Practica judiciara insolventa. Decizia 413/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 413/
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de revizuienta INTERNAȚIONAL, prin administrator special, cu domiciliul ales în comuna,- A, împotriva sentinței comerciale nr. 108/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata B, având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta revizuientă avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 49 dosar lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul dedus judecății este la al treilea termen de judecată, prin Serviciul registratură, la data de 15.06.2009, Tribunalul Brăila - secția comercială și de contencios administrativ a înaintat dovezile de comunicare a sentinței comerciale nr. 108/12.02.2009 pronunțată de acest tribunal în dosarul nr-, iar la 26.06.2009 apărătorul intimatei a transmis prin fax note de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentei, având cuvântul, solicită admiterea recursului arătând că Tribunalul Brăilaa respins cererea de revizuire considerând că revizuentul nu are calitate procesuală activă; consideră că, așa cum rezultă și din motivele de recurs, are calitate procesuală activă fiind administrator special conform Legii nr. 64/1995 și Legii nr. 85/2006.
Întrebat fiind, arată că la data de 14 mai 2004, în dosarul de faliment a fost desemnat administrator special, calitate procesuală activă ce a mai fost recunoscută și în alte dosare și în motivele de recurs sunt dosarul nr-, nr. 323/2005 al Tribunalului Cluj.
Solicită, în baza art. 312 alin. 5.pr.civ. admiterea recursului și trimiterea spre rejudecare pentru că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.108 din 12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- s-a respins cererea pentru lipsa calității procesuale active formulată de SC Internațional SA prin administrator, prin care s-a solicitat revizuirea sentinței comerciale nr.699/17.09.2001, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.1919/2001, în contradictoriu cu intimata cu sediul ales la Cabinetul de avocați " și asociații".
Pentru a hotărî astfel judecătorul-sindic a reținut următoarele:
Prin cererea de revizuire așa cum a fost formulată de revizuientul, acesta a solicitat revizuirea sentinței pronunțată de Tribunalul Brăila privind declanșarea falimentului SC Internațional SA B, fără a indica numărul și data hotărârii atacate.
Din actele depuse de revizuient în probațiune, instanța a constatat că procedura de faliment împotriva debitoarei SC Internațional SA B nu fost deschisă printr-o sentință, ci printr-o încheiere pronunțată în ședința publică din 31.01.2003 sub nr.34 în dosarul nr.2463/2002 pe rolul Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ.
Instanța de fond a remarcat din conținutul acestei încheieri că procedura de reorganizare judiciară și faliment a fost deschisă prin sentința civilă nr.569/21.06.2002 rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de către debitoarea SC Internațional SA
Abia prin concluziile scrise revizuientul a precizat că prin sentința civilă nr.569 din 21.06.2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.2463/2002 s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei SC Internațional SA B și, în raport și cu aceste precizări, instanța de fond a reținut că obiectul cererii de revizuire deduse judecății îl constituie sentința civilă nr.569/21.06.2002 a Tribunalului Brăila.
Prin această hotărâre s- respins contestația formulată de debitoarea SC Internațional SA împotriva cererii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și faliment formulată de creditoarea, s-a admis cererea creditoarei și s- deschis procedura insolvenței asupra debitoarei, numindu-se administrator judiciar pe .
S-a reținut că părțile din această cauză au fost creditoarea și debitoarea SC Internațional SA Dreptul de a ataca hotărârea prin căile extraordinare de atac aparține părților iar, în nume propriu nu a fost parte în proces, deci nu are calitate procesuală activă în cererea de revizuire.
SC Internațional SA a fost parte în cauza care s-a soluționat prin sentința civilă nr.569/21.06.2002 iar de la data pronunțării acestei hotărâri, societatea debitoare este reprezentată prin administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă.
S-a mai motivat că la data pronunțării hotărârii, 21.06.2002 nu avea calitatea de administrator special, acesta fiind desemnat reprezentantul acționarilor ulterior, pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței.
La data investirii instanței de fond cu cererea de revizuire, SC Internațional SA se afla în faliment situație recunoscută ca atare de către revizuientul.
Se motivează că societatea aflată în faliment este administrată de lichidatorul desemnat conform art.107 alin.2 lit.b din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul este conform art.3 pct.28 din Legea nr.85/2006, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnat să conducă activitatea debitorului și să exercite atribuțiile prev. de art.25 în cadrul procedurii falimentului.
Art.25 lit.b din lege prevede expres atribuția lichidatorului de a conduce activitatea debitorului, fără a exista situații derogatorii de la aceasta.
