Practica judiciara insolventa. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 301/

Ședința publică din 31 martie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea M, cu sediul în Târgu M,--3 jud. M, împotriva sentinței nr. 2392/16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din legea nr. 146/1997. De asemenea, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 30 martie 2009, întâmpinare din partea debitoarei SC SRL prin lichidatorul judiciar.

Față de actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza pentru pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr.2392/16.12.2008 pronunțată în dosarul nr.627 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Comercial Mureșa respins contestația creditorului DGFP M formulată la tabelul definitiv consolidat de obligații al debitoarei SC SRL.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că DGFP Mad epus o cerere de admitere a creanței în termen, fiind acceptată în procedura și fiind înscrisă creanța bugetară în tabelul preliminat al obligațiilor, fila 91, vol.II, dosar fond.

Ulterior, după deschiderea procedurii simplificate a falimentului creditorul a formulat o nouă cerere de înscriere a creanțelor bugetare, pentru o sumă mai mare care a fost acceptată doar sub condiție de lichidatorul judiciar.

Deoarece nu s-a formulat nicio contestație, judecătorul sindic a reținut că tabelul definitiv a fost consolidat în acea formă.

S-a reținut că deși raportul de inspecție fiscală invocat pentru creanța bugetară solicitată ulterior se referă la creanță anterioară deschiderii procedurii, creditoarea a apreciat că poate fi înscrisă în tabel, însă judecătorul sindic a apreciat că se pot solicita ulterior deschiderii procedurii falimentului doar creanțele născute între deschiderea procedurii și intrarea în faliment.

Cu privire la creanțele anterioare s-a reținut că trebuie să fie îndeplinite dispozițiile art.75 din Legea nr.85/2006, însă în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DGFP M solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și acceptarea în definitiv al datoriilor a creanței, așa cum a fost precizată, cu suma totală de 1.325.997 lei.

În motivele de recurs s-a menționat că urmare a inspecției fiscale efectuate debitoarei i-au fost stabilite obligații suplimentare și ca urmare creditoarea a formulat precizare la cererea de admitere a creanței înregistrată la 03.09.2008.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

În cadrul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Mureș se derulează procedura falimentului debitoarei SC SRL.

În cadrul acestei proceduri au depus declarații de creanță creditorii identificați ai debitoarei. Printre acești creditori se numără și DGFP

DGFP M și-a depus declarația de creanță în termenul legal, cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006 motiv pentru care lichidatorul judiciar a înscris-o în tabelul de obligații.

Ulterior s-a deschis procedura simplificată a falimentului, stabilindu-se un nou termen pentru depunerea declarațiilor de creanță, însă numai pentru cele născute între data deschiderii procedurii insolvenței și data deschiderii procedurii simplificate a falimentului.

După deschiderea procedurii simplificate a falimentului, DGFP Mad epus o nouă declarație de creanță, pentru suma totală de 1.325.997 lei.

Creanța DGFP M nu poate să fie pusă în discuție deoarece vizează debite născute anterior deschiderii procedurii și nu ulterior.

În aceste condiții considerăm că în mod corect judecătorul sindic a constatat că acest creditor este decăzut din drepturile de a-și realiza creanțele împotriva debitoarei în cadrul acestei proceduri, având în vedere dispozițiile art.90 din lege.

Susținerea creditoarei că depunerea declarației de creanță îi dă dreptul de a-și modifica permanent cuantumul creanței este nesusținută legal. Legea nr.85/2006 prevede un termen pentru depunerea cererii, actele ce trebuie să o însoțească și condițiile menționării sumei solicitate.

Legiuitorul permite modificarea acestei sume numai în condițiile expres prevăzute în lege în art.75, nu însă și în modalitatea aleasă de creditor.

În consecință, în baza dispozițiilor art.304 alin.1 pct.9 coroborat cu art.312 alin.1 pr.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul DGFP M, cu sediul în Târgu-M--3, formulat împotriva sentinței comerciale nr. 2392/16.12.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalul Comercial Mureș.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

08.04.2009.

jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Tg Mures