Practica judiciara insolventa. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA Nr. 272/
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE-dr. - -
JUDECĂTOR 1: Sarmisegetuza Tulbure
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de debitoarea C SA, cu sediul în G,-, jud.G - prin administrator 2000 L G, împotriva sentinței comerciale nr.960/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare C SRL B, N 22 B, judetul B, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, având ca obiect procedura enței.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru recurenta debitoare- care substituie pe, potirivit delegației de substituire nr.3/2009 pe care o depune la dosar și pentru intimata SC SRL B răspunde consilier juridic in baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar,lipsă fiind intimata Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul recurentei solicită în conformitate cu disp.art.244 alin.1 pct.1 proc.civ. suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a cauzelor aflate pe rolul instanțelor din C, având ca finalitate încasarea creanței de la și achitarea debitului restant față de intimata SC SRL Depune la dosar note de precizări și certificatele de grefă eliberate de Tribunalul Constanța in dosarele nr- și -.
Reprezentantul intimatei se opune cererii de suspendare a judecării recursului motivat de faptul că nu s-a făcut dovada achitării integrale a debitului astfel cum au sustinut prin motivele de recurs.
Curtea respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a judecării recursului formulată de către reprezentantul recurentei, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței comerciale nr.960 din 8.10.2008 a Tribunalului Galați și respingerea cererii creditoarei SC SRL Sustine că societatea recurentă are de recuperat o creanță in cuantum de 11.342.556,56 lei de la SC SRL C și urmează să achite integral debitul datorat intimatei-creditoare.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și mentinerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Galați ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de ață:
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele;
Creditorul C SRL Bas olicitat ca debitorul C SA G să fie supus procedurii generale de ență, cu consecința lichidării și radierii de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
Instanța urmează să constate că debitorul se afla în încetare de plăți la data de 7.05.2008 și că pasivul său exigibil este de 260.162,64 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale emise de către creditoare pentru perioada 1.XI.2007- 1.XII.2007.
Creditorul precizează că între părți au avut loc relații comerciale în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8.2007, constând în vânzare de combustibil auto încheiat la data de 8.2007.
Pentru încasarea prețului au fost emise un număr de 5 facturi fiscale în valoare totală de 310.241,86 lei.
Debitorul a achitat suma de 79,22 lei la data de 19.XI.2007 și 50.000 lei la data de 14.XII.2007 rămânând un rest de plată de 260.162,64 lei.
Creditorul în scopul dovedirii cererii formulate a depus în dosarul cauzei:copie contract, copie facturi fiscale (fila 4-10).
În dosarul cauzei au fost depuse oferte de către lichidatorii judiciar, Lichidator G, 2000 SPPI, D-SPPI, Expert, Gradual, Expert Am, G Expert, Management Reorganizare Lichidare I,.
Debitorul a depus contestație conform art.33 al.2 din lege la data de 30.05.2008.
La termenul din 8.2008 instanța a pus în discuția părților excepția tardivității introducerii contestației.
Prin sentința comercială nr.960/2008 Tribunalul Galați, a admis cererea formulată de către creditorul SC SRL B pentru închiderea procedurii generale de ență.
S-a dispus deschiderea procedurii generale de ență împotriva debitorului SC SA G conform art.33 alin.6 art.108 din Legea 85/2006.
În baza art.34 din Legea 85/2006 a fost desemnat administrator judiciar provizoriu 2000
Au fost stabilite în sarcina administratorului judiciar atribuțiile prev. de art.28 din Legea 85/2006 și s-a fixat o retribuție de 500 lei RON pe lună din averea debitoarei in baza unui raport de activitate.
Conform art.42 al.2 s-a dispus indisponibilizarea activelor ori a părților sociale ale debitorului.
În baza art.61 din lege s-a dispus valorificarea deschiderii procedurii debitorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați pentru mențiuni, cât și publicarea în Buletinul Procedurilor de ență.
A fost stabilit termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la 7.XII.2008.
A fost stabilit termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor debitorului la 7.XII.2008.
S-a stabilit termen de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicarea tabelului preliminar la 17.XII.2008.
A fost stabilit termenul limită pentru întocmirea, afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 8.01.2009.