Conform art.18 alin.1, teza 2 din Legea nr.85/2006 stipulează expres că "După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de lichidator care îi conduce și activitatea comercială iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor." Instanța de fond a reținut că interesele acționarilor, ca persoane fizice sau persoane juridice, în faza ulterioară dizolvării societății comerciale sunt deosebite de interesele societății pe care au constituit-o așa cum și patrimoniile lor sunt distincte.
Au fost înlăturate apărările reclamantului conform cărora Decizia nr.947/06.03.2008 pronunțată de în dosarul nr- are autoritate de lucru judecat sub aspectul calității procesuale active. S-a motivat că cele două cauze au obiecte total diferite respectiv una se referă la procedura insolvenței iar cealaltă vizează recunoașterea unei hotărâri străine.
S-a considerat neîntemeiată și susținerea potrivit cu care autoritatea de lucru judecat se referă strict la excepția lipsei calității petentului de a reprezenta SC Internațional SA deoarece faptul că petentul a avut calitatea de a formula recurs într-o cauză și de a reprezenta SC Internațional SA la o anumită dată, nu este de natură a-i justifica această calitate în orice altă cauză.
Cum cererea de revizuire formulată de, în calitate de administrator nu a fost însușită de lichidatorul judiciar al debitoarei SC Internațional SA s- respins cererea de revizuire ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuientul, în calitate de administrator special al SC Internațional SA și în nume propriu.
Deși intitulată apel, calea de atac împotriva hotărârii dată în soluționarea cererii de revizuire este recursul.
Astfel, recurentul a precizat prin nota de precizări depusă la 52 dosar recurs că a solicitat revizuirea sentinței civile nr.569/21.06.2002. Faptul că această hotărâre a constituit obiectul cererii de revizuire rezultă și din considerentele hotărârii pronunțate în primă instanță.
În mod evident, în dispozitivul acestei hotărâri s-a strecurat o eroare materială cu privire la numărul hotărârii și al dosarului, supusă revizuirii care va trebui îndepărtată pe calea prev. de art. 281.pr.civ.
Așa fiind, hotărârea revizuită respectiv sentința civilă nr.569/21.06.2002 a Tribunalului Galați pronunțată în baza Legii nr.64/1995 în forma în vigoare la data pronunțării este supusă recursului, conform art.11 din această lege.
Prin urmare și hotărârea dată asupra cererii de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, conform art.328 alin.1 pr.civ. respectiv calea de atac dedusă judecății nu poate fi decât recursul.
În motivarea recursului revizuientul a arătat următoarele:
Instanța de fond nu a făcut decât să combată fără argumente legale cele susținute de reclamantă.
Arată că primul argument nu are nici o legătură cu lipsa calității procesuale active a reclamantului ci se referă la o serie de sentințe pronunțate de Tribunalul Brăila care nu au legătură cu cererea de revizuire.
Instanța de fond nu a adus nici un "contraargument legal" la apărările ("invocările") pe care le-au prezentat cu privire la excepția invocată.
În ceea ce privește pe administratorul special a arătat că în cursul procedurii de faliment a SC Internațional SA ne aflăm sub incidența a două legi și anume Legea nr.64/1995 în vigoare la data deschiderii procedurii și Legea nr.85/2006 care la art.18 prevede desemnarea unui administrator special, fiind desemnat.
A mai invocat și Legea nr.31/1990, art.137.
Arată că aceste prevederi legale nu se referă (așa cum instanța de fond lasă să se înțeleagă) la acte de administrare ale societății în faliment (drept pe care îl are lichidatorul) ci la reprezentarea intereselor acționarilor și a tot ce derivă din aceasta, inclusiv dreptul de a promova acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor acționarilor. Nici una din legile menționate nu lipsește pe reprezentantul acționarilor sau administratorul special de acest drept.
Arată că a fost parte în proces de la început și până în prezent, data formulării recursului având calități de președinte al Consiliului de administrație, reprezentant al acționarilor administrator special.
În afara acestor prevederi legale arătat că trei instanțe dintre care două superioare s-au pronunțat cu privire la recunoașterea calității procesuale active și anume:
- Tribunalul Cluj, în cadrul dosarului de faliment nr.323/2005 strămutat de la Tribunalul Brăila prin încheierea din 29.09.2005, certifică calitatea de parte în proces a lui în calitate de administrator special;
- Curtea de APEL GALAȚI prin decizia civilă nr.4/2007 în dosarul nr- a respins pe fond apelul promovat de SC Internațional SA;
- Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 947/2008, decizie care a modificat decizia nr.4/17.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în sensul că a admis apelul pârâtei a schimbat în tot sentința nr.699 din 17.09.2001.
