Practica judiciara insolventa. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 249
Ședința publică de la 13 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL H împotriva Sentinței nr.637/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la dosar s-a înregistrat, în copie fax și original, întâmpinare din partea intimatei SC România -
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatara SC SRL H solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara, iar în mod cu totul subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de insolvență.
Arată că la Tribunalul Hunedoara cauza a fost soluționată cu lipsă de procedură, întrucât persoana care a semnat - - nu are calitatea de administrator al societății recurente, așa cum apare pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Susține că sentința atacată este nulă, întrucât, deși cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței era formulată de creditoarea SC România -, în dispozitiv s-a admis cererea formulată de DGFP
Precizează că susține și motivele 3 și 4 de recurs, primele două fiind însă prioritare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin Sentința comercială nr.377/F/2006 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar - s-a admis cererea formulată de creditorul - România și s-a deschis procedura insolvenței debitorului SRL H numindu-se administrator judiciar SRL cu atribuțiile prevăzute de Legea nr.85/2006, reținându-se în motivare că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.3 pct.6 și 12 rap. la art.33 din 85/2006 pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, iar debitoarea nu a formulat contestație și nici cerere de reorganizare judiciară.
Prin Decizia comercială nr.210 din 21 februarie 2007 Curtea de Apel Alba Iuliaa admis recursul, a modificat sentința și a respins cererea.
Prin Decizia nr. 590 din 21 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr- Curtea de Apel Alba Iuliaa admis contestația în anulare formulată de - România B împotriva Deciziei nr. 210/2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia Secția comercială și de contencios și a anulat decizia atacată, fixând termen pentru rejudecarea recursului declarat împotriva Sentinței comerciale nr.377/F/2006.
Procedând la rejudecarea recursului prin Decizia nr. 636/12 decembrie 2007, Curtea de Apel a reținut că, în temeiul art.3 alin.1 și art.31 din Legea nr. 85/2006 deschiderea procedurii executării silite concursuale poate fi cerută de creditorul care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile în cuantum de peste 10.000 lei.
Curtea a mai reținut că, pentru a cere deschiderea procedurii executării silite concursuale, reclamanta a invocat un contract de vânzare cumpărare (3-10) și Protocolul încheiat la 4 decembrie 2002( 10-12) susținând că acestea ar fi titluri executorii or, în temeiul art.149 din Legea nr.85/2006, dispozițiile sale se completează, în măsura compatibilității cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codul civil, Codului comercial român și cu cele ale Legii 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței.
Pornind de la starea de fapt și starea de drept expuse, curtea a îndrumat judecătorul sindic să dea efect prevederilor art. art.372, 374 Cod procedură civilă, reținând că mărturisirea administratorului social nu reprezintă dovada certitudinii și exigibilității creanței față de o societate comercială. invocate.
Rejudecând în cel de-al doilea ciclu procesual, judecătorul sindic a reținut că "debitoarea recunoaște că datorează diferența sumei până la 5.241.092.265 lei"."iar această recunoaștere este de peste 5 ani și nu se mai pune problema că a avut sau nu un termen rezonabil de achitare a sumei". Bazat pe aceste considerente, cu Sentința comercială nr. 637/10 iunie 2008, judecătorul sindic a admis cererea unei ale reclamante P D și a deschis procedura executării silite concursuale față de pârâta SRL H.
Pârât a declarat recurs susținând că judecătorul sindic a soluționat cererea DGFP deși nu a fost investit de aceasta și nu a soluționat cererea - B, fosta, după cum nu a verificat întrunirea cerințelor necesare deschiderii procedurii.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Deschiderea procedurii executării silite concursuale față de o societate comercială reprezintă o măsură gravă care afectează nu numai societatea comercială dar și pe creditorii acesteia, între care se înscriu și asociații.
Pentru a exclude ca cererea de deschidere a procedurii să constituie un mijloc prin care un comerciant să fie eliminat de pe piață sau, prin care persoane interesate, asociați, administratori sociali, de conivență cu terții, să dobândească bunuri ale societății vizate, fără a deține o creanță necontestată, ori pentru alte motive ce ies din sfera justeței, legea îl așează pe debitor sub protecția sa, scop în care, instituie o sumă de condiții fără de care, pornirea executării silite concursuale nu este admisibilă.
