Practica judiciara insolventa. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia civilă nr. 235/2008

Ședința publică de la 18 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc judecător

JUDECĂTOR 2: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 3: Maria Violeta

Grefier:

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, împotriva sentinței civile nr. 547 din 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 7403/2003), având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: consilier juridic pentru recurenta-creditoare B și consilier juridic pentru intimata-lichidator judiciar Lichidator INSTANT EXPERT B, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic pentru recurenta-creditoare B, având cuvântul, arată că, în cauză, s-a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 547/2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei. Hotărârea instanței de fond a fost criticată întrucât nu a fost respectată întocmai procedura, respectiv după întocmirea raportului final, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreună cu bilanțul general, tuturor creditorilor, respectiv și recurentei de față. Arată că, această procedură este întemeiată întrucât mai sunt creanțe de recuperat față de din Italia, de asemenea, un alt motiv îl constituie faptul că există și o cerere pe rolul Tribunalului Bacău, de angajare a răspunderii personale, cerere aflată în curs de judecată tot din cauza procedurii greoaie cu străinătatea. De asemenea, arată că, mai există un dosar pe rolul Tribunalului Bacău care are ca obiect creanțe de recuperat față de societatea debitoare sus-indicată cu sediul în Italia, dosar suspendat tot din cauza sediului acesteia în vederea realizării procedurii de citare.

În continuare, arată că, motivele invocate de lichidator și de către instanța de fond că ne-am opus avansării unor sume aferente procedurii, nu este întemeiat, cât timp nu se justifică avansarea unor sume de bani de către creditori. Așa cum s-a arătat și la instanța de fond, toate cheltuielile aferente procedurii vor fi suportate din averea debitorului, iar în situația lipsei disponibilităților, se va utiliza fondul de lichidare constituit la nivelul registrului comerțului.

Față de acestea, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanțelor cu privire la societatea din Italia, de asemenea și pentru continuarea acțiunii în atragerea răspunderii și realizarea scopului legii speciale. De asemenea, solicită a se avea în vedere că s-a opus propunerii de închidere a procedurii privind pe debitoare, având în vedere operațiunile procedurale în curs.

Consilier juridic pentru intimata-lichidator judiciar Lichidator INSTANT EXPERT B al debitoarei SC" "SRL, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În continuare, arată că, așa cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, după ce bunurile au fost lichidate, lichidatorul va prezenta judecătorului sindic un raport final, raport care a fost depus de către lichidator, care a fost afișat așa cum prevăd dispozițiile legale. Arată că, creditoarea nu a uzat de acest drept de a formula contestație, în termen de 5 zile, împotriva tabelului sau la propunerea de închidere a procedurii. Mai arată că, judecătorul sindic a apreciat corect că nu se mai puteau recupera alte sume, dispunând în mod legal închiderea procedurii.

În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului comercial d e față, declarat în termen de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței civile nr. 547/03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7403/2003, reține următoarele:

Prin sentința de mai sus, a fost aprobat raportul și planul de distribuție finală al lichidatorului judiciar, INSTANT EXPERT L B, iar în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s- dispus închiderea procedurii falimentului, împotriva debitoarei, L, județul

S-a dispus totodată, din oficiu, radierea debitoarei din Registrul Comerțului, iar în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar și persoanele care l-au asistat, au fost descărcate de orice îndatoriri și responsabilități.

Totodată s-a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, lichidatorului judiciar, B și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru efectuarea mențiunilor de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 05.11.2007, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei L, a solicitat închiderea procedurii, ca urmare a vânzării bunurilor din averea debitoarei, ca deșeuri, la fier vechi, iar sumele obținute să fie distribuite conform planului.

Întrucât notificările au fost întocmite și comunicate, conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii așa cum s-a arătat mai sus.

Împotriva sentinței a declarat recurs S, care a apreciat că este nelegală, determinat de faptul că Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, nu i-a fost comunicat, împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006, pentru analiză și eventuale obiecțiuni.

Prin necomunicarea către creditori, a Raportului final privind lichidarea L, a fost privată de dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de legiuitor, respectiv obiecțiunile la Raportul final.

Mai mult, prin pronunțarea soluției de închidere a procedurii, fără comunicarea Raportului final, a fost obstrucționat și dreptul creditorilor de control asupra activității lichidatorului judiciar, eliminându-se astfel o etapă importantă din cadrul procedurii, în care creditorii puteau formula inclusiv cereri de atragere a răspunderii administratorilor debitoarei.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și continuarea procedurii, lichidatorul judiciar urmând să le comunice Raportul final. În ședința publică din 19 februarie 2008, intimatul lichidator Instant Expert B, a depus la dosarul cauzei confirmarea de primire, prin care s-a comunicat recurentei, Raportul final privind societatea - debitoare.

Curtea de Apel analizând sentința civilă nr. 547/03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7403/2003 în raport cu motivele de recurs invocate și din oficiu, urmează a reține că aceasta este legală și temeinică, recursul declarat fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit art. 129 (1) din Legea nr. 85/2006, copia raportului final însoțită de situațiile financiare finale, va fi comunicată tuturor creditorilor, debitorului și afișată la ușa tribunalului, judecătorul sindic urmând a convoca adunarea creditorilor.

Aceștia vor putea formula obiecții la raport, cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.

În speță, lichidatorul judiciar a făcut dovada că comunicat recurentei Raportul final,la data de 14 noiembrie 2007,iar în ședința publică din 05 noiembrie 2007, judecătorul sindic a dispus citarea creditorilor din tabelul definitiv consolidat pentru data de 03 decembrie 2007 cu mențiunea de a trimite un reprezentant în instanță pentru discutarea închiderii procedurii.

Deși recurenta primit citația cu această mențiune, la data de 12.11.2007, (fila 31, dosar tribunal) nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat obiecții la raport, așa cum susține prin motivele de recurs.

În aceste împrejurări, este de observat că judecătorul sindic a respectat dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.

Neexistând așadar motive care să ducă la casarea ori modificarea sentinței, curtea de apel urmează a respinge recursul declarat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 312 cu referire la art. 304 Cod procedură civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurenta - creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței civile nr. 547 din 03 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 7403/2003) în contradictoriu cu intimata - debitoareL,intimata - lichidator INSTANT EXPERT L B și intimații - creditori DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ I, COM IMPORT EXPOERT L R, L F, L, B și L T, JUDEȚUL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,18 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Red.

Tehnored. 2 ex. 09/09 aprilie 2008

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Lăcrămioara Moglan, Maria Violeta

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Bacau