Susține că instanța de fond a omis în mod intenționat paragrafe ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție care se refereau la calitatea procesuală activă a lui. Consideră că în fața instanțelor care au pronunțat hotărârile invocate a avut calitate procesuală activă și că nu putea pierde această calitate în fața Tribunalului Brăila.
Instanța de fond nu a motivat apărarea conform căreia excepția invocată i-a îngrădit accesul la justiție.
În dovedirea recursului a depus înscrisuri constând în certificat de grefă de la Tribunalul Brăila, fișa de furnizare informații de la: de pe lângă Tribunalul Brăila, decizia civilă nr.947/2008 pronunțată de
Legal citată, intimata prin avocat a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei reține următoarele:
, în calitate de administrator special al SC Internațional SA a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr.569/21.06.2002, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.2463/2002.
Prin această hotărâre s-a respins contestația formulată de debitoarea SC Internațional SA B împotriva cererii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și faliment formulată de creditoarea.
S-a admis cererea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și faliment formulată de creditoarea.
S-a deschis procedura de reorganizare judiciară și faliment pentru debitoarea SC Internațional SA.
S-a numit administrator judiciar pe domnul cu retribuție lunară de 2 milioane lei net ce se va plăti din averea debitoarei.
S-a stabilit ca atribuții ale administratorului judiciar întocmirea unui raport asupra cauzelor ce au dus la întârzierea de plăți, avizarea plăților efectuate de către debitor, verificarea bilanțurilor contabile și balanțelor.
S-a stabilit data de 30.03.2002, până când debitorul sau creditorii să depună un plan de reorganizare judiciară și prima ședință a adunării creditorilor.
S-a notificat debitorul să comunice toate documentele prevăzute în art.26 alin.1 din legea nr.64/1995.
Pentru a hotărî astfel judecătorul-sindic a reținut că reclamanta-creditoare a încheiat cu pârâta debitoare în anul 1997 un contract de asociere în participațiune având ca obiect exploatarea în comun pe durată de 5 ani a unei fabrici de confecții. Aportul reclamantei la constituirea acestei asocieri a fost de 1.000.000 USD sumă care a fost virată pârâtei.
Pârâta urma să plătească cu titlu de beneficii rezultate din asociere o sumă ce reprezintă 6% din cifra de afaceri anuală, estimată la 5.000.000 USD (300.000 USD).
Pârâta debitoare nu și-a executat obligațiile asumate astfel că litigiul născut a fost soluționat de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț din.
S-a mai reținut că scadența primei rate a fost la data de 01.07.2000 dar pârâta nu și-a achitat obligația. Conform dispoziției punctului "D" din tranzacție, consfințită prin decizia finală nr.5/1999 a Curții de Arbitraj, dacă una din rate nu este achitată în termen de 10 zile de la scadența, toate celelalte rate devin scadente imediat. Se arată că debitoarea nu a achitat nici o astfel că întreaga sumă de 1.500.000 USD devenit scadentă, căpătând astfel caracter de creanță certă, lichidă și exigibilă.
Pârâta debitoare s-a apărat în procesul privind declanșarea insolvenței arătând că nu este în încetare de plăți și că nu i s-a solicitat să facă plata.
Judecătorul-sindic a constatat, în urma analizei cererilor cu care a fost investit, că reclamanta creditoare are față de pârâta debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă de 1.500.000 USD iar această creanță nu a fost contestată de pârâtă.
Plățile efectuate de către pârâtă sunt modice față de valoarea creanței datorate reclamantei-creditoare iar debitoarea nu a invocat nici un motiv pentru neplata datoriei, astfel că a respins contestația debitoarei și a admis cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
Împotriva acestei hotărâri formulat cerere de revizuire revizuientul în calitate de administrator special al SC Internațional SRL în temeiul art.322 pct.5 pr.civ.
Instanța investită cu cererea de recurs reține că titularul cererii de revizuire este în calitate de administrator special al SC Internațional SA B astfel cum rezultă din conținutul cererilor aflate la dosarul de fond.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare.
Poate fi revizuient orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii ce se atacă, indiferent de poziția procesuală avută.
În procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii nr.569/21.06.2002 A Tribunalului Brăila au avut calitatea de pârâți debitoarea SC Internațional SA și creditoarea, intimata din prezenta cauză.
