Practica judiciara insolventa. Decizia 3007/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 3007/2009

Ședința publică din 23 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de în calitate de lichidator al SC SRL, împotriva sentinței civile nr. 1903 din 10.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimat, avocat, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 19.11.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului, prin care s-a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a hotărârii recurate.

Reprezentanta intimatului a solicitat acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatei în dezbateri judiciare recursului promovat în cauză.

Reprezentanta intimatului a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse la dosar, pentru motivele dezvoltate pe larg prin întâmpinare depusă la dosar și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului pe fond. Susține că, în recurs s-au invocat alte stării de fapt altele, decât cele invocate la fond, care nu au relevanță în recurs. Există un proces-verbal prin care s-a consemnat actele care au fost depuse la dispoziția lichidatorului, nicidecum refuzul părții pe care o reprezintă de a depune acte la dispoziția lichidatorului.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr. 1903 din 10 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș s-a respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei SC "" SRL BMî mpotriva pârâtului .

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr- din 11.03.2009, lichidatorul judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei SC SRL B M, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. "d" și "e" din Legea nr. 85/2006 - modificată, obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare, în cuantum de 70.509,53 lei.

În motivarea acțiunii, lichidatorul judiciar a arătat că față de SC SRL B M, s-a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului prin sentința civilă nr. 2727/24.09.2008.

Debitoarea a fost notificată la sediul societății pentru predarea actelor contabile și constitutive (cele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006).

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa comunicat faptul că asociatul unic al societății -, domiciliază în B M,-/41, județul

Lichidatorul a formulat denunț penal împotriva asociatului unic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar prin rezoluția din 12.12.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, a confirmat neînceperea urmăriri penale.

S-a mai arătat că, deși pârâtul a susținut că o parte din documentele financiar contabile au fost predate Direcției Generale a Finanțelor Publice și că o parte le deține în localitatea, acesta, nu le-a prezentat lichidatorului.

La termenul de judecată din 10.06.2009, pârâtul a depus la dosarul cauzei procesul - verbal de predare - primire a actelor contabile solicitate de către lichidator astfel că nu se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul al SC SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului la suportarea pasivului societății falite în sumă de 78.941,48 lei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, lichidatorul arată că față de societatea recurentă SC SRL s-a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului prin sentința civilă nr. 2727/24 septembrie 2008, desemnând totodată în calitate lichidator judiciar. ORC de pe lângă Tribunalul Maramureși -a comunicat că asociatul unic este.

Recurentul a formulat denunț penal împotriva asociatului unic, sub aspectul infracțiunii prevăzute la art. 147 din Legea nr. 85/2006.

În rezoluția din data de 12 decembrie 2008 din dosar nr. 316/P/2008 Parchetul arată că și-a schimbat domiciliul în cursul anului 2005, în B-M,-/65, județul M, precum și confirmarea neînceperii urmăririi penale.

La data de 5 decembrie 2008 s-a prezentat la IPJ M, Serviciul de investigare a fraudelor cu ocazia cercetărilor ce s-au efectuat în dosarul penal, unde a susținut că o parte din documentele financiar contabile au fost predate DGFP M, iar o parte le deține în localitatea.

Totodată a arătat că va face demersurile necesare pentru a procura documentele solicitate, în vedere predării lichidatorului judiciar.

Prin adresa nr. 3451 din 28 iulie 2009 DGFP Mac omunicat că nu s-au ridicat, niciodată, documentele contabile, neexistând proces verbal încheiat în acest sens.

Consideră că din data de 5 decembrie 2008 și până la formularea cererii de chemare în judecată pârâtul avea timp suficient de a depune documentele.

La data de 1 iunie 2009 la sediul lichidatorului predă o parte din documente, susținând în continuare că restul documentelor se află la DGFP

de cauzalitate între fapta de a nu preda documentele și starea de insolvență este tocmai datele din balanță.

La data de 3 iunie 2009 s-a înregistrat la dosarul de faliment nr- tabelul definitiv rectificat, având în vedere declarați de creanță depusă de Primăria B-M, astfel pasivul societății se ridică la suma de 78.941,48 lei.

Intimatul prin întâmpinarea depusă la 19 noiembrie 2009 solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1100 lei (17-18).

În dezvoltarea motivelor întâmpinării, intimatul arată că potrivit art. 138 alin 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin fapta: (d) de a fi ținut o contabilitate fictivă, de a fi făcut să dispară unele documente contabile sau de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea ori (e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Simpla faptă de a nu depune la cererea lichidatorului documentele contabile ale societății nu constă în fapta culpabilă prevăzută la lit d sau eaa rt. 138 din Legea nr. 85/2006, care presupune ținerea unei contabilități fictive sau dispariția unor acte contabile.

Pentru a fi angajată răspunderea personală a administratorului, în sarcina sa trebuie să se rețină un comportament culpabil care să fi cauzat în mod direct starea de insolvență a debitorului, ori simpla nepredare a documentelor contabile către lichidator nu creează prezumția că acesta este culpabil de ajungerea societății în stare de insolvență.

