Practica judiciara insolventa. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 250/2008

Ședința publică de la 07 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarea BANK - SUCURSALA M și debitoarea IMPORT EXPORT AIî mpotriva sentinței nr. 36/F din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr- (nr. în format vechi 1039/2004).

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta creditoare Bank -Sucursala Mediaș, avocați și precum și administratorul - pentru recurenta debitoare Import Export A I, lipsind intimatul lichidator Cabinet Individual de Insolvență -.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată că Tribunalul Albaa înaintat dosarul de faliment privind societatea Impot Export A

Se constată depuse la dosar din partea Bank note de ședință prin care precizează că își însușește toate actele procedurale formulate în dosarul cauzei de către - Sucursala Mediaș.

Consilier juridic depune la dosar delegație din partea centralei Bank A precizând că și din notele de ședință depuse la dosar rezultă confirmarea însușirii centralei a recursului și actelor procedurale formulate în cauză de Sucursala Mediaș.

Instanța pune în vedere reprezentantului băncii recurente că exemplarul nu este lizibil, că nu a prezentat delegația în original, astfel că nu a rezolvat obligația dată la termenul anterior, urmând ca până la sfârșitul ședinței de judecată să prezinte în original înscrisul din care să rezulte, fără echivoc, însușirea recursului de către și nu a Sucursalei Mediaș, sub sancțiunea prevăzută de Codul d e procedură civilă, a nulității.

Avocat pentru recurenta Import Export AIî nvederează că în baza art. 11 lit. e) din Legea nr. 85/2006 care prevede că " Principalele atribuții ale judecătorului sindic, îm cadrul prezentei legi sunt e) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului;" au formulat cerere de înlocuire a lichidatorului - considerând că lichidatorul judiciar a intrat în conflict de interese cu societatea pe care o reprezintă, deoarece vrea să mențină o creanță prescrisă, împotriva intereselor societății.

Depune la dosar cererea despre care a făcut vorbire solicitând instanței să întrebe judecătorul sindic cum s-a pronunțat asupra acestei cereri, cine este în prezent lichidator judiciar. Arată că cererea a fost înregistrată la Tribunalul Alba la 18.04.2008, după termenul anterior de ședință, apreciind-o ca fiind foarte importantă.

Consilier juridic pentru recurenta Bank -Sucursala Mediaș susține că nu are cunoștință despre această cerere.

Instanța pune în vedere părților că această cerere nu se află la dosar și că această cerere urmează să se pronunțe judecătorul sindic.

Referitor la legea aplicabilă speței, avocat pentru recurenta debitoare Import Export AIc onsideră că la termenul de azi nu este îndeplinită legal procedura de citare cu societatea debitoare. Invocă dispozițiile art. 7 pct. 8 și art. 8 (2) și (3) din Legea nr. 85/2006. Consideră că citarea societatea trebuia citată prin Buletinul procedurilor de insolvență și nu prin lichidator. Procedura falimentului are reguli de procedură și, indiferent sub imperiul cărei legi a fost deschisă, trebuie respectată.

Consilier juridic pentru recurenta Bank -Sucursala Mediaș susține că legea aplicabilă speței este Legea nr. 64/1995, care prevede că la data deschiderii procedurii debitoarea este reprezentată de lichidatorul judiciar, astfel că procedura este îndeplinită.

Invocă lipsa calității procesuale active a debitoarei de a formula recursul. Mai arată că lichidatorul judiciar nu își însușește recursul formulat de societatea debitoare.

Avocat pentru recurenta Import Export AIa rată că această excepție se va discuta altă dată pentru că la ora actuală nu se știe cine este lichidator.

Instanța lasă cauza spre o nouă strigare pentru a face verificări la judecătorul sindic cu privire la cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de societatea debitoare Import Export A

Avocat pentru recurenta Import Export AIs usține că soluția nu va fi definitivă, chiar dacă se vor face aceste verificări.

