Practica judiciara insolventa. Decizia 262/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.262/
Ședința publică de la 04 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-
Pe rol, judecarea recursului declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - S, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 915/03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC G prin lichidator judiciar G și OFICIUL REGISTULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cauza având ca obiect procedura insolvenței /2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de taxa de timbru conform prevederilor legale iar în temeiul art. 242 pct. 2 proc.civ. recurenta a solicitat prin motivele de recurs judecata în lipsă.
După verificare, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 915/03.10.2008 a Tribunalului Galați, judecătorul sindic a respins obiecțiunile la raportul final și cererea de autorizare executare silită a asociaților debitoarei ca nefondată, a aprobat raportul final al lichidatorului și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC "" G și radierea acesteia din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin cererea formulată în dosarul de faliment al debitoarei "" G, creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni solicitând lichidatorului judiciar promovarea acțiunii de angajare a răspunderii patrimoniale în contradictoriu cu fosta conducere, iar în cazul în care se va omite de către acesta antrenarea în instanță a persoanelor vinovate, a solicitat autorizarea din partea instanței de a se permite creditorilor formularea cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La cererea lichidatorului judiciar G, prin sentința comercială nr. 1245/15.11.2007, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC "" G, înscriindu-se la masa credală, creditoarea AVAS B cu o creanță de 96,55 USD, conform tabelului consolidat al creanțelor.
La dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a depus raportul final prin care a solicitat închiderea procedurii față de debitoare, iar prin concluziile formulate a arătat că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare răspundere patrimonială față de fosta conducere a debitoarei.
Având în vedere situația de fapt de mai sus, tribunalul reține că titular al acțiunii privind răspunderea membrilor organelor de conducere este administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că potrivit art. 138 alin. 3 din același act normativ comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 art. 138 din lege, însă numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va indica în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere iar această răspundere amenință să se prescrie.
În cauză judecătorul sindic apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 3 din lege întrucât lichidatorul judiciar menționat expres că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare răspundere iar din cuprinsul raportului depus la dosarul cauzei rezultă că lichidatorul a indicat că administratorul debitorului nu a reușit să intre în posesia documentelor contabile și a celor de constituire a societății, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Pe cale de consecință, a fost respinsă cererea creditoarei AVAS B, ca nefondată.
A fost respinsă cererea creditoarei AVAS B pentru autorizare executare silită a asociaților debitoarei, conform art. 126 din Legea nr. 85/2006, în cauză creditoarea nu a făcut dovada avansării cheltuielilor necesare executării silite.
Asupra raportului final;
Constatând că la data de 06.02.2008 lichidatorul judiciar G desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului a solicitat prin raportul final să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului, insuficienței bunurilor, neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința comercială nr. 1245/15.11.2007;
Constatând că s-a întocmit și comunicat notificare în condițiile art. 61/107din Legea nr. 85/2006;
În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului urmând a se pronunța și asupra decontului de cheltuieli de procedură depus de lichidatorul judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs creditoarea solicitând casarea ei și obligarea instanței de fond să pronunțe o hotărâre privind executarea silită a asociaților, urmând ca executarea silită să fie făcută de lichidatorul judiciar conform art. 126 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului a arătat aceasta că debitoarea are 4 asociați și că în conformitate cu dispozițiile art. 126 ei răspund pentru prejudiciile debitoarei;
Că în mod eronat judecătorul sindic a respins cererea sa arătând că nu a făcut dovada avansării cheltuielilor necesare din moment ce art. 126 din lege prevede în mod expres că hotărârea se pune în executare de către lichidator prin executorul judecătoresc, iar art. 4 din lege prevede că toate cheltuielile se suportă din averea debitoarei, iar în lipsă din fondul de lichidare.
A mai arătat creditoarea că nu se justifică avansarea unor bani de către creditori din moment ce legea nu prevede această posibilitate, aceasta este în contradicție cu spiritul legii prin sporirea creanțelor deja înscrise în tabelul creditorilor și că oricum nu este posibilă modificarea tabelului creditorilor.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de recurentă, dar și a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu de către instanță, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor creditoarei, legea permite avansarea de către creditori a sumelor necesare desfășurării procedurii, posibilitate prevăzută expres de art. 131 din lege.
Faptul că într-o primă fază creanța unui creditor se va mări nu este contrar spiritului legii, în condițiile în care dispozițiile art. 123 din lege asigură acoperirea cu prioritate a cheltuielilor impuse de procedură. De altfel, și într-o procedură de executare de drept comun cu un singur creditor acesta avansează sumele de bani constând în taxe și onorarii urmând a și le recupera ulterior.
De altfel, întreaga masă credală este formată din creanța de 316,67 lei deținută de AVAS, iar onorariul lichidatorului desemnat în cauză este de 500 lei lunar, astfel încât, continuarea procedurii apare ca lipsită de interes.
Față de aceste considerente, urmează a se respinge ca nefundat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 915/03.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - - |
Red. /20.05.
Tehno: 2 ex./25.05. 2009
Fond:
Președinte:Simona GavrilaJudecători:Simona Gavrila, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia
← Practica judiciara insolventa. Decizia 81/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 507/2009. Curtea de Apel... → |
---|