Practica judiciara insolventa. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 311/

Ședința publică de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gina Ignat

Judecător: dr. - -

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia

Grefier: - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea B, cu sediul în--11, sect.1, împotriva sentinței comerciale nr.124/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL și prin administrator judiciar, intimata-creditoare B și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul este la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxelor judiciare și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului de fata:

Examinând actele si lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata sub nr- la Tribunalul debitoarea SC. SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, învederând, în esență, instanței faptul că se află în incapacitate de plată.

Prin încheierea din data de 24.05.2007 a Tribunalului Brăilas -a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a debitoarei, fiind numit ca lichidator judiciar.

Prin sentința comercială nr. 124/19.02.2009, aceeași instanță a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC. SRL B, după ce, în prealabil, a respins obiecțiunile formulate la raportul final de către creditoarea

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

La data de 19 februarie 2009, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii falimentului, față de împrejurarea că societatea debitoare nu mai are bunuri în patrimoniu predate și nevalorificate și nici debite de recuperat sau disponibilități bănești.

În cauză s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 un Legea privind procedura insolvenței.

Deși raportul final i-a fost comunicat creditoarei în timp util, obiecțiunile formulate de aceasta exced termenului de 5 zile anterior datei convocării, fiind incidente în cauză disp. art. 129 alin. 1 și ale art. 131 din legea privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea B arătând în esență că în mod greșit instanța de fond a dispus închiderea procedurii fără a se realizează procedurile de publicitate aferente hotărârii prin care s-a aprobat raportul final, conform art. 7 din Legea nr. 85/2007, că s-a dispus în mod greșit închiderea procedurii concomitent cu aprobarea raportului final, opinând în sensul că închiderea procedurii poate interveni numai după aprobarea raportului final printr-o sentința distinctă, judecătorul sindic având obligația de a convoca adunarea creditorilor in maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula astfel obiecțiuni la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării Un alt motiv de recurs este acela că nici un act procedural nu a fost comunicat creditoarei

Legal citată, intimata debitoare, prin lichidator judiciar, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a -și preciza poziție față de recursul creditoarei

Recursul de față este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, acela că raportul final trebuia aprobat printr-o încheiere distinctă de sentința prin care s-a dispus închiderea procedurii, curtea reține că, in conformitate cu dispozițiile art. 132 al.2 din lege, o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate bunurile sau fondurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse in bancă.

În speță, în patrimoniul societății debitoare nu au mai rămas bunuri de valorificat, astfel că nu exista nici un interes al creditorilor ca raportul final să fie aprobat separat printr-o încheiere, iar ulterior, după distribuirea eventualelor sume sau trecerea termenului prevăzut de art. 130 sa fie închisă procedura printr-o sentință.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, se constată că adunarea creditorilor din 19.02.2009 a fost adusă la cunoștință prin publicarea convocării în în data de 06.02., în vreme ce obiecțiunile la raportul final s-au formulat abia la 19.02.

Dacă, într-adevăr, creditoarea nu ar fi intrat în posesia raportului ar fi solicitat acordarea unui nou termen în vederea comunicării acestuia.

, din practicaua sentinței recurate rezultă că reprezentantul creditoarei nu a formulat o astfel de solicitare.

De altfel, recurenta a participat la dezbaterile în fond premergătoare sentinței recurate, fapt ce atestă înștiințarea acesteia despre termen.

De altfel, reprezentantul convențional al creditoarei nu a învederat instanței de fond existența vreunui viciu de procedură în ceea ce o privește. raportul final a fost publicat în condițiile legii, creditoarea având posibilitatea formulării obiecțiunilor în termenul legal.

Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate.

Sentința criticată se apreciază a fi una legală și temeinică în condițiile în care nici analizarea acesteia conform disp. art. 304 indice 1 nu a relevat existența vreunui motiv de nelegalitate.

Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1. proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat creditoarea B, cu sediul în--11, sect.1, împotriva sentinței comerciale nr.124/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2009.

PREȘEDINTE: Gina Ignat

- -

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia

- -

JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu

- -

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehnored: /F:

29 Iunie 2009/ 2ex.

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Galati