Practica judiciara insolventa. Decizia 239/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 239/COM

Ședința publică de la 18 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial declarat de creditorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 3872/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC Comercial SRL, cu sediul în sat, comuna, județ C, intimatul lichidator Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C,-, -.D,.64, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr. civilă.

Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

La data de 12.01.2009 lichidatorul judiciar desemnat al debitoarei SC Comercial SRL - I - a depus la dosar raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 24 alin.1 coroborat cu art.21 din Legea insolvenței, prin care a relevat lipsa/insuficiența bunurilor din averea debitoarei si neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii in conformitate cu dispozițiile art.131 din Legea 85/2006.

Prin sent.civ.nr.3872/com din 22.05.2009 Tribunalul Constanța -Judecătorul Sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței aplicată față de debitorul SC Comercial SRL și radierea acestuia din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 3421/118/12.04.2007 creditoarea Cas olicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Comercial în vederea realizării creanței de 853.365 lei.

Prin sentința nr. 2687/COM/14.05.2007 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei Comercial fiind numit în calitate de administrator judiciar.

Tabelul preliminar conținând creanța creditoarei C, precum și tabelul definitiv a fost depus la data de 06.08.2007, respectiv 03.09.2007.

Prin sentința nr. 106/COM/21.01.2008, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei fiind numit în calitate de lichidator Cabinet Individual de Insolvență.

Prin raportul lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii depus la dosar la data de 12.01.2009 ( intitulat inițial "final" dar a cărui denumire a fost rectificată la termenul de judecată din 18.05.2009) s-a arătat că toate notificările către debitoare și către administratorii acesteia s-au întors cu mențiunea "destinatar necunoscut la adresă" astfel încât nu a intrat în posesia documentelor contabile și, prin urmare, nu se poate pronunța asupra cauzelor care au dus la deschiderea procedurii. Întrucât societatea nu figurează înregistrată și impusă în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile s-a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Referitor la cauzele care au generat starea de insolvență (fila 131) și privind închiderea procedurii (fila 138) s-a arătat că în lipsa unui document de control fiscal și fără analiza documentelor contabile nu rezultă că starea de insolvență a societății a fost cauzată de vreuna din faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 astfel încât nu se pot preciza persoanele culpabile de starea actuală a societății.

Din procesul verbal de constatare a insolvabilității din 24.11.2005 a rezultat că debitoarea nu are în patrimoniu bunuri mobile și/sau imobile declarate.

Din extrasul de cont emis de Bank din data de 18.05.2009 a rezultat că nu există disponibilități nici în contul debitoarei.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

Întrucât în patrimoniul falitei nu se regăsesc nici bunuri imobile și nici mobile, iar creditoarea nu a înțeles să avanseze sume de bani, în acest scop, în temeiul art. 131 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DGFP C solicitând repunerea pe rol a dosarului în vederea continuării procedurilor privind recuperarea debitelor către creditori.

Prin motivele de recurs, creditoarea arată că nu le-a fost comunicat raportul prin care se solicită închiderea procedurii.

Administratorul nu a întreprins măsuri pentru limitarea debitelor, astfel că se impunea formularea unei acțiuni în temeiul art. 138 din legea nr. 85/2006. În acest sens lichidatorul judiciar nu a convocat comitetul creditorilor pentru a pune în discuție incidența art. 138.

În drept au fost invocate următoarele art.:8 alin. 1 din legea nr. 85/2006, 304 și următoarele pr.civ.

Intimatul debitor prin lichidator nu s-a prezentat la judecata recursului și nici nu a depus întâmpinare.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, Curtea consideră recursul nefondat motivat de următoarele considerente,

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Totodată, potrivit art. 129 alin. 1 din legea insolvenței "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării".

Acest ultim text de lege face referire la situația în care debitorul, având bunuri, acestea au fost lichidate.

Cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în temeiul art. 131 nu este un raport final în sensul art. 129 alin. 1 din legea nr. 85/2006, motiv pentru care, nu sunt aplicabile prevederile acestui text de lege, inclusiv în ceea ce privește comunicarea. Pe de altă parte, creditoarea a fost informată despre cererea lichidatorului de a fi închisă procedura, fiind notificată în vederea avansării sumelor de bani pentru continuarea procedurii.

Judecătorul sindic își poate exercita rolul activ numai în limitele sesizării, în speță fiind sesizat cu o cerere de închidere a procedurii insolvenței și nu cu o cerere de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare, pentru a administra probe care să identifice întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru atragerea răspunderii.

În consecință, judecătorul sindic era dator doar să verifice întrunirea cerințelor art. 131 din legea insolvenței pentru a putea dispune asupra închiderii procedurii.

Condițiile cerute de acest text de lege sunt îndeplinite. Astfel, lipsa bunurilor ce ar putea fi valorificate rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Lipsa refuzului creditoarei de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative poate fi interpretat și în sensul lipsei ofertei de a avansa sumele corespunzătoare, aceasta din urmă fiind și interpretarea textului mai sus citat, creditoarea fiind aceea care trebuie să se ofere iar lipsa unei oferte face aplicabile prevederile art. 131 din legea nr. 85/2006. Lipsa ofertei creditoarei de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative alăturat lipsei bunurilor în averea debitoarei, reprezintă condițiile cumulative expres prevăzute de lege, în prezența cărora sunt aplicabile prevederile art. 131 din legea insolvenței.

Deși afirmă că lichidatorul nu a convocat comitetul creditorilor pentru a pune în discuție incidența art. 138 din legea insolvenței, legea prevede expres procedura de urmat în cazul în care lichidatorul nu a formulat o cerere în temeiul art. 138. Întrucât lichidatorul judiciar și-a exprimat opinia în ceea ce privește incidența art. 138 din legea nr. 85/2006, acesta nu avea obligația legală de a convoca comitetul creditorilor pentru a pune în discuție posibilitatea de antrenare a răspunderii administratorului, creditoarea în speță având la dispoziție mijloace legale pe care nu le-a folosit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul comercial declarat de creditorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 3872/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC Comercial SRL, cu sediul în sat, comuna, județ C, intimatul lichidator Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C,-, -.D,.64, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

23 Februarie 2010

Jud.fond-

Jud.red-- -/12.04.2010

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 239/2010. Curtea de Apel Constanta