Practica judiciara insolventa. Decizia 263/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 263/2008
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATE pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței nr.12/22.01.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal părțile lipsesc.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: se constată că s-a înregistrat la dosar din partea fostului administrator al SC dl. un înscris, iar din partea SC SRL S prin lichidator judiciar - întâmpinare.
Instanța față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.12/F/2008 pronunțată de Judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosar nr-, a fost respinsă cererea formulată de creditorul AVAS B pentru autorizarea creditorilor de a formula cerere de atragere a răspunderii fostei conduceri a debitoarei SC SRL.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că dacă s-a dispus închiderea procedurii falimentului și acțiunea în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ori a cererii de autorizare a formulării acesteia nu s-a depus până în acel moment, o astfel de cerere nu va mai putea fi făcută ulterior.
Întrucât în speță, la data la care creditorul AVAS a formulat cerere de autorizare a introducerii acțiunii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitorului era deja închisă procedura falimentului, iar societatea debitoare radiată din registrul comerțului, fiind pronunțată sentința civilă nr.269/F/30.10.2007 (fila 52,53), cererea de autorizare a fost respinsă ca tardiv introdusă.
Referitor la solicitarea creditorului AVAS de a se pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorul raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ajungerii societății debitoare în insolvență, precum și persoanele vinovate cu această situație se reține faptul că odată închisă procedura falimentului, în conformitate cu prevederile art.136 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Pe de altă parte, nici administratorul judiciar și nici lichidatorul judiciar nu are obligația de a comunica creditorilor raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ajungerii societății debitoare în insolvență, ci creditorii trebuie să aibă o participare activă în procedură, având posibilitatea consultării raportului la sediul administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar, pe cheltuiala sa, astfel cum prevede art.59 alin.6 din actul normativ sus menționat.
De altfel, referiri la cauzele și împrejurările ajungerii debitorului în insolvență au fost făcute de către lichidatorul judiciar și în raportul final la care creditorul a formulat obiecțiuni, acesta fiind completat de către lichidatorul judiciar conform obiecțiunilor formulate de către creditor, astfel încât acesta din urmă nu se poate prevala de faptul că nu a avut cunoștință despre cauzele și împrejurările ajungerii debitorului în insolvență.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS B solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii în principiu a dreptului AVAS de a formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori, chiar și după închiderea procedurii falimentului față de debitoarea falită, și să se constate prematură închiderea falimentului în cauză, în lipsa raportului prevăzut de art.25 și 59 alin.1 din Legea 85/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că AVAS la solicitarea judecătorului sindic a formulat cererea de autorizare potrivit6 art.138 din Legea nr.85/2006 și care a fost respinsă prin sentința atacată, concomitent cu introducerea acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei falite în virtutea dispozițiilor din Legea nr.64/1995, care este legea aplicabilă situației de față, neavând nicio relevanță că s-a închis procedura falimentului față de debitoare, cu atât mai mult cu cât se naște un raport juridic între creditor și foști administratori, iar situația patrimonială este mai bine cunoscută după închiderea procedurii decât în timpul ei pentru a stabili în concret obiectul cererii de atragere a răspunderii, adică cuantumul obligației, astfel că judecătorul sindic a pronunțat o sentință cu aplicarea greșită a legii prin aplicarea disp.art.138 din Legea nr.85/2006 la o situație juridică căreia nu îi sunt aplicabile, deoarece prin respingerea cererii de autorizare se respinge implicit și cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de AVAS în cadrul aceluiași dosar.
Prin dispunerea încheierii procedurii și respingerea cererii de autorizare fără a se stabili de către judecătorul sindic pe calea unei hotărâri judecătorești dacă sunt incidente prevederile art.137 din Legea 64/1995, creditorii au fost lipsiți de posibilitatea reală de a formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, chiar cum este situația de față în care lichidatorul nu a înțeles să promoveze respectiva acțiune.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
În mod corect și în concordanță cu probele existente la dosarul cauzei, judecătorul sindic a dispus respingerea cererii formulate de AVAS pentru autorizarea creditorilor de a formula cererea de atragere a răspunderii fostei conduceri a debitoarei SC SRL
Motivația judecătorului sindic a fost aceea că, atât administratorul judiciar cât și, după caz, lichidatorul judiciar, precum și comitetul creditorilor ori, după caz, creditorii în situația în care nu s-a constituit comitetul creditorilor, trebuia să introducă această acțiune cel mai târziu până la închiderea procedurii falimentului.
Astfel, închiderea procedurii falimentului a fost dispusă prin sentința civilă nr.269/F/2007, pronunțată de judecătorul sindic la data de 30.10.2007, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă.
Anterior pronunțării sentinței de închidere a procedurii falimentului la data de 30.10.2007, judecătorul sindic la solicitarea creditoarei AVAS de a fi convocat comitetul creditorilor cu ordinea de zi - solicitarea adresată judecătorului sindic de autorizare a Comitetului creditorilor în vederea introducerii cererii prevăzute de art.138 din Legea 85/2006, a dispus lichidatorului judiciar să facă cunoscut creditoarei AVAS B, faptul că, datorită numărului restrâns al creditorilor, nu a fost ales un comitet al creditorilor și să-i notifice pentru a solicita autorizarea formulării cererii prevăzute de art.138 din Legea 85/2006.
Cu adresa nr.6/3.10.2007, comunicată creditoarei AVAS B, lichidatorul judiciar a solicitat acesteia ca până la următorul termen de verificare a dosarului din data de 30.10.2007, să solicite judecătorului sindic autorizarea formulării cererii prevăzute de art.138 din Legea 85/2006, judecătorul sindic în temeiul art.132 alin.2 din lege a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către creditorul AVAS B, împotriva sentinței nr.12/22.01.2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.2ex
Jud.fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Ioan Cibu, Mircea Noșlăcan
← Practica judiciara insolventa. Decizia 651/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 290/2008. Curtea de Apel... → |
---|