Practica judiciara insolventa. Încheierea 19/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

ÎNCHEIERE CIVILĂ nr. 19/2008

Ședința camerei de consiliu din 4 noiembrie 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de suspendare provizorie a măsurilor luate de Tribunalul Comercial Cluj prin Sentința comercială nr. 2059/2008 pronunțată în dosarul nr-, cerere formulată de către debitoarea SC SRL C-N, cauza privind și pe intimata-creditoare SC SRL, până la soluționarea recursului formulat împotriva aceleași sentințe.

La apelul nominal, se prezintă pentru SC SRL C-N, avocat -.

Procedura de citare este îndeplinită.

Cererea de suspendare este timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 0,3 lei.

S-a prezentat referatul cauzei după care, se constată că s-a înregistrat la dosar în data de 03 noiembrie 2008, o precizare a cererii de suspendare provizorie care face obiectul prezentului dosar, prin care recurenta-debitoare solicită în principal suspendarea provizorie a sentinței comerciale nr. 2059/2008 cât și a încheierii comerciale nr. 3096/2008, ambele pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, până la judecarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului promovat împotriva sentinței nr. 2059/2008 și până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului promovat împotriva încheierii comerciale nr. 3096/2008.

În subsidiar solicită suspendarea provizorie a sentinței comerciale nr. 2059/2008 cât și a încheierii comerciale nr. 3096/2008, ambele pronunțate în dosarul nr- fie până la judecarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului promovat împotriva sentinței comerciale nr. 2059/2008, fie până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului promovat împotriva încheierii comerciale nr. 3096/2008. Atașat precizării, a anexat copia minutei încheierii comerciale nr. 3096/29.10.2008 de respingere ca inadmisibilă a contestației formulată de debitoare împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței și copia recursului declarat împotriva acestei încheieri înregistrat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 03.11.2008. Reprezentanta debitoarei, face cunoscut instanței, că nu s-a fixat până în prezent termen pentru soluționarea recursurilor.

Instanța, raportat la precizarea cererii de suspendare, pune în vedere reprezentantei debitoarei să depună la dosar dovada achitării cauțiunii pentru cererea de suspendare a încheierii de soluționare a contestației, până la închiderea dezbaterilor.

Reprezentanta debitoarei se obligă să depună până la sfârșitul dezbaterilor dovada achitării cauțiunii.

Solicită admiterea cererii de suspendare provizorie a ambelor hotărâri până la soluționarea cererilor de suspendare formulate cu ocazia recursurilor declarate împotriva celor două hotărâri. Își precizează temeiul de drept al cererii, pe disp. art. 300. civ. raportat la 403 alin. 3. civ. iar mai apoi declară că sunt aplicabile prevederile art. 403 alin. 4. civ.

Instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin cererea de ordonanță președențială debitoarea SC SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, suspendarea măsurilor luate prin sentința comercială nr. 2059/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, până la soluționarea recursului promovat împotriva acesteia.

În motivarea cererii se arată că hotărârea recurată a cărei suspendare se solicită a fost pronunțată ca urmare a cererii unui singur creditor a cărui creanță, în parte, a fost achitată, iar dacă recurenta ar fi avut cunoștință despre cererea creditoarei ar fi achitat imediat cuantumul creanței care este infim față de activitatea și rulajul recurentei.

În data de 03.10.2008 debitoarea și-a schimbat temeiul de drept al cererii cu care a fost investită instanța în sensul că, nu-și mai susține cererea ca pe o ordonanță președențială ci ca pe o cerere de suspendare întemeiată pe prevederile art. 8 alin. 4 și 5 al Legii 85/2006 coroborat cu art. 300 alin. 3 exclusiv teza finală cod procedură civilă.

Raportat la schimbarea temeiului de drept prin incheierea din 3.10.2008, Curtea a transpus cauza la completul de recurs specializat în materia insolvenței.

Ulterior pronunțării încheierii de transpunere debitoarea a depus o cerere de precizare a cererii de suspendare prin care solicită suspendarea sentinței 2059/2008 până la judecarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului promovat împotriva sentinței.

În motivarea acestei precizări se arată că recurenta nu a fost citată în mod legal cu ocazia soluționării în fond a cererii de deschidere a procedurii insolvenței și astfel nu a avut posibilitatea să-și exercite dreptul de a formula contestație în termenul stabilit de instanță.

Formularea unei cereri de suspendare a unei hotărâri judecătorești prin care s-a deschis procedura insolvenței în condițiile în care nu s-a acordat dreptul de a formula contestație, prin nelegala citare a debitoarei, se circumscrie situației legiferate de art. 8 al.5 lit. a din Legea nr. 85/2006.

