Practica judiciara insolventa. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1235
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe lichidator MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC SRL H, intimat SC SRL H, având ca obiect procedura insolvenței atragerea răspunderii personale, recurs declarat împotriva sentinței nr. 266/ din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la al 3 lea termen de judecată, lichidatorul a depus întâmpinare al cărei duplicat a fost comunicat recurentului, precum și faptul că lichidatorul a solicitat, prin întâmpinare, judecata în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 266/F din 19 mai 2009 Tribunalului Vaslui - Secția Civilă, judecătorul sindic a admis acțiunea formulată de Management Reorganizare Lichidare I cu sediul în I,-, jud. împotriva administratorului debitorului în faliment SC SRL H:, cu ultimul domiciliu cunoscut în.H, str. -. - nr.81, jud. V și în consecință:
A obligat pe pârât să suporte 337.590,35 lei din pasivul societății debitoare, urmând ca executarea silită să se facă prin intermediul executorului judecătoresc conform codului d e procedură civilă.
A autorizat creditorul înscris în tabelul definitiv consolidat al creanțelor să pună în executare prezenta hotărâre potrivit dispozițiilor art. 142 alin 2 din Legea insolvenței.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței;
A dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL H cu sediul în H, str. -. - nr.81, jud.
A dispus radierea debitorului din Registrul comerțului.
In temeiul a art.4 alin.(5) din legea insolvenței autorizează plata sumei de 12.000 lei onorariu de lichidator și 876,20 lei cheltuieli de procedură lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare I, din fondul special de lichidare.
In temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței
A descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
In temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței
A dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului, Registrului Societăților Agricole sau altor registre în care este înregistrat debitorul, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
Verificând actele și lucrările dosarului instanța a constatat întemeiată cererea în antrenarea răspunderii materiale promovată de lichidatorul judiciar reclamant, în contradictoriu cu pârâtul, fost administrator al societății debitoare.
societății în stare de faliment este imputabilă administratorului statutar al debitoarei, pârâta, ale cărui fapte se încadrează în cele prevăzute și sancționate de art. 138 alin.1 lit. a) și d) din Legea nr.85/2006.
Art. 138 din legea insolvenței prevede că în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin.1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute la lit. a-g din articolul sus arătat.
Potrivit informațiilor din bilanțul din bilanțul de la 31.12.2007 societatea deținea numerar și echivalent în numerar în valoare de 7.590 lei, pe care administratorul statutar nu a înțeles să le predea lichidatorului și nici nu justificat în vreun fel suma respectivă.
Administratorul statutar a declarat verbal că vehiculele achiziționate în leasing au fost ulterior ridicate de firma de leasing pentru neplata ratelor datorate, dar fără să prezinte procesul verbal de ridicare a autovehiculelor.
Administratorul statutar nu s-a conformat obligațiilor care îi reveneau potrivit legii și nu a predat lichidatorului judiciar patrimoniul societății și nici nu a furnizat informații clare cu privire la acesta, astfel că lichidatorul judiciar reclamant nu a reușit să intre în posesia sumei reprezentând numerar existent în conturi, în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art. 138 alin.1 lit. a din Legea 85/2006.
Judecătorul de fond arată că este de netăgăduit faptul că refuzul de a colabora și necomunicarea în termen și completă, documentelor prevăzute la art. 28 din legea insolvenței este o dovadă certă a încercării de a ascunde ținerea evidenței contabile cu încălcarea normelor legale în materie, așa cum este de necontestat că incorecta ținere a contabilității a avut drept scop fraudarea creditorilor care au fost în imposibilitatea de a urmări și a se informa cu privire la situația debitoarei.
Judecătorul de fond a constatat că astfel întrunite condițiile de atragere a răspunderii respectiv: fapta ilicită, care se încadrează în ipotezele enumerate de lege, prin care s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, prejudiciul cert și direct, dovedit atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii, cauzat în mod direct și nemijlocit de fapta ilicită dovedită, raportul de cauzalitate, respectiv dovedirea faptului că prin aceste fapte s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență și existența vinovăției, răspunderea putând fi antrenată indiferent de forma de vinovăție constatată.
Văzând că la data de 07 aprilie 2009 lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL H a precizat Prin Raportul final de activitate că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei în vederea acoperirii pasivului societății, și solicitat aprobarea raportului final privind debitorul și închiderea procedurii în temeiul art. 131 din legea 85/2006, radierea debitorului de la ORC V, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titularii de garanții, acționari sau asociați, și aprobarea la plată din fondul special de lichidare a cheltuielilor de procedură în sumă de 876,20 lei și a onorariului de lichidator judiciar în cuantum de 12.000 lei.
In temeiul art.131 din legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului, motivat de faptul că debitorul nu mai are bunuri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea cererii lichidatorului judiciar ca fiind neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată următoarele:
Hotărârea pronunțată este în mod evident nelegală, ea întemeindu-se în mod exclusiv pe susținerile lichidatorului judiciar și nu pe probe concrete în dovedirea faptelor prevăzute și sancționate de prevederile art. 138 din lege, în tezele abordate.
Așa cum se deprinde din doctrină, prin enumerarea faptelor din art. 138 alin. 1 se în concret doar natura acestora, categoriile de fapte reținute de către legiuitor a fi în măsură să cauzeze insolvența și să atragă răspunderea membrilor organelor e conducere. Judecătorul nu poate să preia simple susțineri din cererea formulată, nici să rețină răspunderea în baza unor interpretări ale legii sau prezumții.