La reluarea cauzei, se prezintă consilier juridic pentru recurenta creditoare Bank -Sucursala Mediaș, avocați și precum și administratorul - pentru recurenta debitoare Import Export A I și intimatul lichidator Cabinet Individual de Insolvență -.

Instanța comunică lichidatorului judiciar - existența cererii de înlocuire formulată de societății Import Export A I, iar din verificări, rezultă că cererea nu a fost pusă în discuția părților de judecătorul sindic.

Avocat pentru recurenta Import Export AIc onsideră că instanța nu poate decide până nu se știe cine este lichidator și indiferent de soluția judecătorului sindic, aceasta este atacabilă și, deci, până atunci Curtea de Apel nu poate hotărî. Susține că este dreptul dânsului de a cere înlocuirea lichidatorului și consideră că dl. - reprezintă societatea în momentul de față. Arată că, ori se suspendă cauza până se pronunță judecătorul sindic ori se amână cauza până se pronunță judecătorul sindic asupra cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar - care vrea să dea viață unei creanțe prescrise de 10 ani. Susține că este un caz grav și are dreptul de a solicita schimbarea lichidatorului judiciar.

Avocat pentru recurenta debitoare Import Export AIc ontestă calitatea lichidatorului judiciar - de a reprezenta societatea Import Export A I și față de această situație instanța trebuie să aibă în vedere cererea pe care au formulat-

Lichidatorul judiciar - arată că nu ține să reprezinte această societate însă procedural are acest drept. Referitor la creanță, susține că nu este în conflict de interese. Creanța Băncii a făcut obiectul recursului soluționat de Curtea de APEL ALBA IULIA prin Decizia 316/27 iunie 2007 considerând că prin această decizie s-a întrerupt cursul prescripției și a trecut în tabel creanța

Consilier juridic pentru recurenta Bank -Sucursala Mediaș susține că nu există acest conflict de interese întrucât în întâmpinare lichidatorul judiciar a arătat că nivelul creanței băncii este prea mare, lucru pe care de altfel l-au și contestat.

În deliberare, Curtea respinge excepția lipsei de legitimare, în calitate de reprezentant, a lichidatorului judiciar - întrucât la această dată mandatul său nu a fost revocat de judecătorul sindic iar raportarea la o eventuală soluție a judecătorului sindic asupra cererii depusă de societatea debitoare pentru a decide asupra reprezentării, nu are scop legal întrucât, chiar și în ipoteza înlocuirii, revocarea mandatului nu ar produce efecte retroactive.

Ținând cont că părțile dispun de căile legale pentru valorificarea drepturilor, Curtea nu se poate pronunța decât asupra aspectelor cu care a fost investită prin recurs și ținând cont de art. 3041Cpc nu poate substitui activitatea părților și să uzeze în locul acestora de căile legale de care ele dispun.

Curtea apreciază că este necesar să se limiteze la rezolvarea recursului cu care a fost investită, acordă cuvântul în susținerea recursului reprezentantului băncii, sub condiția de a prezenta înscrisul emis de societatea comercială Bank prin care își însușește acest act procedural, contrar se vor aplica dispozițiile art. 42, 43 Cod procedură civilă.

Consilier juridic pentru recurenta Bank -Sucursala Mediaș susține pe larg motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și înscrierea Bank SA-Sucursala Mediaș cu întreaga creanță. Arată că în urma emiterii somațiilor de plată nu s-a recuperat nimic. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Lichidatorul judiciar - solicită respingerea recursului formulat de - Sucursala Mediaș pentru motivele expuse în întâmpinare pe care le susține și oral.

la somațiile de plată aflate la filele 11, 12, 13 din dosarul Curții de Apel. Arată că aceste somații au fost depuse la dosar de Bank Sucursala Mediaș într-un singur exemplar. În urma casării, a verificat și a constatat că creditoarea a depus în susținerea creanței cele trei somații. Și care au făcut dovada întreruperii prescripției.

Întrebat fiind dl. -, administratorul societății debitoare Import Export A I arată că are calitatea de asociat în societatea debitoare împreună cu o altă persoană, că nu a primit nici o somație de plată și nu a semnat nimic.

