Practica judiciara insolventa. Decizia 271/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 271

Ședința publică din data de 18 februarie 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de debitoarea cu sediul în com. DE V, LOC., STR. -, nr. 187, Cod poștal -, Județ împotriva sentintei nr. 407 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul lichidator cu sediul în P, STR -, nr. 26,. 4.. A,. 2, Județ P, intimata creditoare ). cu sediul în B, -, BD. -, nr. 1E, Cod poștal -,intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVITA cu sediul în T, nr. 1, Cod poștal -, Județ

Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei conform chitanței nr. -/2009 și timbru judiciar de 0,45 lei, anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar al debitoarei, lipsind recurenta debitoare SC SRL, intimata creditoare ). și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVITA.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registraturii întâmpinare din partea intimatei creditoare SC ). SRL prin care a invocat excepția de tardivitate a declarării recursului.

Curtea, comunică copie de pe întâmpinare, lichidatorului judiciar.

Lichidatorul judiciar invocă aceeași excepția de tardivitate a declarării recursului și depune la dosar copia notificării debitoarei din data de 24.11.2008 semnată de administratorul societății din care rezultă că debitoarea avea cunoștință de sentința pronunțată în data de 28.10.2009.

Solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat potrivit art. 8 al. 2 din Legea 85/2006.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia ca nefondat întrucât societatea debitoare se află în procedura insolvenței, nu a achitat nici o sumă de bani creditoarei.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 407 din 28.10.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea creditoarei SC ROMÂNIA SRL, privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, dispunând deschiderea procedurii generale a insolvenței în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 și procedând la aplicarea măsurilor prev. de art. 34 din același act normativ, privind desemnarea lichidatorului, notificarea deschiderii procedurii, conform art. 61 și stabilirea termenelor de înregistrare și verificarea a creanțelor, precum și pentru soluționarea eventualelor contestații, etc.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a constatat că s-a făcut dovada de către creditoare a unei creanțe comerciale certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei și că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 și 33 alin. 6 pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenței debitoare.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că a fost lipsită de dreptul la apărare și de a putea formula contestație la cererea creditoarei, deoarece sentința atacată s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor Codului d e Procedură Civilă privind citarea sa în cauză și ale art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, privind comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii insolvenței.

Recurenta a arătat că singurul reprezentant legal al societății era administratorul și asociatul unic, care nu a avut cunoștință de proces, aflând despre cererea debitoarei abia la data de 22 decembrie 2008, când soțul său a fost informat de factorul poștal că ar fi predat norei, niște acte de la tribunal ", nora locuind la o altă adresă și neavând relații bune cu reprezentanta recurentei.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 299 - 316 pr.civ. și art. 105 alin. 2 pr.civ.

In dovedirea recursului s-a depus la dosar adeverința nr. 6415/23.12.2008.

Intimata creditoare SC SRL prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca tardiv introdus, iar în subsidiar ca nefondat, recurenta fiind responsabilă de situația procesuală în care se află, ca urmare a întârzierea plăților către creditori, mai mult de 30 zile de la data scadenței creanței.

Lichidatorul debitoarei a solicitat respingerea recursului ca tardiv declarat, conform art.8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, iar în subsidiar ca nefondat, deoarece debitoarea nu a achitat datoria certă, lichidă și exigibilă pe care o avea față de creditoare.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:

Cu privire la excepția de tardivitate a declarării recursului:

Potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea insolvenței nr. 85/2006 termenul de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic în temeiul art. 11 din lege este 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Cum pronunțarea sentinței de deschidere a procedurii insolvenței intră în atribuțiile judecătorului sindic, conform art. 11 (1) lit. a din Legea nr. 85/2006, termenul de recurs împotriva acestei hotărâri este de 10 zile de la comunicare, legea neprevăzând un alt termen special în această situație.