Ca în orice acțiune în justiție, sarcina probei incumbă, potrivit art. 1169 Cod civil, celui care a sesizat instanța. În cazul de față, arată recurentul, titularul cererii - lichidatorul judiciar, nu dovedește prin probe concludente îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii. În mod evident, susținerile sale se întemeiază exclusiv pe raportul întocmit în cursul procedurii și nu pe probe. În principiu raportul întocmit de lichidator nu are valoare probatorie în sine, nefiind instituit de lege în acest sens.
În speță, apreciază recurentul, nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii materiale. De altfel, administratorul judiciar, inițiator al acțiunii, nu face dovada certă a aportului contributiv al recurentului la ajungerea SC SRL în stare de insolvență ci doar sugerează prezumția acestui aport.
În prima teză, pentru aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. a) este necesar să se facă dovada certă că administratorul a utilizat bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei societăți. Recurentul consideră că această cerință nu este îndeplinită în situația de față, neputând antrena răspunderea prevăzută de art. 138 din legea specială.
În ceea ce privește constatarea reclamantului pe baza evidenței financiar-contabile a societății, fiind vorba de bilanțul la 31.12.2007, precum și că societatea deținea la această dată numerar în valoare de 7.950 lei, care nu a fost predat lichidatorului judiciar ca urmare a notificării, recurentul arată că această sumă de bani a fost cheltuită în interesul societății.
Recurentul arată că nu este îndeplinită nici cerința prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. D) - ținerea unei contabilități fictive. În mod greșit instanța de fond a reținut că lipsa de comunicare cu lichidatorul judiciar echivalează cu o încercare de ascunde ținerea evidenței contabile cu încălcarea normelor legale în materie tocmai în scopul fraudării creditorilor (aceasta chiar în pofida celor ce se desprind din rapoartele lichidatorului judiciar precum și din faptul că la solicitarea acestuia a fost depusă evidența contabilă).
Recurentul arată că nu se face răspunzător de ajungerea SC SRL în stare de insolvență, acesta fiind efectul unor cauze neimputabile, cum ar fi: blocajul economico-financiar datorat imposibilității încasării creanțelor proprii, conjunctura economică nefavorabilă (concurența acerbă pe piața transportului rutier de mărfuri), activitatea relativ redusă în raport cu numărul mare de angajați, ceea ce a generat un fond ridicat de salarii raportat la producția realizată, lipsa capitalului circulant propriu la nivelul necesarului și nivelul ridicat al dobânzilor bancare, preluarea prin cesiune a unui raport pasiv deosebit de important care a fost și achitat.
În cauză lichidatorul a depus întâmpinare prin care precizează că el consideră că administratorul societății debitoare, domnul se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență, datorită faptului că în modul de desfășurare a activității acesteia se întrunesc elemente care se încadrează în condițiile de atragere a răspunderii personale prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea 85/2006, respectiv a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane juridice și a ținut o contabilitate fictivă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, Curtea constată că este nefundat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 138 din Legea numărul 85/2006, atragerea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică ori a oricărei persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativ a unor condiții, respectiv: prejudiciul creditorilor; fapta ilicită a membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a oricărei persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul din cazurile prevăzute de art. 138 al. 1 lit. a-g; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa personală a căror răspundere se solicită.
Astfel, instanța poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una din faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective precum și legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și ajungerea debitoarei în situația încetării de plăți.
Instanța de fond a reținut că pârâtul se face vinovat de faptele prevăzute la art. 138 lit. a) și d) din legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea consideră că judecătorul de fond în mod corect a reținut că pârâtul se face vinovat de comiterea acestora fapte. Astfel, fapta imputabilă recurentului este aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Această faptă presupune utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau a creditelor acordate debitorului persoană juridică în interes propriu ori în interesul altei persoane.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că societatea debitoare deținea active imobilizate în valoare de 743.366 RON pe care administratorul a refuzat să le predea lichidatorului.
Acest refuz duce la concluzia că a folosit numerarul și echivalentul de numerar în valoare de 7590 lei în folosul propriu sau în cel al altei persoane.
Pârâtul nu a depus documente justificative pentru această sumă nici la judecătorul sindic și nici în recurs, deși în motivarea recursului a precizat că va depune acte din care să rezulte că a folosit această sumă în interesul societății.
A doua faptă imputabilă pârâtului este aceea că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Și această faptă a fost reținută în mod corect de către judecătorul de fond deși recurentul contestă acest lucru.
S-a dovedit în cauză că administratorul statutar nu s-a conformat obligației de a depune în termenul prevăzut de lege actele prevăzute de dispozițiile art. 28 din Legea 85/2006.
După ce lichidatorul a făcut numeroase demersuri, administratorul statutar a comunicat doar o parte din actele contabile, fără nici o altă precizare.
Faptul că administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar decât selectiv documentele contabile ale societății debitoare fără să ofere nici o explicație duce la concluzia că se face vinovat de încălcarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d) din legea 85/2006, respectiv a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Văzând că în cauză s-au dovedit faptele ilicite care cad în sarcina pârâtului prin care s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, existența prejudiciului cert și direct al creditorilor, raportul de cauzalitate dintre fapte și ajungerea debitorului în stare de insolvență precum și vinovăția, Curtea consideră că sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii personale a recurentului.
Față de cele expuse mai sus, Curtea constată că în mod corect judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar, criticile formulate de recurent nefiind fondate, așa încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de urmează a fi respins ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul -, împotriva sentinței civile nr. 266/F din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, Judecător Sindic, sentință pe care o menține.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
2 ex.
04.11.2009
Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic:
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Geta Sandu, Camelia Gheorghiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1101/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 3007/2009. Curtea de... → |
|---|