Lichidatorul judiciar solicită respingerea recursului formulat de Import Export A

Avocat pentru recurenta Import Export AIs usține că creanța băncii este prescrisă și nediscutarea excepției duce la nulitatea hotărârii.

Depune la dosar o decizie a CEDO - privind definiția bunului lezarea bunurilor, în legătură cu calitatea societății debitoare, o decizie a Curții de Casație și un articol amplu al autorului - cu privire la autoritatea de lucru judecat.

Susține pe larg motivele de recurs solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere și acordarea cheltuielilor de judecată.

Avocat pentru recurenta debitoare Import Export AIs usține oral, pe larg și punctual motivele de recurs depuse în scris la dosar solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere, concluzionând că creanța băncii nu este certă, lichidă și exigibilă sub nici un aspect.

Față de recursul declarat de debitoarea Import Export A I, consilier juridic pentru recurenta Bank -Sucursala Mediaș solicită respingerea recursului fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală.

Consilier juridic pentru recurenta Bank -Sucursala Mediaș depune, în original, delegația de reprezentare a intereselor Bank și note de ședință prin care Bank precizează să își însușește toate actele procedurale formulate în dosarul cauzei de către Bank - Sucursala Mediaș.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține;

Prin Sentința nr. 36/7 februarie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba - Secția comercială a respins contestația debitoarei Import Export SRL AIr eprezentată de admnistratorul u - față de înscrierea la masa credală a creanței invocate de Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat B motivând că u -, fostul administrator social nu are legitmare procesuală întrucât, prin Decizia civilă nr. 1432/2005 a Curții de APEL ALBA IULIAs -a deschis procedura executării silite concursuale a debitoarei și i s-a ridicat dreptul de administrare a societății, că această decizie a rămas irevocabilă creând și autoritate de lucru judecat, iar cuantumul creanței RA-APPS a fost stabilit irevocabil la masa falitei prin Sentința nr. 25/2007 a judecătorului sindic menținută de Decizia nr. 316/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA.

Prin aceeași sentință, judecătorul sindic a respins și contestația creditoarei Bank SA B având ca obiect înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor față de debitoarea Import Export SRL AIa sumei de 64.665, 86 lei motivând că, în temeiul art. 41 din Legea nr. 85/2006, este justificată numai o creanță de 63.607,05 lei reprezentând credit acordat și dobânzi calculate până la 31 octombrie 2005 când s-a deschis procedura.

Împotriva sentinței atât debitoarea cât și creditoarea au declarat recurs.

Debitoarea prin - a susținut că art.47 din Legea nr.85/2006 nu interzice participarea la procedură a fostului admistratorului social, chiar dacă acestuia i s-a ridicat dreptul de admnstrare a societății și a bunurilor sociale și că judecătotul sindic nu s-a pronunțat asupra excepțiilor privind prescripția dreptului la executare și autoritatea de lucru judecat rezultate din Sentința nr.1137/6 aprilie a Judecătoriei Mediaș și din Decizia nr. 401/27 octombrie 2004 Tribunalului Sibiu prin care s-au anulat formele de executare silită pornită de banca Bank SA

Recurenta Bank SA Bas usținut că judecătorul sindic a greșit areciind că la masa falitei nu se pot înscrie dobânzile cumulate după 31 octombrie 2005 data desciderii procedurii și a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.85/2006 nu cele ale Legii nr.64/1995 deși sub imperiul acesteia din urmă s-a deschis procedura.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea recursurilor susținând că creanța RA-APPS a fost stabilită prin Sentința nr.27/2007 de judecătorul sindic iar recursul a fost respins prin Decizia nr. 316/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, iar prin Sentința nr. 36/2008 judecătorul sindic a stabilit creanța creditoarei Bank SA B la care nu se poate adăuga nici o dobândă, majorare, penalitate sau cheltuială născute după 18 ianuarie 2005, data deschiderii procedurii.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor din recursuri și cercetâd pricina sub toate aspectele în sensul art.3041Cod procedură civilă se reține că recursul debitoarei este fondat pentru următoarele motive.