A fost stabilit termenul pentru adunarea creditorilor la 14.01.2009, sala 11, ora 9 și au fost convocați creditorii la Tribunalul Galați.
S-a reținut că debitorul a depus contestație conform art.33 al.2 din lege la data de 30.05.2009.
Instanța a admis excepția tardivității în raport cu împrejurarea că debitorul a primit citația la data de 15.05.2008, contestația fiind depusă la data de 30.05.3008, nefiind respectat termenul de 10 zile prevăzut de art.33 al.2 din Legea 85/2006.
S-a apreciat că debitorul se află în încetare de plăți la data de 7.05.2008 și că pasivul său exigibil este de 260.162,64 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale, emise de creditoare pentru perioada 1.XI.2007 - 1.XII.2007 și în ultimele 30 de zile nu a mai efectuat nici o plată astfel încât starea de ență este vădită.
Debitoarea se află în ență aceasta încetând plățile către debitoare neavând disponibilități în cont.
Societatea deține bunuri în patrimoniu, administratorul este cunoscut și poate fi contactat la domiciliu, se cunoaște sediul societății și figurează la.C motiv pentru care a considerat că nu sunt întrunite disp.art.1 al.2 din Legea 85/2006 urmând ca debitoarea să intre în procedura generală de ență conform art.1 din legea 85/2006.
Avându-se în vedere că societatea creditoare a solicitat numirea expresă a unui administrator judiciar și disp.art.34, 20 din Legea 85/2006, instanța a numit administrator judiciar provizoriu în baza actelor depuse de SC 2000
Fiind îndeplinite condițiile prev. de art.31 din Legea 85/2006 s-a reținut că debitorul este în încetare de plăți și a fost deschisă procedura generală de ență împotriva sa.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs C SA criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
- S-a reținut greșit că se află în încetare de plăți la data de 7.05.2008 și că pasivul exigibil era în cuantum de 260.162,64 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise de creditoarea SRL B în perioada 1.XI.2007 - 1.XII.2007 și că nu a efectuat în ultimele 30 de zile plăți.
Recurenta este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 11.217,304,86 lei împotriva debitoarei SRL- așa cum s-a stabilit prin Hotărârea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură G din 31.2008.
Va preda plata integrală a debitului ceea ce impune admiterea recursului și respingerea cererii formulate de creditoare.
Recursul este nefondat.
Instanța printr-o temeinică și legală administrare a probelor și interpretare a disp.art.33 al.2 din Legea 85/2006 cât și art.34,20, 33 al.6 și 108 al.1 din aceeași lege a pronunțat în cauză o soluție corectă.
Instanța de fond a admis corect excepția tardivității contestației de față în raport cu împrejurarea că recurenta a primit citația împreună cu un exemplar al cererii privind deschiderea procedurii enței și cu actele doveditoare la data de 15.05.2008 și a depus contestația la 30.05.2008 cu încălcarea termenului de 10 zile de la comunicare prev. de art.33 al.2 din Legea 85/2006 care este imperativ.
Instanța de fond a considerat corect că recurenta se află în încetare de plată la data de 7.05.2008 și are un pasiv exigibil de 260.162,64 lei reprezentând valoare facturi fiscale emise de către creditoare pentru perioada 1.XI.2007 - 1.XII.2007 și într-o perioadă mai mare de 30 de zile nu a efectuat plăți fiind în stare de ență vădită și fără disponibilități în cont.
Recurenta și-a asumat de mai multe ori obligația de a plăti imediat debitul pe care-l are și în momentul de față insă nu a făcut plata deși valoarea prag depășește 10.000 RON- prev. de Legea 85/2006.
Susținerile recurentei că nu se află în ență sunt infirmate prin conținutul probelor administrate în cauză, impunându-se conform art.312 Cod pr.civ. respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către debitoarea C SA, cu sediul în G,-, jud.G - prin administrator 2000 L G, împotriva sentinței comerciale nr.960/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați in dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr.- - | JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila - - | JUDECĂTOR 3: Valentina Vrabie - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/2.06.2009/2 ex.
Fond-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Simona Gavrila, Valentina Vrabie
← Practica judiciara insolventa. Încheierea 19/2008. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 502/2009. Curtea de Apel... → |
---|