii, dispunând în consecință, ca urmare a aplicării prin analogie a prev.art.134 alin.1 din lege, și a constatării faptului că procedura a rămas fără obiect, nemaiexistând pasiv necesar a fi acoperit.
Prin recursul declarat împotriva acestei din urmă sentințe, DGFP C, în calitate de reprezentant al D, a solicitat modificarea ei, în sensul respingerii cererii de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii și a continuării acesteia.
În motivare, s-a relevat, în esență, că în cauză nu erau îndeplinite cerințele impuse de textul art.134 întrucât, anterior expirării termenului stabilit în vederea depunerii declarațiilor de creanță, a înregistrat la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat înscrierea sa în tabel cu suma de 12.179 lei, reprezentând creanțe bugetare, cuantum care nu a fost achitat de către administratorul statutar la data pronunțării hotărârii recurate.
Analizând actele existente în dosarul de fond, Curtea constată că aceste susțineri sunt reale, declarația de creanță a recurentei fiind înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 mai 2009.
De asemenea, în interiorul termenului stabilit de către judecătorul sindic, s-a înregistrat o declarație de creanță și din partea ITM C pentru suma de 505 lei, existând o cerere similară și din partea Bank România SA, înregistrată la 26.08.2009, pentru suma de -,37 lei, în cuprinsul căreia se solicită și repunerea acestei societăți în termenul de depunere a declarației de creanță.
În aceste condiții, deși Curtea nu, în principiu, posibilitatea revocării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, în cazul în care nu există creanțe împotriva averii debitoarei, acestea fiind stinse după pronunțarea hotărârii, în cazul de față, cerințele impuse în vederea luării unei asemenea măsuri, nu sunt îndeplinite.
Astfel, raportat la existența unor declarații de creanță de care administratorul judiciar nu a ținut cont la momentul la care a întocmit tabelul preliminar și cu privire la care nu s-a făcut dovada achitării, nici măcar în fața instanței de recurs, două dintre acestea fiind depuse în condiții procedurale, nu se poate susține cu temei că ar fi fost acoperit integral pasivul debitoarei, procedura rămânând astfel fără obiect.
Într-o astfel de situație, nu a fost atins scopul procedurii insolvenței și, în consecință, se impune continuarea ei, cu luarea în considerare a tuturor declarațiilor de creanță existente la dosarul cauzei, urmând a fi soluționată și cererea de repunere în termen formulată de către Bank, abia ulterior putându-se proceda la reevaluarea situației debitoarei, fără a-i nega acesteia dreptul de a acoperi întreg pasivul înscris în tabel, sub controlul și coordonarea administratorului judiciar în situația în care aceasta urmărește înlăturarea efectelor prevăzute de art.137 din lege.
Pentru aceste considerente, în baza disp.art.8 din Legea nr.85/2006 și art.312 alin.1 rap.la art.304 pct.9 pr.civ. recursul va fi admis, iar sentința va fi modificată, în sensul respingerii cererii de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenței debitoarei, fiind dispusă trimiterea dosarului judecătorului sindic în vederea continuării procedurii, prin efectuarea demersurilor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, în calitate de reprezentant al ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI D, împotriva sentinței civile nr. 2863 din 29.09.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge cererea de revocare a sentinței de deschidere a procedurii generale a insolvenței debitoarei - SRL și dispune trimiterea dosarului în vederea continuării procedurii.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.MB/MB
19.02.2010/5 ex./
ju.fond:
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 1350/2009.... | Practica judiciara insolventa. Decizia 222/2008. Curtea de Apel... → |
---|