Conform art.315 alin.1 și 3 din Codul procedură civilă, în caz de casare, hotărârârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și a necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, obligați ca la reluarea judecății să țină seama de toate motivele invocate înaiantea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

În speță, prin Decizia nr. 316/27 iunie 2007 Curtea de Apel APEL ALBA IULIAa îndrumat lichidatorul judiciar să verifice dacă la 6 iulie 2000 debitoarea a executat voluntar o parte din datorie către creditoarea Regia Autonomă Administrația și Protocolului de Stat și dacă s-a început executarea datoriei către creditoarea Bank SA B prin raportare la toate actele și lucrările dosarului inclusiv a celor de la filele 11, 12, și 13 ale dosarului instanței de recurs, iar în urma celor constatate, judecătorul sindic să reanalizeze situația creanțelor invocate la masa falitei.

În considerentele deciziei de casare, instanța de recurs a explicat că pentru deschiderea procedurii, Legea nr.64/1995 impune existența unui titlu executoriu iar după deschiderea acesteia este admisibilă înscrierea creanțelor invocate față de debitoare în tabelul preliminar, fiecare creditor fiind obligat să anexeze acele documente contabile sau înscrisuri doveditoare ale creanței, iar lichidatorul este ținut la verificarea acestor creanțe prin prisma evidenței contabile a debitoarei, și în caz de nevoie să ceară creditorului explicații sau înscrisuri suplimentare.

Curtea de apel a îndrumat lichidatorul să întocmească un raport cu privire la verificarea creanțelor și să-l înainteze judecătorului sindic.

În reluarea procedurii falimentului, după casare, lichidatorul judiciar s-a mărginit să întocmească o expunere lipsită de interes practic, aflată în dosar la filele 15-16, referitoare la societatea debitoare pe care a intitulat-o Raport final și a propus închiderea procedurii, iar la 28 noiebrie 2007 întocmit o altă expunere a fazelor procesului intitulată Raport de activitate în care și- a exprimat părerea cu privire la cunatumul creanței, la prescripția și la suspendarea prescripției creanței creditoarei Bank SA susținând că a rectificat tabelul creanțelor indicând ca izvor un contract de credit și actul adițional.

În pofida neândeplinirii obligațiilor prevăzute de Legea nr.64/1995 și de Legea nr.82/1991 judecătorul sindic a preluat ca fiind corespunzător raportul lichidatorului și a apreciat că acesta a dat efect deciziei de casare; a respins contestațiile la tabelul creanțelor deși lichidatorul nu a efectuat nici verificare a cuantumului creanței Regiei Autonome Administrația și Protocolului de Stat și a ignorat documentele contabile primare /chitanțe, facturi, etc/aflate în coie la dosar din care rezultă că debitoarea a făcut plăți către această creditoare și la care instanța de recurs s-a referit când a casat Sentința nr. 25/14 februarie 2007 judecătorului sindic.

În aceste condiții, recursul debitoarei este fondat urmând ca Sentința nr. 36/7 februarie 2008 să se caseze și cauza să fie trimisă judecătorului sindic pentru a dispune ca în cadrul aceluiași onorar, lichidatorul judiciar să procedeze la verificarea creanțelor, iar această activitate să fie îndeplinită cu profesionalismul specific practicianului în insolvență, adică prin respectarea întocmai a prevederilor Legii nr.82/1991 și ale Legii nr.64/1995 urmând ca raportul aibă un conținut științific, de expertiză contabilă, adică să fie întocmit cu descrierea fiecărei constatări și operațiuni patrimoniale argumentată în limbajul tehnico-contabil, cu trimitere la data întocmirii și înregistrării documentelor financiar-contabile consultate din evidențele debitoarei și ale creditoarelor, și să fie însoțit de aceste documente, anexate în copie.