În acest profil, odată ce a fost investit cu soluționarea cererii, judecătorul sindic este obligat să cerceteze din oficiu și cu imparțialitate, începând cu cererea de chemare în judecată, toate aspectele juridice ale materiei, această obligație derivând din statutul și atribuțiile de sindic, și din instituirea în sarcina sa a responsabilității până la închiderea procedurii.
Cu alte cuvinte, în cadrul procesului de drept comun având ca obiect cererea pentru deschiderea procedurii executării silite concursuale, părțile au calitatea de reclamant și pârât deoarece calitatea de creditor și de debitor urmează a fi dovedită.
În pofida practicii constante a instanței de recurs fundamentată pe dispozițiile enunțate punctual, judecătorul sindic din cadrul tribunalului a apreciat "mărturisirea debitoarei" face dovada creanței certe și exigibile invocate de reclamantă. Procedând în modul arătat, judecătorul sindic s-a abătut de la dispozițiile imperative ale Legii nr. 85/2006 și ale art. 372, art. 374 și art. 379 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a încălcat și prevederile art. 315 Cod procedură civilă întrucât, deși prin decizia de casare, instanța de recurs a explicat inadmisibilitatea mărturisirii pentru dovedirea certitudinii creanței, și a impus administrarea probei cu titlu executoriu, acesta nu a dat curs îndrumărilor obligatorii, judecând în aceeași manieră ca în primul ciclu procesual.
Cum, numai titlul executoriu confirmă existența unei creanțe certe lichide și exigibile, iar certitudinea presupune că întinderea datoriei a fost stabilită fie prin hotărârea instanței care a finalizat irevocabil disputa părților, fie prin actul juridic căreia legea îi recunoaște această calitate, iar judecătorul sindic nu se poate erija în judecătorul fondului dreptului, și ținând cont că pretențiile bănești invocate de un comerciant față de altul se dovedesc potrivit Codului comercial și Legii nr.31/1990, numai prin actele și registrele contabile ținute conform Legii nr. nr.82/1991, că pretențiile bănești opuse de un comerciant altuia nu au caracterul de creanță ceră, lichidă și exigibilă, iar normele imperative ale actelor normative enunțate, exclud mărturisirea ca dovadă a creanței certe, lichide și exigibile.
Cum, reclamanta a invocat simple pretenții bănești, fără a dovedi calitatea de creditor și respectiv, de debitor, urmărirea silită a pârâtei nu putea fi începută, legea sancționând cu nulitatea măsurile și operațiunile de executare silită efectuate în absența unui titlu executoriu. Această sancțiune este aplicabilă și în cadrul executării silite concursuale supusă legii speciale și reprezintă mijlocul legal prin care este asigurat respectul normelor juridice imperative.
Raportat la starea de fapt expusă, se constată că judecătorul sindic nu s-a preocupat să protejeze drepturi fundamentale ale societății pârâte și ale creditorilor, nici să asigure paritate de tratament juridic în cadrul procedurii, abdicând și de la obligația impusă de art.315 Cod procedură civilă. La aceste greșeli se adaugă, pronunțarea sentinței față de DGFP H care nu are calitatea de reclamant în proces, această persoană înaintând "Declarația de creanță" act juridic ce urma a fi tratat într-o altă fază a procedurii, după sentința irevocabilă de deschidere a executării silite concursuale.
Pentru motivele ce preced, și în scopul de curma tergiversarea soluționării cererii reclamantei, extrem de păgubitoare pentru societatea pârâtă, curtea va da efect împrejurării esențiale că nici în cele de-al doilea ciclu procesual, reclamanta nu a dovedit deținerea titlului executoriu față de societatea pârâtă.
Așa fiind, recursul va fi admis, sentința judecătorului sindic se va modifica iar cererea reclamantei va fi respinsă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul pârâtei H SRL jud. H împotriva Sentinței comerciale nr. 637/F/10 iunie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în contradictoriu cu reclamanta - " Romania"
Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea reclamantei având ca obiect deschiderea procedurii executării silite colective față de pârâtă.
Anulează toate operațiunile efectuate în baza sentinței mai sus modificată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 13 III 2009 în ședința publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red și dact. Jud
13 aprilie 2009
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Marius Irimie, Eugenia Florescu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1662/2008. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 604/2009. Curtea de Apel... → |
---|