Practica judiciara insolventa. Decizia 282/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 282
Ședința publică de la 16 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Șfabu Traian
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Camelia
JUDECĂTOR 3: Poiană Cipriana
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de " ROMÂNIA" B împotriva sentinței civile nr. 111/F din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu delegație de substituire a domnului avocat apărătorul societății recurente " România" B, lipsă fiind intimatul-debitor " " Bârlad, prin lichidator Management Reorganizare Lichidare I și intimații-creditori "" B, Bârlad, "" C,
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 3-lea termen de judecată, la data de 09.06.2008 s-a depus prin serviciul de registratură din partea societății recurente răspunsul la excepția invocată din oficiu de către instanță privind nulitatea recursului.
Avocat depune la dosar delegația de substituire a domnului avocat apărătorul societății recurente, precizând că nu mai are alte cereri de formulat.
Solicită respingerea excepției privind nulitatea recursului invocată, din oficiu de către instanță, motivând că sentința civilă nr. 111/F din 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic a fost recurată în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 din codul d e procedură civilă, deși nu a indicat acest temei în scris - prin cererea de recurs - din motivarea în fapt a cererii se subînțelege că acesta este motivul și temeiul pentru care a fost recurată sentința de fond.
De asemenea solicită a se avea în vedere concluziile depuse la dosarul cauzei.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 14 ianuarie 2006, " ROMÂNIA" Bac ontestat raportul lichidatorului judiciar prin care s-a respins înscrierea acestei societăți în tabelul creditorilor cu suma de 119.354,62 lei (107.571,91 lei - debit neachitat, 11.782,71 lei - dobândă pentru perioada februarie 2002 - 07.11.2006).
Prin sentința civilă nr. 111/F/11 martie 2008 Tribunalul Vaslui, judecător sindic, a respins contestația creditoarei " ROMÂNIA" împotriva măsurii lichidatorului judiciar al debitoarei "" Bârlad, referitor la neînscrierea în tabelul definitiv al creanțelor.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că termenul limită pentru înregistrarea creanțelor a fost stabilit (prin sentința civilă nr. 329/F/07.11.2006) la data de 20.12.2006, iar creditoarea " ROMÂNIA" a depus cerere la data de 14 mai 2007, cu nerespectarea dispozițiilor art. 76 raportat la art. 62 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea " ROMÂNIA" a declarat recurs și a criticat sentința primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.
Se susține că s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor referitoare la concilierea directă, iar creanța este certă, lichidă, exigibilă, astfel că, creanța îndeplinește toate condițiile pentru a fi înscrisă în tabelul creditorilor.
Intimata - lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE Iad epus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, contestația nefiind formulată în termen.
La termenul din 26 mai 2008 instanța de recurs, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului în sensul că motivele invocate de către recurentă nu au legătură cu considerentele hotărârii atacate.
Excepția este întemeiată.
Curtea constată că instanța de fond a respins contestația creditoarei - recurentă ca fiind tardiv introdusă, astfel că formularea unor critici vizând fondul cauzei - creanța este certă, lichidă și exigibilă, echivalează cu nemotivarea recursului.
Instanța de fond nu a verificat dacă creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă, astfel că, criticarea sentinței din acest punct de vedere nu reprezintă motivarea recursului în sensul dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
De altfel, constatând contestația ca fiind depusă tardiv, instanța de fond nu putea analiza fondul acestei cereri.
Reținând că recurenta nu a formulat critici cu privire la termenul de introducere a contestației, Curtea va constata nul recursul declarat de " ROMÂNIA" B și va menține sentința recurată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurenta " ROMÂNIA" B, împotriva sentinței civile nr. 111/F/11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, judecătorul sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui - judecător sindic:
19.06.2008
2 ex.-
Președinte:Șfabu TraianJudecători:Șfabu Traian, Gheorghiu Camelia, Poiană Cipriana
← Practica judiciara insolventa. Decizia 210/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 468/2008. Curtea de Apel... → |
---|