Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 784/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 784/R-CONT

Ședința publică din 15 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Corina

Grefier: -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței nr.706 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și decontencios administrativ fiscal, în dosar nr-, intimată-pârâtă fiind ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM și intimată-reclamantă A SI P SRL, cu sediul în Rm.V,-, -I,.B,.22, jud.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta prin consilier juridic și intimata-reclamantă prin consilier juridic.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentei depune la dosar cerere de renunțare la recurs.

Reprezentantul intimatei-reclamante solicită a selua act de renunțare la recurs.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

La data de 5 mai 2009 reclamanta A și P cu sediul în Rm. V,-, - scara B,.22, județul V, a chemat în judecată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUN. RM. V, ambele cu sediul în Rm. V, strada G-ral, nr.17, județul V solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună în temeiul art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, nr.301/30.03.2009.

În motivarea acțiunii se arată că în urma controlului fiscal efectuat la societatea petentă, pârâtele au emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.301/30.03.2009, prin care au fost stabilite următoarele obligații de plată: - 65.818 lei, majorări de întârziere - 96.429 lei, în total 162.247 lei.

Împotriva acestei decizii societatea a formulat contestație, respectiv plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, iar punerea în executare a actului administrativ menționat, care nu a rămas definitiv și irevocabil în condițiile prevăzute de lege, sunt de natură să creeze un prejudiciu material viitor și previzibil, ce ar avea ca drept consecință încetarea activității pe care o desfășoară petenta, fiind în imposibilitate de a-și achita obligațiile de plată curente către creditori.

Examinând acțiunea formulată în raport de motivele invocate, dispozițiile legale aplicabile și actele depuse la dosar, tribunalul a constatat că este întemeiată.

Astfel, prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, stabilite de inspecția fiscală nr.301/30.03.2009 s-au stabilit obligații de plată în sumă totală de 162.247 lei, compusă din 65.818 lei - și 96.429 lei - majorări.

Petenta a formulat contestație împotriva acestei decizii, solicitând autorității administrative emitente să reanalizeze situația și să revină asupra măsurii dispuse.

În cauza dedusă judecății, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile la care fac referire prevederile legale citate, în sensul că prin executarea acestei creanțe petenta ar fi în imposibilitatea continuării activității și a îndeplinirii obligațiilor de plată curente către creditori.

In acest sens, paguba iminentă la care face referire dispoziția legală, este îndeplinită, iar prejudiciul material viitor și previzibil este de asemenea justificat.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, tribunalul a constatat că cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal contestat este justificată.

Așa fiind, prin sentința nr.706 din 19 mai 2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, nr.301/30.03.2009, emisă de Administrația Finanțelor publice a municipiului Rm. V, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

La termenul de judecată din 15 iulie 2009, recurenta prin reprezentant, a depus la dosar cerere de renunțare la recurs, astfel că, instanța urmează ca, în baza dispozițiilor art.246 Cod pr.civilă să ia act de această renunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțare la judecata recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței nr.706 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și decontencios administrativ fiscal, în dosar nr-, intimată-pârâtă fiind ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM și intimată-reclamantă A SI P SRL, cu sediul în Rm.V,-, -I,.B,.22, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,15 iulie 2009,la Curtea de APEL PITEȘTI, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

2ex./17.07.2009

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 784/2009. Curtea de Apel Pitesti