Practica judiciara insolventa. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 280
Ședința publică de la 16 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Șfabu Traian
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Camelia
JUDECĂTOR 3: Poiană Cipriana
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței nr. 115/S din 12 martie 2008 Tribunalului Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Văzând că la dosar s-a solicitat judecata recursului în temeiul art. 242 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 115/S/12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic - s-a dispus:
Respinge cererea privind autorizarea creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I, cu sediul în I, str. - nr. 26, să introducă și să susțină acțiunea în stabilirea răspunderii personale pentru pasivul debitorului falit.
Respinge contestația la raportul final al lichidatorului judiciar formulată de același creditor.
În temeiul disp. art. 132, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului, cu sediul social în orașul Târgul,-, jud.
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din lege, descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar în temeiul art. 135 dispune notificarea prezentei sentințe prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de radiere.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Așa cum arată lichidatorul judiciar (vol. II, fila 19 și urm.) nu a intrat în posesia unor dovezi din care să rezulte fapte de natura celor enumerate de art. 138 din Legea nr.85/2006 și care ar putea atrage răspunderea patrimonială a organelor de conducere sau de supraveghere. Pe de altă parte, arată lichidatorul judiciar, pasivitatea și managementul defectuos nu se regăsesc printre faptele enumerate de art. 138 din lege și care ar putea atrage răspunderea personală a administratorului statutar.
Așa cum rezultă din analiza întregului ansamblu probator administrat în cauză, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit cu toată diligența obligațiile prevăzute de lege, desfășurând activitățile specifice și întocmind documentele necesare, pe care le-a depus la dosarul cauzei.
Analizând cererea de autorizare prin prisma dispozițiilor legale incidente, s-a constatat că aceasta este vădit neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 85/2006 privind insolvența stabilește în mod expres că cererile având ca obiect răspunderea personală pot fi introduse numai de către administratorul sau lichidatorul judiciar (art. 138, alin.1) iar în condiții speciale și de comitetul creditorilor cu autorizarea judecătorului-sindic. Astfel, la art. 138, alin.3 din noua lege se prevede că numai în condițiile în care administratorul sau lichidatorul judiciar a omis să indice cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau a omis să formuleze acțiunea în răspundere personală, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să-l autorizeze să introducă o astfel de acțiune. Ori, în speță, lichidatorul judiciar și-a exprimat fără echivoc poziția în legătură cu răspunderea personală, arătând, așa cum s-a menționat mai sus, că nu a intrat în posesia unor probe care să conducă la stabilirea unui raport de cauzalitate între starea de insolvență a societății debitoare și activitatea organelor de conducere ale acesteia.
Ca urmare, nu este îndeplinită nici una dintre condițiile prevăzute de lege pentru autorizarea comitetului creditorilor, cu atât mai mult a unui singur creditor.
În condițiile expuse, a fost admisă propunerea lichidatorului judiciar și s-a dispus închiderea procedurii declanșate împotriva debitorului potrivit dispozițiilor art. 132, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cu consecința radierii acestuia din registrul comerțului și evidențele fiscale.
Împotriva acestei sentințe a declasat recurs a județului I, prin reprezentant legal, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se susține că societatea debitoare are obligații neonorate la bugetul consolidat al statului reprezentând impozite și taxe în cuantum de 174.574 lei. Prin Raportul final nr. 57 din data de 24.01.2008 prin care se propune închiderea procedurii privind pe debitoarea, lichidatorul judiciar constată că " a ajuns în stare de insolvență și la faliment datorită faptului că și-a implicat toate resursele financiare în achiziționarea unui stoc de marfă, în speță rulmenți industriali de mari dimensiuni, marfă depășită din punct de vedere moral și calitativ și care s-a dovedit a fi nevandabilă odată cu impasul financiar al firmelor utilizatoare de astfel de produse."
Din Raportul de activitate nr. 174 din 13.12.2006 întocmit de către lichidatorul judiciar al debitoarei - Lichidator în care se precizează ca " din actele puse la dispoziție de asociata, s-a constatat că există clienți neîncasați, drept pentru care s-au întocmit somații de plată către aceștia, dar la majoritatea societăților somate adresele au fost returnate, societățile nemaifunctionând sau fiind închise. Firma a derulat activități comerciale cu aceste societăți până în anul 2003 după care și-a încetat și ea activitatea, orice posibilă acțiune judiciară pentru recuperarea pe cale judecătoreasca a sumelor datorate fiind prescrisă datorită scurgerii termenului general de prescripție de 3 ani de la data demersurilor pentru recuperarea sumelor "rezultă că administratorul societății debitoare nu a întreprins nici un demers în recuperarea sumelor de bani cu titlul de creanță pe care le avea față de diverși parteneri de afaceri. Ba mai mult a dat dovadă de lipsă de interes, stând în pasivitate, lăsând ca termenul de prescripție, de 3 ani, să se împlinească astfel că orice încercare de recuperare a acestor sume să fie imposibilă.
