Practica judiciara insolventa. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 26/2008
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta creditoare DGFP a județului A împotriva sentinței nr.335/F/2007 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru recurenta creditoare DGFP A, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta recurentei creditoare DGFP a județului A solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse în scris.
Instanța având în vedere actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține;
Prin Sentința nr. 335/18 decembrie 2007, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Albaa respins cererea de chemare în judecată formulată de DGFP A, având ca obiect atragerea răspunderii delictuale a pârâtului fost administrator al societății SRL, jud. reținând că reclamanta nu a făcut dovezi din care să rezulte săvârșirea de către pârât a faptelor ilicite descrise de art.137 lit. c și f din Legea nr.64/1995 în sensul că nu a dovedit că pârâtul a dispus în interes personal asupra bunurilor și creditelor societății sau că ar fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri necesare întârzierii încetării de plăți.
Împotriva sentinței, reclamanta a declarat recurs susținând în esență că judecătorul sindic avea obligația să aplice prevederile art.72 din Legea nr.31/1990 și să-l oblige pe pârât la suportarea pasivului conform art.137 lit. a și c din Legea nr.64/1995 deoarece în calitate de administrator a dispus continuarea activității societății în interes personal deși ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Recursul nu este fondat pentru următoarele motive.
Procedura executării silite concursuale guvernată de Legea nr. 64/1995 incidentă cauzei de față, reflectă o instituție juridică diferită de procedura dizolvării societății la care se referă Legea nr. 31/1990, astfel încât ar fi contrar legii ca răspunderea delictuală pe care creditorii o pot cere altei persoane decât debitorul lor, să se fundamenteze pe dispoziții străine de cele arătate expres ca fiind incidente în ipoteza falimentului.
Cu alte cuvinte, calitatea de mandatar al societății nu constituie temei al acționării administratorului în justiție de către creditorii societății, de art.72 din Legea nr.31/1990 putându-se prevala numai mandantul, adică societatea și asociații săi și numai pe timpul funcționării normale a societății,
În concluzie, dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu au incidență în cauza de față.
Răspunderea delictuală comercială la care se referă art. 137 din Legea nr. 64/1995este una subsidiară și limitată la acea parte din pasivul neacoperit al societății debitoare, și se referă la prejudiciul provocat consecutiv săvârșirii uneia sau mai multe din faptele ilicite descrise de articolul arătat, în urma cărora societatea a ajuns în insolvență.
Altfel spus, poate fi atrasă răspunderea delictuală comercială numai dacă rezultă un pasiv rămas neacoperit după închiderea procedurii executării silite concursuale a societății și numai dacă, în cadrul judecării cererii de chemare în judecată, reclamantul dovedește comiterea de către pârât a faptei care a atras încetarea de plăți a societății
În speță, procedura executării silite concursuale nu a fost închisă, bilanțul de lichidare și raportul final explicativ asupra derulării procedurii lichidării față de societatea falită, nu au fost aprobate astfel că nu se cunoaște cât s-a încasat din valorificarea activului patrimonial al societății debitoare, cum s-a repartizat și cât s-a încasat din fondul bănesc obținut și care este pasivul rămas neacoperit cu arătarea în analitic a fiecărui creditor și a creanței sale.
În aceste condiții nu a devenit actual dreptul de a cere altor persoane acoperirea unei părți din creanțele deținute față de societate, după cum creditorii societății nu pot invoca certitudinea prejudiciului în cadrul cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii delictuale la care se referă art. 137 din Legea nr. 64/1995 și căreia îi sunt incidente regulile generale prevăzute de art. 998, 999 Cod civil.
Raportat la considerentele ce preced se reține că soluția de respingere a cererii la care s-a oprit judecătorul sindic este legală numai considerentele sentinței urmând a fi substituite cu cele din prezenta decizie cu scopul de a fi respectate fazele de derulare a procedurilor la care se referă în mod implicit Legea nr. 64/1995.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta creditoare a județului A împotriva sentinței comerciale 335/F din 18 decembrie 2007 pronunțată de judecător sindic în Dosar - al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored PN
Ex.2/07.08.2008
Jud fond.
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Eugenia Florescu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 10/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 71/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
