Practica judiciara insolventa. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 319
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent SC " " SRL și pe lichidator LICHIDATOR, intimat SC PLUS SRL I, având ca obiect procedura insolvenței REPUNERE PE ROL, împotriva sentinței comerciale numărul 341/S din 2 iulie 2008 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă unul dintre administratorii recurentei debitoare, dl.; administratorul judiciar reprezentat de dl., lipsind:
- intimat Creditor - SC PLUS SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen după repunerea pe rol;
- insuficient timbrat recursul; netimbrată cererea de repunere pe rol; recursul debitor s-a citat numai cu mențiunea timbrării cererii de repunere pe rol, după care
Recurentul debitor, prin administratorul, face dovada timbrării recursului formulat cu 9,50 lei reprezentînd diferența de taxă judiciară (chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -/26.01.2009) și dovada timbrării cererii de repunere pe rol cu 9,75 lei taxă judiciară de timbru (chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -/26.01.2009) și 0,15 lei timbru judiciar.
La interpelarea instanței, administratorul judiciar precizează că societatea debitoare are și alți creditori, ale căror creanțe nu pot fi acoperite de către societate.
Reprezentantul societății debitoare, dl., precizează că nu mai are de formulat alte cereri în cauza de față. A încercat să salveze societatea dar nu a reușit.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Recurentul debitor, prin administratorul, solicită admiterea recursului.
Administratorul judiciar desemnat, Lichidator I - prin dl., pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărîrii atacate. Societatea are mai mulți creditori iar debitul față de aceștia nu a fost acoperit.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin sentința comercială nr.341/S/2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-a admis cererea formulată de creditorul SC Plus SRL, cu sediul în municipiul I,-, -. B,.3, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL
În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL, cu sediul social în municipiul I,-,. 945,.4,a p. 18, județul
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,
A numit administrator judiciar pe s Lichidator, cu sediul social în I,-, --2,. 2,.7, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.
În lipsa unei convenții încheiate cu creditorii majoritari, administratorul va fi retribuit pe baza deconturilor aprobate de judecătorul-sindic.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
A fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 01. 09. 2008.
A fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 29.09.2008.
A fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 05.11.2008, ora 11, iar pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 07. 11. 2008.
A fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 03.10.2008, ora 11,00 la sediul judecătorului-sindic din I, str. - nr.20 A și a convocat creditorii debitorului, pentru alegerea comitetului creditorilor, al președintelui acestuia și stabilirea remunerației administratorului judiciar.
A dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din municipiul I din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Debitoarea SC " " SRL Iad eclarat recurs și a criticat sentința instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1. Procedura de citare pentru termenul de judecată a fost nelegală, nerespectându-se dispozițiile art.92 alin.1 din Codul d e procedură civilă în sensul neaplicării ștampilei societății.
2. Susține recurenta că a efectuat plata către societatea creditoare, aspect ce rezultă din actele dosarului.
3. Deși s-a deschis procedura insolvenței, nu s-a făcut dovada că debitoarea ar fi în insolvabilitate în condițiile în care doar un bilet la ordin a fost refuzat la plată.
Pentru aceste critici, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța de control judiciar constată următoarele:
Pentru termenul de judecată din 2 iulie 2008 debitoarea a fost citată la sediul său din I,-,.945,.4,.18, județul I, procedura realizându-se prin afișare conform dispozițiilor art.92 alin.4 Cod procedură civilă raportat la art.92 Cod procedură civilă (fila 34 dosar fond).
Susține recurenta că, pentru a fi legală, dovada de îndeplinire a procedurii de citare trebuia să cuprindă ștampila debitoarei.
Mențiunile obligatorii din cuprinsul actului procedural sunt prevăzute de dispozițiile art.100 Cod procedură civilă, printre acestea nefigurând ștampila persoanei juridice citate.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de recurs. Dat fiind caracterul său colectiv, procedura insolvenței nu se poate închide la cererea debitoarei care aduce ca argument faptul că acea creanță a creditorului care a solicitat deschiderea procedurii s-a stins prin plată, atât timp cât și alți creditori au formulat cereri de admitere a creanțelor.
Curtea mai constată că în cauză sunt îndeplinite și dispozițiile art.3 pct.1 lit. a din Legea nr.85/2006:
- creanța este certă, lichidă, exigibilă de mai mult de 30 de zile;
- creanța îndeplinește condiția valorii-prag (10.000 lei).
Raportat acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de SC " " SRL I și va menține sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de I împotriva sentinței comerciale nr.341/S din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
--B
13.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Traian Șfabu, Camelia Gheorghiu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 994/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1042/2009. Curtea de... → |
---|