In speță sentința nr. 407 din 28.10.2008 a Tribunalului Dâmbovițaa fost primită de numita - nora reprezentantei legale a recurentei debitoare SC SRL, care a semnat dovada de comunicare depusă în copie la fila 36 dosar, însă cu actul nou depus în recurs reprezentat de adeverința nr. 6415/23.12.2008 eliberată de Primăria comunei C V, s-a făcut dovada de către recurentă că numita - administrator și asociat unic al debitoarei nu locuiește împreună cu fiul său și soția acestuia, care a primit sentința atacată cu recurs.

In aceste condiții, Curtea consideră că procedura de comunicare a sentinței este viciată, în sensul art. 105 (2) pr.civ. și ale art. 7 (3) din Legea nr. 85/2006 și nu se poate considera că hotărârea s-a comunicat reprezentantei debitoare la data de 06 noiembrie 2008, fiind primită la această dată de o altă persoană, astfel că urmează să se respingă excepția de tardivitate invocată de intimata creditoare SC SRL și de lichidatorul debitoarei, urmând a se considera recursul debitoarei ca fiind formulat în termenul legal.

Pe fondul recursului, se constată că s-a comunicat cererea creditoarei SC SRL de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC SRL în același mod ca și comunicarea sentinței de deschidere a procedurii, din dovada îndeplinirii procedurii de citare de la fila 15 dosar fond rezultând că cererea creditoarei a fost primită tot de numita, care a semnat de primire, deși nu este reprezentanta legală a societății.

Chiar dacă s-ar trece peste această situație, se constată că potrivit disp. art. 33 al. 1 din Legea 85/2006, judecătorul sindic comunică debitorului cererea creditorului îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, în termen de 48 de ore de la înregistrarea acestei cereri.

Comunicarea reglementată de acest text se realizează potrivit disp. Codului d e procedura civilă, așa cum rezultă din prevederile art. 149 din Legea insolvenței.

Art. 88 (1) civ. prevede că citația unei părți într-un proces cuprinde obligatoriu mențiunile prevăzute de punctele 1- 6 din acest text, pentru a da posibilitatea părții astfel înștiințate să ia cunoștință de natura litigiului, sediul instanței, termenul de judecată, datele de identificare ale părții adverse, îndeplinirea acestor condiții legale de citare asigurând realizarea dreptului la apărare și accesul la o instanță de judecată, respectarea principiului contradictorialității și al egalității armelor în fața instanței, garanții procesuale reglementate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din copia dovezii de comunicare de la fila 36 dosar fond, rezultă că citația trimisă recurentei debitoare nu conține mențiunile prevăzute de art. 88 (1) civ. nerezultând pentru ce cauza a fost citată aceasta, care este numele și sediul părții adverse, ce acte s-au comunicat cu respectiva citație, neexistând nici o dovadă că cererea intimatei creditoare de deschidere a procedurii insolvenței recurentei debitoare a fost expediată acesteia sau primită de ea.

Constatând că prin această modalitate viciată de îndeplinire a procedurii de citare și de comunicare prevăzută de art. 33 (1) din legea 85/2006 debitoarei i s-au vătămat drepturile sale procesuale, în sensul disp. art. 105 al. 2 civ. aceasta neputându-și valorifica dreptul prev. de art. 33 (2) din legea insolvenței, de a contesta starea de încetare de plăți sau dreptul de a propune un plan de reorganizare conform art. 94 (1), lit.a din Legea nr. 85/2006, Curtea va admite recursul debitoarei, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova, în drept făcându-se aplicarea prev. art. 304 pct. 5 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată excepția tardivității recursului invocată de creditoarea SC (ROMÂNIA ) SRL

Admite recursul declarat de debitoarea cu sediul în com. de V, Loc. Mărunțișu,-, Cod poștal -, Județ D împotriva sentintei nr. 407 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul lichidator cu sediul în P,-,. 4.. A,. 2, Județ P, intimata creditoare ). cu sediul în B, - Business,-, Cod poștal -,intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVITA cu sediul în Târgoviște, nr. 1, Cod poștal -, Județ D, și în consecință:

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședinta publică azi, 18 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.

Tehnored. CMF

3.ex/20.02.2009

dos.fond - - - Tribunal D

jud.fond -

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 271/2009. Curtea de Apel Ploiesti