În cadrul reluării actelor de procedură, judecătorul sindic va da efect dispozițiilor Legii nr.64/1995 aplicabilă speței, cum s-a dispus prin decizia de casare, iar pentru stabilirea întinderii creanțelor va îndruma lichidatorul judiciar să țină seama de regimul juridic diferit aplicabil accesoriilor, în funcție de procedura care a fost deschisă, respectiv cea a reorganizării judicare cu trecere în faliment sau direct în faliment, după cum legea precitată, distinge expres și clar.

Evident că foștii administratori ai debitoarei și creditoarele vor fi obligați să furnizeze toate informațiile solicitate de lichidator care la rândul său, va putea cere sprijin judecătorului sindic pentru a lămuri și a expune cu claritate și pe înțelesul oricărei persoane, toate aspectele patrimoniale ale debitoarei pornind de la datele din bilanțul contabil al anului 2002 aflat în copie la dosar.

Judecătorul sindic va cere orice explicație lichidatorului mai ales în privința recuperării unei părți a creanței rezultate din Sentințele nr. 3638/1998 și nr. 1302/ 2001, va da efect juridic acestor plăți parțiale în relație cu întreruperea prescripției, va reanaliza din punct de vedere juridic creanțele cu arătarea izvorului acestora desprins din dovezile aflate la dosar, și va expune motivele pe care își sprijină soluția prin trimitere la datele concrete ale raportului, fără însă ca luarea hotărârii judecătorești să fie transpusă în sarcina lichidatorului judiciar.

Se va avea în vedere că Legea nr.64/1990 recunoaște asociaților și/sau reprezentanților acestora legitimare procesuală de participanți la procedură și cum citarea părților în proces, reprezintă garanția respectării accesului efectiv la justiție și a transparenței actului de judecată, nerespectarea acestei obligații reflectă încălcarea unui drept fundamental ocrotit de art.6 din CEDO dând loc nulității tuturor actelor procedurale, inclusiv a hotărârii judecătorești pronunțată în condițiile arătate.

Prin urmare, se impune aplicarea dispozițiile precitate și în privința domnilor u - și foști asociați și administrtori ai falitei al căror interes legitim nu poate fi ignorat printr-o judecată ocultă a chestiunilor ce se răsfrâng asupra drepturilor lor.

Pentru buna administrare a justiției, judecătorul sindic va dispune măsuri procedurale în baza cărora, Dosarul nr.2342/2005 al Tribunalului Alba având ca obiect atragerea răspunderii delictuale a foștilor mandatari sociali ai debitoarei să fie atașat la cauza de față, iar încheierea de conexare să fie cusută ca ultimă filă numerotată în acest dosar.

De asemenea se va verifica dacă "urma" de dosar cu nr.1462/2004 are legătură cu cauza de față, iar în caz contrar, să fie îndrumată la arhivă pentru a se ordona în dosarul cu numărul arătat.

Cum recurenta Bank SA Bar eiterat aceleași critici care au stat la baza casării Sentinței nr. 25/14 februarie 2007, iar motivele care impun casarea Sentinței de față nr.36/7 februarie 2008 vizează respectarea prevederilor art.315 Cod procedură civilă, și refacerea actelor de executare silită începând cu tabelul creanțelor, ținând cont de data deschiderii procedurii și de Legea nr.64/1995 indicată ca lege aplicabilă cauzei, recursul acestei creditoare a rămas fără obiect.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul asociatului-creditor - împotriva Sentinței nr. 36/7 februarie 2008 pronunțată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Alba desemnat în procedura executării silite concursuale a societății debitoare Import-Export SRL A

Casează sentința atacată și trimite cauza spre refacerea actelor de executare silită respectiv a tabelului preliminar al creanțelor din pasivul debitoarei.

Respinge recursul formulat de societatea Bank SA B împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 7 mai 2008 în ședință publică.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.și tehnored.

Jud fond

Președinte:Eugenia Florescu
Judecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 250/2008. Curtea de Apel Alba Iulia