În motivarea stării de fapt a acțiunii de angajare a răspunderii personale, lichidatorul face referire la o faptă ulterioară stării de insolvență și deschiderii procedurii falimentului și anume, fapta de a nu fi predat lichidatorului documentele contabile după ce a fost notificat în legătură cu deschiderea procedurii.

În mod esențial, răspunderea personală a administratorului pentru pasivul societății nu poate fi angajată decât pentru fapte culpabile anterioare deschiderii procedurii, întrucât doar acestea ar fi putut cauza starea de insolvență.

Dispozițiile art. 138 lit d și e din Legea nr. 85/2006 nu sunt aplicabile în situația de față din următoarele motive: pârâtul nu a ținut o contabilitate fictivă sau neconformă și nici nu a făcut să dispară documente contabile din moment ce actele au fost verificate de Administrația financiară care a realizat controlul de fond și nu a semnalat nici una din situațiile invocate, pentru a atrage rigorile legii; fapta de a nu fi predat documentele contabile la cererea lichidatorului nu a fost dovedită și nici nu este o faptă care să creeze prezumția unui comportament culpabil al administratorului, în acest sens existând o rezoluție a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș; nu există legătură de cauzalitate între fapta de a nu predat documentele contabile și starea de insolvență a debitoarei, întrucât fapta invocată de lichidatorul judiciar este ulterioară deschiderii procedurii și deci ulterioară apariției stării de insolvență; actele contabile au fost predate pe parcursul judecării procesului deci motivația nu mai subzistă și nici o altă motivație nu mai poate fi invocată și primită direct pe recurs; reclamanta încearcă să dea o interpretare in extenso legii, cu toate că enumerarea prevăzută în textul legal este exhaustivă, limitând aplicabilitatea acesteia strict la situațiile prevăzute în mod expres.

Analizând recursul declarat de către lichidatorul judiciar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al lichidatorul judiciar vizează angajarea răspunderii administratorului debitoarei în scopul acoperirii pasivului acesteia până la concurența sumei de 78.941,48 lei așa cum a fost înscris în tabelul definitiv al creanțelor, în baza art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Probele administrate în cauză respectiv raportul întocmit de către lichidatorul judiciar relevă împrejurarea că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația impusă prin art.28 din Legea insolvenței și nu a procedat la predarea documentelor acolo menționate.

În sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.

Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului nu poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 întrucât la un moment dat acesta i-a predat unele documente potrivit procesului verbal încheiat la data de 01 iunie 2009.

Se poate observa că judecătorul sindic își motivează hotărârea pornind doar de la susținerile pârâtului - administrator statutar al debitoarei.

Verificând, însă, înscrisurile existente la dosar se poate observa că acestea conțin date care ar putea justifica angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar întrucât procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 01 iunie 2009 relevă împrejurarea că pârâtul a predat actele contabile din perioada ianuarie-mai 2006 precum și cele aferente lunii decembrie 2005, însă, aceste probe nu sunt suficiente.

Se poate conchide, așadar, că acest înscris care a stat la baza adoptării soluției judecătorului sindic nu poate confirma împrejurarea că pârâtul și-a îndeplinit obligația impusă prin art.28 din Legea insolvenței dar nici nu poate fi apreciat ca suficient pentru a susține o cerere de antrenare a răspunderii administratorului judiciar.

Este cunoscut faptul că inexistența registrelor contabile și a altor documente financiar-contabile fac imposibilă cunoașterea unor eventuali debitori ai societății împotriva cărora să fie formulate acțiuni pentru recuperarea debitelor. Lipsa documentelor a făcut imposibilă formularea unor eventuale acțiuni de anulare a unor operațiuni comerciale făcute în paguba unora dintre creditori, cum aceeași lipsă a documentelor a făcut imposibilă cunoașterea situației unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante materiale (stocuri de exemplu), a căror valorificare ar fi putut acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta.

După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății, pârâtul fiind notificat atât la domiciliu, cât și la sediul societății în acest sens; probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății.

realității împrejurarea că administratorul debitoarei are obligația potrivit art.35 din Legea nr.85/2006 de a depune înscrisurile prevăzute de art.28 alin.1 din același act normativ, însă, aceste înscrisuri nu vizează ipoteza antamată de judecătorul sindic și care a stat la baza soluției adoptate.

Se poate conchide, așadar, că în aceste condiții, judecătorul sindic a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului iar modificarea hotărârii în recurs nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.

Astfel Curtea, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 va admite recursul declarat de către reclamant, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării, după verificarea incidenței art.12 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va pune în vedere lichidatorului judiciar să justifice temeinicia demersului judiciar și va preciza care sunt actele contabile predate de către pârât, care sunt cele care nu i-au fost puse la dispoziție și măsura în care această activitate a administratorului statutar a cauzat insolvența debitoarei, administrând, totodată, orice alte probe sunt necesare în scopul soluționării cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de, în calitate de lichidator judiciar al SC SRL împotriva sentinței civile nr. 1903 din 10.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

5 ex./08.12.2009

Jud.fond.-

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 3007/2009. Curtea de Apel Cluj