Practica judiciara insolventa. Decizia 254/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR.254/ DOSAR NR-
Ședința publică din 6 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.289/SIND din 3 aprilie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr.4/F/2006 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a intimatei debitoare prin lichidator judiciar și a intimatelor creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice B și
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 5 iunie 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 6 iunie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 289 /03.04.2008 a Tribunalului Brașovs - dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 82/2006 s-a dispus deschiderea procedurii enței debitoarei, iar prin încheierea din 29.06.2007 s-a deschis falimentul acesteia. Din raportul lichidatorului rezultă că debitoarea nu își mai desfășoară activitatea la sediul social și nu mai sunt bunuri de valorificat. Nici unul dintre creditori nu și-a manifestat intenția de avansa sume de bani necesare continuării procedurii, fiind incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea acesteia în sensul de a se dispune continuarea procedurii, cu punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care s-a dispus obligarea fostului administrator al debitoarei.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041. creditoarea arată următoarele:
Având în vedere caracterul colectiv al procedurii enței, nu se pune problema recuperării prejudiciului suferit de o anumită creditoare, iar sumele obținute se vor plăti în continuare către toți creditorii debitoarei.
Sentința a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 140, 142 al. 1, raportate la art. 136, art. 2, art. 5 al. 1 din lege a enței.
Înainte de închiderea procedurii, judecătorul sindic trebuia să stabilească în sarcina lichidatorului obligația de a contacta un executor judecătoresc, pentru punerea în executare a sentinței de admitere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator, căruia să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor, obligație ce îi incumbă în continuare.
Dacă s-ar închide procedura enței și s-ar dispune radierea societății de la. atragerea răspunderii nu mai poate opera atâta timp cât bunurile pârâtului sau contravaloarea acestora trebuie aduse din averea debitoarei.
debitoarea, nu mai există nici pasivul, prin urmare nu mai e posibil a se dispune ca o parte a activului să fie suportat de către administratorii acesteia.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 142 al. 2 din legea enței, upă închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Prin aceasta executorul judecătoresc nu se substituie lichidatorului judiciar, iar distribuirea nu se face conform Codului d e procedură civilă, ci conform tabelului întocmit de lichidator. Sentința civilă pronunțată în baza art. 138 din Legea nr.85/2006 a Tribunalul Brașov privind răspunderea administratorului a rămas irevocabilă.
Potrivit art.136 din legea enței rin p. închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, cu excepția obligației punerii la dispoziția executorului tabelul de creanțe prevăzută de art. 142 al. 2 din Legea nr.85/2006.
Față de considerentele de mai sus, în baza art. 304 pct.9, 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de împotriva sentinței Tribunalului Brașov, pe care menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civilă nr.289/3.04.2008 pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr.4/F/2006 al Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - pentru - -
aflat în delegație, semnează
Vicepreședintele instanței,
Grefier,
- -
Red.: / 10.06.2008
Tehnored.: / 11.06.2008 /-2 ex-
Judecător sindic:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Gabriela Comșa, Gabriel Ștefăniță
← Practica judiciara insolventa. Decizia 172/2008. Curtea de Apel... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 311/2008.... → |
---|