În data de 3.11.2008, recurenta înregistrează o precizare a cererii de suspendare provizorie în sensul că solicită în principal suspendarea provizorie a sentinței comerciale nr. 2059/2008 cât și a încheierii comerciale nr. 3096/2008, ambele pronunțate în dosarul nr- până la judecarea atât a cererii de suspendare formulate în cadrul recursului promovat împotriva sentinței comerciale nr, 2059/2008, cât și până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul recursului promovat împotriva încheierii comerciale nr. 3096/2008, iar în subsidiar, suspendarea provizorie a sentinței comerciale nr. 2059/2008 cât și a încheierii comerciale nr. 3096/2008, ambele pronunțate în dosarul nr-, fie până la judecarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului promovat împotriva sentinței comerciale nr. 2059/2008, fie până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul recursului promovat împotriva încheierii comerciale nr. 3096/2008.

În motivarea acestei precizări se arată că o astfel de cerere este admisibilă raportat la dispozițiile art. 8 al. 5 lit. a din Legea nr. 85/2006 deoarece la acest moment procesual sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 8 al.5 lit. a din Legea insolvenței existind o hotărâre judecătorească prin care s-a respins contestația subscrisei împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței cele două hotărâri, de deschidere a procedurii insolvenței si de respingere a contenstației formulând un corp comun.

Examinând cererile de suspendare instanța constată că sunt inadmisibile din următoarele considerente:

Prin sentinta nr. 2059/17.09.2008 pronunțată în dos- a Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis cererea formulată de creditoarea SC SRL și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC SRL C fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA.

În considerentele sentinței s-a și reținut faptul că debitoarea nu a formulat contestație.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea, recurs înregistrat la Tribunalul Cluj în data de 26.09.2008, în cuprinsul cererii de recurs nefiind formulată și o cerere de suspendare a hotărârii recurate.

În același dosar s-a pronunțat încheierea nr. 3096/29.10.2008 prin care s-a respins ca inadminsibilă cererea de repunere în termen de depunere a contestației și s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de debitoarea SC SRL împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC SRL.

Împotriva încheierii debitoarea a formulat recurs înregistrat la data de 3.11.2008, în cuprinsul acestuia solicitând suspendarea atât a încheierii cât și a sentinței 2059/2008 până la soluționarea recursului.

Legea insolvenței prevede în mod expres caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor judecătorului sindic în scopul asigurării derulării cu celeritate a procedurii în materie.

În acest scop legiuitorul a prev. în art. 8 al. 4 din Legea nr. 85/2006 că prin derogare de la prev. art. 300 al. 2 și 3 din cod procedură civilă hotărârile judecătorului sindic nu pot fi suspendate de instanța de recurs. Totuși art. 8 al. 5 enumeră excepțiile când se poate solicita suspendarea pe calea judecării recursului împotriva următoarelor hotărâri: sentința de respingere a contestației debitorului introdusă împotriva cererii introductive a creditorului, în temeiul art. 33 al. 2; sentința prin care se decide intrarea în procedură simplificată; sentința prin care se decide intrarea in faliment pronunțată în temeiul art. 107 și sentința de soluționare a contestațiilor introdusă la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și din încasare de creanță în temeiul art. 122 al. 3 din Legea 85/2006.

Hotărârea nr. 2059/2008 a cărei suspendare se solicită este pronunțată în temeiul art. 33 al. 6 din Legea 85/2006 ceea ce înseamnă că ea nu se regăsește în enumerarea strict limitativă pe care o face art. 8 al. 5 din Legea insolvenței atunci când reglementează hotărârile ce pot fi suspendate pe calea recursului în materia insolvenței.

Nici încheierea nr. 3096/2008 nu se regăsește în enumerarea limitativă sus arătată, întrucât prin ea s-a respins cererea de repunere in termenul de formulate a contestației și contestația ca inadmisibilă.

Pe a contrar rezultă că nici pe cale separată ( alta decât cea a recursului), în speță pe calea unei cereri de suspendare provizorie, formulată separat, nu se poate cere suspendarea unei hotărâri pronunțate în temeiul Legii nr. 85/2006, decât doar în acele cazuri în care respectivele hotărâri intră în categoria excepțiilor prev.art. art. 8 al. 5 din Legea nr. 85/2006.

Întrucât hotărârile a căror suspendare se solicită nu se regăsesc în enumerarea prev. de art. 8 al. 5 din Legea nr. 85/2006 cererile de suspendare a sentinței nr. 2059/2008 și a încheierii 3096/2008 vor fi respinse ca inadmisibile având în vedere prevederile art. 8 al. 4 și 5 din Legea 85/2006 raportat la art. 300 al. 2 și 3 coroborat cu art. 403 al. 4 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca inadmisibile cererile de suspendare a sentinței nr. 2059/17.09.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj și a încheierii nr. 3096/29.10.2008, pronunțată în același dosar, formulate de SC SRL.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 4.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. /dact. /2 ex.24.11.2008

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Încheierea 19/2008. Curtea de Apel Cluj