Revizuientul acționar în cadrul SC Internațional SA nu a avut calitatea de parte în proces.
În cauza dedusă judecății a formulat cererea de revizuire în calitate de administrator special respectiv de reprezentant al acționarilor din cadrul SC Internațional SA.
SC Internațional SA la data formulării cererii de revizuire se afla în procedura falimentului, fiind ridicat dreptul de administrare al fostului administrator social.
În această situație, în conformitate cu disp.art.18 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, debitoarea SC Internațional SA este reprezentată de lichidatorul judiciar care îi conduce și activitatea comercială iar mandatul administratorului special este redus la a reprezenta interesele acționarilor.
Prin urmare, titularul cererii de revizuire, administrator special în sensul dispozițiilor legale mai sus arătate nu se identifică cu debitoarea SC Internațional SA reprezentantă de lichidatorul judiciar.
În cauză nu a operat nici o transmisiune a calității procesuale de la debitoarea SC Internațional SA către asociații acesteia, reprezentați de administratorul-special.
Nu se poate considera că există identitate între persoana juridică SC Internațional SA al cărei reprezentant este lichidatorul judiciar și persoanele fizice, acționari ai persoanei juridice reprezentați prin administratorul special, .
SC Internațional SA, societate comercială constituită și organizată conform Legii 31/1990 este persoană juridică conform art.1 din această lege, care, ca orice persoană juridică are un patrimoniu propriu distinct de cel al acționarilor și organe de conducere proprii prin care își exercită drepturile și își asumă obligațiile.
juridică a societății comerciale îi conferă acesteia calitatea de subiect de drept, distinct de acționari și totodată o responsabilitate juridică proprie.
SC Internațional SA este un subiect de drept distinct de acționarii săi și prin urmare nu se poate identifica cu aceștia (acționarii) reprezentați de.
Cum cererea de revizuire nu poate fi promovată decât de persoanele care au avut calitate de părți în litigiul finalizat cu hotărârea ce se solicită a fi revizuită și cum administratorul special nu mai poate reprezenta SC Internațional SA, aflată în faliment (al cărei reprezentant în această fază a procedurii speciale este lichidatorul judiciar) în mod corect instanța de fond reținut că titularul cererii de revizuire nu are calitatea procesuală activă pentru a promova această cale de atac.
Nu pot fi primite criticile recurentului deoarece, chiar dacă acesta în calitate de reprezentant al acționarilor ar justifica un interes în promovarea căii de atac, interesul nu poate fi confundat cu calitatea procesuală activă.
Interesul și calitatea procesuală activă sunt noțiuni distincte și fiecare în parte sunt condiții de exercițiu ale dreptului la acțiune. În cauză nu există autoritate de lucru judecat și nici putere de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr.4/17.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI și cu decizia civilă nr.947/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analiza celor două hotărâri relevă faptul că SC Internațional SA a avut calitate de parte în aceste litigii soluționate prin pronunțarea hotărârilor invocate iar recurentul-revizuient s-a prezentat în calitate de reprezentant al societății, iar noțiunea de reprezentant presupune a acționa în numele societății, chestiune distinctă de noțiunea de calitate procesuală activă ce presupune existența unei identități între persoana revizuientului și cel ce se pretinde titular al dreptului afirmat.
Nu există identitate între acționari reprezentați de administratorul special și debitoarea SC Internațional SA societate în faliment, reprezentantă de lichidatorul judiciar.
De asemenea, prin sentința nr.323/2005 pronunțată de Tribunalul Cluj, invocată în recurs s- reținut că are calitatea de administrator special în procedura falimentului debitoarei SC Internațional SA calitate care nu se poate identifica cu persoana juridică însăși.
Instanța de fond nu a îngrădit accesul la justiție, prin soluția pronunțată, ci a reținut că una dintre condițiile de exercițiu ale dreptului la promovarea căii extraordinare de atac, respectiv calitatea procesuală activă nu este îndeplinită în persoana administratorului special reprezentant al acționarilor.
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.1,2 pr.civ. recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de revizuientul, cu domiciliul ales în comuna,- A, împotriva sentinței comerciale nr.108/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2009.
pt. Președinte, pt. Judecător Judecător,
- - - - -
Conf. art. 261. Conf. art. 261.
VICEPREȘEDINTE, VICEPREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Fond:
Red.
Tehnored: / 2ex.
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Valentina Vrabie, Veronica Pacurariu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 250/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 10/2008. Curtea de Apel... → |
---|