Practica judiciara insolventa. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 244

Ședința publică din data de 12 februarie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de creditorea, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței nr. 987 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC COM SRL, cu sediul în C, -, nr.1, județul P, lichidatorul judiciar, P,-, județul P, intimata creditoareDGFP, cu sediul în P,-, județul P, intimata pârâtă, C, Gh., nr. 5, județul P și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, P,-, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. 2 Cod proc. civ. instanța a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2009, când a dat următoarea decizie.

CURTEA

Tribunalul Prahova a constatat că la data de 24.09.2008 lichidatorul - Cabinet individual de insolvență, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei COM a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a aprobării raportului final de lichidare și a distribuirii tuturor sumelor obținute,

Prin sentința nr 987 din 24 septembrie 2008 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar, a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul - Cabinet individual de insolvență și a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului COM, cu sediul în C, str. -, nr. 1, județul

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că s-a întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general, care au fost supuse dezbaterii adunării creditorilor, în condițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, nefiind formulate obiecțiuni la raportul final,

Iar în temeiul art. 129 și 130 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a aprobat raportul final al lichidatorului, constatând că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea de creanțe și a tabelului de distribuire final, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

De asemenea în temeiul art.132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoare și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Împotriva sentinței pronunțate a formulat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei la instanța de fond in vederea continuării procedurii de insolventa.

In susținerea recursului creditoarea arata ca judecătorul sindic prin sentința recurata a dispus închiderea procedurii falimentului in ceea ce-o privește pe debitoare cu încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006, in sensul ca nu a convocat adunarea creditorilor in vederea formulării eventualelor obiecțiunii la raportul final depus de lichidator.

Mai susține recurenta ca in cauza se impunea atragerea răspunderii administratorilor societății debitoare potrivit art. 138 alin 1 lit. d din Legea 85/2006, întrucât s-a dovedit ca aceștia nu au ținut o contabilitate conform legilor contabile,care sa dea posibilitatea analizei situației patrimoniale a societații in sensul daca s-a făcut inventarierea bunurilor sau daca au avut loc transferuri patrimoniale nelegale ori veniturile au fost folosite in scopuri personale.

Prin nepromovarea cererii de atragerea răspunderii administratorilor societății, susține recurenta a suferit un prejudiciu prin neîncasarea creanței preluata de la CAS P, creanța certa,lichida si exigibila.

Curtea, analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurenta având în vedere actele dosarului si dispozițiile legale in materie constata ca recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Critica recurentei referitoare la încălcarea de către judecătorul sindic a dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006 este nefondata.

Din sentința recurata rezulta ca procedura falimentului in cauza a fost închisă potrivit art 132 alin 2 din Legea 85/2006,prin aprobarea raportului final din care rezulta ca toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite.

Art. 129 din Legea 85/2006 la care creditoarea face trimitere prin motivele de recurs arata in esența ca după vânzarea tuturor bunurilor din averea debitorului si după rezolvarea tuturor contestațiilor cu privire la creanțe,lichidatorul întocmește si prezintă judecătorului sindic raportul final si situațiile financiare finale,copii de pe acestea urmând a fi comunicate creditorilor si debitorilor,un exemplar se va afișa la ușa tribunalului Creditorii pot formula obiecțiuni la raportul final.

In cauza, așa cum rezulta din actele dosarului lichidatorul a convocat la data de 27.03.2008 adunarea creditorilor,unde a prezentat planul de distribuire a sumelor obținute din vânzarea bunurilor,iar la data de 28.03 2008 depus la tribunal raportul final.

In ședința din data de 20.06.2008, judecătorul sindic a comunicat creditorilor raportul final si a dispus afișarea acestuia la ușa instanței, dar cu privire la care nu s-a formulat obiecțiuni nici de către creditoarea recurenta.

Ca atare din analiza făcuta asupra actelor dosarului rezulta ca judecătorul sindic a respectat dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006, motiv pentru care din acest punct de vedere sentința instanței de fond este legala.

Nici critica referitoare la omisiunea lichidatorului de a solicita antrenarea răspunderii administratorilor societății debitoare nu este întemeiata.

Aceasta întrucât lichidatorul pe parcursul procedurii a formulat o astfel de cerere care a fost respinsa de Tribunalul Prahova prin sentința nr. 755/13.06.2008, irevocabila prin nerecurarea.

de toate considerentele arătate mai înainte,Curtea in raport cu art 312 alin 1.Pr.Civ va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare, sentința instanței de fond fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale in materie.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorea, cu sediul în B, Cpt. Av., nr. 50, sector 1, împotriva sentinței nr. 987 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC COM SRL, cu sediul în C, -, nr.1, județul P, lichidatorul judiciar, P,-, județul P, intimata creditoareDGFP, cu sediul în P,-, județul P, intimata pârâtă, C, Gh., nr. 5, județul P și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/ 2 e 23.02.2009

. Fond 2147/2007 al Tribunalului Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Ploiesti