În ceea ce privește antrenarea tuturor resurselor financiare a societății debitoare în achiziționarea unui stoc de marfă, în speță rulmenți industriali de mari dimensiuni, marfă depășită din punct de vedere moral și calitativ, fără o analiză în prealabil a pieții, pentru a se constata dacă acest stoc de marfă este vandabil în condiții optime, denotă un management defectuos al administratorului, determinând colapsul financiar al societății debitoare. Ba mai mult antrenarea tuturor resurselor financiare al în achiziționarea acestui stoc de marfă, care era depășit din punct de vedere moral și calitativ, precum și faptul că a stat în pasivitate atâta timp fără a întreprinde nici un demers în recuperarea unor creanțe pe care le avea față de diverși parteneri de afaceri, rezultă reaua-credință a administratorului în administrarea societății debitoare.
Conform Rapoartelor de Inspecție Fiscală nr. 14228/23.11.2004 și nr. 9513/02.06.2005, s-a stabilit că societatea nu are angajați astfel că nu datorează impozit pe salarii, contribuții la fondul de solidaritate pentru persoanele cu handicap și nici contribuție la fondul pentru susținerea învățământului de stat. Din aceste date succinte rezultă că societatea a desfășurat o activitate profitabilă, întrucât datorează impozit pe profit în cuantum de 14.563 lei. Nu se justifică ajungerea societății în încetare de plăți atâta vreme cât aceasta nu a avut cheltuieli cu personalul angajat și nici nu și-a plătit obligațiile asumate la bugetul consolidat al statului.
Sumele stabilite prin Rapoartele de Inspecție Fiscală nr. 14228/23.11.2004 și nr. 9513/02.06.2005 au rezultat ca urmarea neachitării lor la bugetul consolidat al statului de către administratorul statutar, nerespectându-se în acest sens dispozițiile legale în materie.
debitoarea în situația de încetare a plăților, administratorul societății a pus creditorul bugetar în imposibilitatea încasării creanțelor ajunse la scadență. obligațiilor fiscale a condus în mod cert la acumularea de debite, majorări de întârziere, dobânzi și penalități, responsabil pentru neachitarea acestora, cât și pentru starea de insolvență fiind administratorul debitorului.
Având în vedere aceste aspecte, consideră că lichidatorul judiciar în mod greșit a constatat că nu sunt motive temeinice pentru angajarea răspunderii personale a fostului administrator, dacă acesta sau o altă persoană se face vinovat de starea de insolvență.
Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 73 din Legea nr. 31/1990 administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, consideră că administratorii societății erau obligați să publice modificările intervenite la actele constitutive ale societății, respectiv schimbarea sediului social.
În ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, prevederea legală trebuie interpretată în primul rând pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când a edictat norma de drept analizată. Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății comerciale față de faptele administratorilor acestor societăți care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul român a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că: "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" (alin. l) și că "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă (alin.2)". Din analiza acestui text rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care aceasta este iminentă. În acest sens, pornind de la principiile enunțate mai sus și pentru a nu mai crește insolvabilitatea, care duce în mod inevitabil la creșterea creanțelor și la apariția altora noi, pentru a arăta importanța acestei obligații pentru climatul economic, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1995 republicată (actuala Lege nr. 85/2006) pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului prin reprezentații săi legali (administratorii), ci o obligație, un comandament, pe care administratorii nu îl pot încălca.
În concluzie, art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuie interpretat ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au încălcat dispozițiile imperative ale legii care le impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței, mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura în tot sau în parte a pasivului debitorului.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă și art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Față de motivele invocate se solicită admiterea recursului.
Instanța de recurs, analizând motivele de recurs în contextul probelor administrate în cauză la instanța de fond și al dispozițiilor legale invocate, constată că recurusl este nefondat.
În motivarea acestei soluții instanța de recurs a reținut că în primul rând motivele de recurs invocate în drept prin art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, care ar duce la modificarea în tot a sentinței recurate nu-și găsesc corespondentul și nu sunt motivate în fapt prin conținutul recursului declarat.
Astfel, se invocă faptul că "instanța de fond interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" - art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, însă nu administrează probe pentru a dovedi această situație.
La fel, recurentul invocă faptul că "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" - art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, însă nu susține cu probe acest motiv de modificare al sentinței.
Apoi, recurentul susține că prima instanță, contrar probelor și conținutului dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 a respins contestația acestuia.
Acest motiv de recurs este atât nefondat, cât în primul rând nelegal, deoarece din dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, rezultă expres cine și în ce condiții în cadrul procedurii insolvenței poate cere atragerea răspunderii personale a foștilor administratori ai debitoarei aflată în insolvență".
Astfel, în baza art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, numai "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptele de la lit. a - g".
De asemenea, în art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, se precizează strict cazul în care comitetul creditorilor poate cere judecătorului - sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă aceasta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006. În acest context și din înscrisurile depuse în dosar, rezultă că aceste condiții speciale nu sunt îndeplinite, susținerile recurentului fiind nefondate, cum de altfel a reținut și prima instanță.
În concluzie, instanța de recurs va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului împotriva sentinței nr. 115/S din 12 martie 2008 Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
09.07.2008
Tribunalul Iași
Jud. sindic
B G
Președinte:Șfabu TraianJudecători:Șfabu Traian, Gheorghiu Camelia, Poiană Cipriana
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 204/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 730/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
