Practica judiciara insolventa. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 325/

Ședința publică de la 01 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea V, cu sediul în F, - nr.24, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.183/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC TRANSPORT SRL F, cu sediul în F,-,.8,.4,.20, jud. V și prin lichidator judiciar cu sediul în F,- jud.V și intimatul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxelor judiciare și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 183/12.03.2009 Tribunalul Vrancea, secția comercială,contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de creditoarea și a dispus începerea procedurii insolvenței generale debitoarei " Transport" SRL F; a numit administrator judiciar pe cu atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr. 85/2006, cu o retribuție de 800 lei.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că creditoarea V are o creanță în sumă de 21.922 lei, care este certă lichidă și exigibilă și că sunt întrunite condițiile legale pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei " ", care nu a contestat starea de insolvență.

În privința numirii administratorului judiciar, s- reținut că propunerea făcută de către creditoare în sensul numirii CONT EXPERT T nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, există în județul V suficiente societăți de lichidare competente și fără un volum de muncă exagerat, iar pe de altă parte distanța față de instanță face imposibilă colaborarea care se cere apropiată între judecătorul sindic, administratorul firmei debitoare și firma de lichidare.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, creditoarea Vad eclarat recurs, invocând, în esență, că hotărârea recurată est nelegală în ceea ce privește stabilirea administratorului judiciar de către instanța de judecată, cu un alt onorariu decât cel propus de creditoare, sens în care a solicitat modificarea în parte a hotărârii.

A susținut recurenta că, procedând astfel, judecătorul sindic a nesocotit disp. art. 11 alin. 1 lit. c, potrivit cărora trebuia să țină cont la desemnarea administratorului judiciar și de opțiunea creditoarei.

Totodată, în opinia aceleeași recurente, s-au nesocotit în cauză și disp. art. 11 alin. 1 pct. c din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorul judiciareste desemnat provizoriu prin sentința de deschidere a procedurii, iar onorariul este negociat de lichidator cu Adunarea creditorilor.

Prin hotărârea atacată instanța de fond a desemnat în mod definitiv practicianul care va administra procedura de insolvență, nesocotind astfel atribuțiile Adunării Creditorilor în confirmarea lichidatorului provizoriu desemnat prin sentința de deschidere a procedurii.

Judecătorul sindic a ignorat propunerea creditoarei și sub raportul onorariului administratorului judiciar, stabilind un onorariu mult mai mare decât cel solicitat de G, de 3000 lei pentru întreaga procedură la care se adaugă un onorariu de succes de 3%.

Pentru motivele expuse în mod succint mai sus, recurenta a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește numirea lichidatorului judiciar și a retribuției acestuia, în sensul de a se menționa faptul că lichidatorul judiciar este numit provizoriu, iar retribuția acestuia urmează a fi stabilită de Adunarea creditorilor.

Recursul creditoarei V nu este fondat;

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, Curtea constată că prima instanță a procedat la numirea lichidatorului judiciar cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.

În temeiul dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are obligația desemnării motivate, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență care au depus oferte de serviciu în acest sens la dosarul cauzei, administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor. Ulterior, conform art. 17 alin. 1 lit. b din aceeași lege la propunerea comitetului creditorilor administratorul sau lichidatorul judiciar poate fi confirmat sau înlocuit în cadrul adunării creditorilor convocată în acest scop. În acest sens sunt și dispozițiile art. 19 alin. 2 din legea menționată mai sus, potrivit cărora, la recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator sau lichidator, stabilindu-i și remunerația.

Potrivit alineatului introdus la art. 19 din Legea 85/2006 prin nr.OUG 173/2008, creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu și să îi stabilească remunerația.

Faptul că judecătorul sindic nu a specificat în dispozitivul sentinței recurate împrejurarea că administratorul desemnat este provizoriu nu este în măsură să împieteze asupra exercitării de către creditorul majoritar a prerogativei acordate de lege în privința deciziei unilaterale de schimbarea a administratorului judiciar și de stabilire a remunerației acestuia.

În privința remunerației, curtea apreciază că nu se poate efectua o comparație între remunerația dorită de creditoare recurentă și cea stabilită pentru administratorul ales de judecătorul sindic, de vreme ce, nu se cunoaște,ab initio,durata efectivă a procedurii. Astfel, în condițiile unei temporizări a procedurii de lichidare ar fi mai dezavantajoasă pentru creditori remunerația de 800 lei lunar decât cea globală de 300 lei.

În considerarea tuturor celor mai sus expuse, curtea constată că, dând o dezlegare corectă cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza II proc. civ. va respinge recursul creditoarei V, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea V, cu sediul în F, - nr.24, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.183/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

fond:/red:/tehnored:// 02 Iulie 2009/2 ex.

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Simona Gavrila

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 325/2009. Curtea de Apel Galati