Practica judiciara insolventa. Decizia 285/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - insolvență -
deschidere procedură
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 285
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Tofan Aurica
JUDECĂTOR 2: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea SC " " SRL, cu sediul în mun. S,-.A,.2, jud. S împotriva sentinței nr.418 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic (dosar nr-).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 20 februarie 2008.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2007, creditoarea SC " LEASING" SRL S - prin lichidator Cabinet de practician în insolvență "Avocat " a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC " " SRL
În motivare, creditoarea a arătat că are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei de 50.085 Euro conform contractului de leasing nr.34/2 iunie 2004, iar aceasta se află în încetare de plăți.
Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 418 din 18 septembrie 2007 - judecător sindic, a admis cererea creditoarei și în temeiul art. 33 al.6 din Lg.85/2006 a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei. Conform art. 34 din același act normativ a desemnat administrator judiciar pe SC " LICHIDATOR
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că cererea formulată la 4 iunie 2007 de creditoare având ca obiect deschiderea procedurii a fost comunicată debitoarei la 18 iunie 2007 și că aceasta nu a formulat contestație conform art. 33 al.6 din Lg.85/2006. De asemenea, s-a constatat că debitoarea se află în stare de insolvență dedusă din neplata datoriei sale față de creditor pe o perioadă mai mare de 30 de zile de la data scadenței.
A constatat că, creditoarea are o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă împotriva patrimoniului debitoarei în cuantum de peste 183.000 lei dovedită cu contractul de leasing nr.34/2004.
Împotriva sentinței a declarat recurs debitoarea, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1. Creditoarea SC LEASING" SRL S, prin lichidator nu are calitate procesuală activă, întrucât la data formulării cererii aceasta nu avea asupra patrimoniului debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile;
2. Eronat s-a reținut că, creditoarea are o creanță certă, lichidă și exigibilă, câtă vreme din centralizarea facturilor emise de aceasta și a plăților efectuate de debitoare în baza contractului de leasing nr.34/2004 rezultă că suma neachitată era de aprox. 1/3 din valoarea contractului, iar aceasta a fost achitată de, care a fost beneficiarul autoturismului, garantul contractului de credit încheiat între creditoare și Banca Transilvania - Suc. S, care a finanțat acest contract;
3. Debitoarea nu se află în insolvență, câtă vreme din balanța analitică rezultă că nu are decât datorii curente bugetului de stat.
Creditoarea intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că prin sentința comercială nr.109 din 9 mai 2005 a Tribunalului Suceava - judecător sindic s-a admis cererea creditoarei DGFP S și s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului debitoarei SC " LEASING" SRL S, numindu-se administrator judiciar Avocat. Prin aceeași sentință a fost ridicat dreptul de administrare al foștilor administratori ai debitoarei. Această sentință a fost comunicată foștilor administratori, deci toate actele efectuate de aceștia ulterior sunt nelegale.
Deosebit, a precizat că are calitatea de creditor al SC " LEASING" SRL S și tot ceea ce a achitat acesta reprezintă prețul cesiunii de creanță, celelalte sume pretinse a fi achitate nefiind dovedite.
În dovedire, a depus înscrisuri.
Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse hotărârii și a dispozițiilor legale incidente cauzei, curtea reține că excepția invocată este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Creditoarea are calitate procesuală activă, întrucât prin sentința nr.109 din 9 mai 2005 a Tribunalului Suceava - judecător sindic s-a admis cererea creditoarei DGFP S și s-a deschis în temeiul art. 31 al.5 din Lg.64/1995 modif. procedura reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei SC " LEASING" SRL Conform art. 40/1 din același act normativ s-a ridicat dreptul de administrare al debitoarei administratorilor și, fiind desemnat administrator judiciar (111,112 ds. recurs).
În acest context, creditoarea are calitate procesuală activă, fiind reprezentanta legală a societății care se află în faliment.
Celelalte motive de recurs sunt întemeiate.
La 2 aug. 2004 s-a încheiat între recurentă și intimată contractul de leasing nr.34 în valoare de 108.383,35 Euro pentru cumpărarea unui autoturism marca BMW X 5. Contractul urma să se deruleze pe o perioadă de 4 ani. Pentru finanțarea contractului de leasing recurenta a încheiat contractul de credit nr.408 din 2 aug. 2004 la Banca Transilvania SA - Suc. S, contract garantat de persoana fizică, care efectiv a fost beneficiarul bunului.
Din actele noi depuse în recurs rezultă fără tăgadă că autoturismul a fost achitat în întregime, Banca Transilvania SA C - Suc. S cedând la 14 aug.2007 lui creanța de 146.400 lei pe care o avea de încasat de la SC " LEASING" SRL S izvorâtă din contractul de credit nr.408/2004.
Cum creditoarea, în susținerea creanței invocate a depus o serie de facturi și situații de plată pe care recurenta debitoare susține că le-a plătit, în mod greșit s-a apreciat că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 379 Cod proc. civ. Chiar creditoarea intimată a recunoscut că s-au făcut plăți în contul creanței, însă susține că parte din acestea s-au făcut anterior încheierii contractului, iar altele nu-i sunt opozabile.
În acest context, rezultă că în speță creditoarea nu are o creanță determinată în ceea ce privește cuantumul ei, ori, în lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței nu se poate dispune deschiderea procedurii insolvenței. Creditoarea are posibilitatea să-și verifice pretențiile pe calea dreptului comun.
De fapt, nici starea de insolvență nu s-a dovedit, debitoarea continuând să-și desfășoare activitatea și să efectueze plăți.
Față de aceste aspecte, constatând în speță incidența disp. art. 304 pct.9 Cod proc. civ. curtea va admite recursul declarat de debitoare, va modifica sentința și în rejudecare, va respinge ca nefondată cererea creditoarei.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei, invocată de recurentă.
Admite recursul declarat de debitoarea SC " " SRL, cu sediul în mun. S,-.A,.2, jud. S împotriva sentinței nr.418 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - judecător sindic.
Modifică sentința recurată și în rejudecare, respinge ca nefondată cererea creditoarei SC " LEASING" SRL S - prin lichidator Cabinet de practician în insolvență "Avocat ".
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. TA
Jud. Gh.
Tehnored. MM
2 ex. - 26.02.08
Președinte:Tofan AuricaJudecători:Tofan Aurica, Hîncu Cezar, Grapini Carmen
← Practica judiciara insolventa. Decizia 178/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 450/2008. Curtea de Apel... → |
---|