Practica judiciara insolventa. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 250/

Ședința publică din 17 Martie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- - Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de " COMPLEX"SRL, cu sediul în O S,-, jud.H, împotriva Sentinței civile nr. 2707 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde debitoarea - recurentă prin avocat cu delegație la dosar (5), lipsă fiind creditoarea intimată DGFP H și lichidatorul judiciar M

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,50 lei prin chitanța aflată la fila 19 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Creditoarea intimată Had epus la dosar întâmpinare, prin care cere judecarea cauzei și în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod pr.civ.

Cauza fiind în stare de judecată, instanța față de actele existente la dosar și cererea creditoarei intimate de a se judeca și în lipsă, acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul debitoarei-recurente COMPLEX"SRL O secuiesc solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecând cauza în fond, a dispune trimiterea ei spre rejudecare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar. Învederează faptul că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece recurenta - COMPLEX"SRL a fost citată de la adresa din O S,-, în timp ce sediul social al acesteia se află la adresa din O secuiesc,-, iar citația a fost afișată, fără indicarea motivelor.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 2707/24 noiembrie 2008 Tribunalului Harghitas -a admis cererea creditoarei DGFP H, formulată împotriva debitoarei - COMPLEX SRL O S, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei, fiind dispuse de către judecătorul sindic și celelalte măsuri prev. de procedură; reținându-se în considerentele hotărârii atacate că debitoarea are datorii la bugetul de stat 49.318 lei și întrucât aceasta este o creanță bugetară, beneficiază de prezumția absolută a caracterului cert, lichid și exigibil, cuantumului sumei depășind și valoarea prag impusă de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, debitoarea - COMPLEX SRL criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență că se impune casarea hotărârii atacate întrucât societatea a fost citată la adresa din O S-, pe când sediul social al acesteia se află la O S-, fiind astfel realizat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

S-a mai susținut că cererea introductivă ar fi neîntemeiată, întrucât creanța creditoarei DGFP este stinsă prin plată, în luna decembrie 2008, fiind ridicate de altfel și măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor debitoarei.

Prin întâmpinare, creditoarea DGFP Has olicitat admiterea recursului, ca urmare a nelegalei citări a debitoarei, iar în ceea ce privește fondul pricinii, s-a arătat că, într-adevăr, debitul în cuantum de 49.318 lei a fost stins prin plată, la 19 ianuarie 2009.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Într-adevăr, așa cum a susținut și recurenta, procedura de citare cu această parte, a fost îndeplinită la adresa din O S-, în condițiile în care, potrivit listingul privind informațiile furnizate de la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita, sediul social al societății este la-.

În aceste condiții, Curtea apreciază că debitoarea a fost nelegal citată, fiind încălcate disp. privind comunicarea actelor de procedură cuprinse în art. 88 și urm. Cod procedură civilă, fiind realizat astfel motivul de casare a hotărârii atacate, prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă întrucât actele de procedură nelegal îndeplinite sunt sancționate cu nulitatea relativă prev. de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, vătămarea pricinuită debitoarei neputând fi înlăturată decât ca urmare a casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește celălalt motivul, vizând fondul cauzei, examinarea acestuia este superfluă, urmând ca odată cu rejudecarea cauzei judecătorul sindic să constate existența sau inexistența creanței, urmând a respinge ca atare cererea de deschidere a procedurii.

Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul promovat în cauză, va casa hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de " COMPLEX"SRL, cu sediul în O S,-, județul H, împotriva Sentinței nr. 2707/24 noiembrie 2008 Tribunalului Harghita.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, la 17 martie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

6 aprilie 2009

2 exemplare

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Tg Mures