Practica judiciara insolventa. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA nr. 328/ DOSAR nr-
Ședința publică din 15 iulie 2008
PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- -a - - președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Laura Fețeanu
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 431/Sind din 12 mai 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 10 iulie 2008, când părțile au lipsit, iar instanța - în vederea deliberării, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă - a amânat pronunțarea pentru 15 iulie 2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 431/Sind/12.05.2008 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei Obiectiv, a fost descărcat lichidatorul și celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri și responsabilități, și s-a încuviințat ca executarea sentinței civile nr.146/Sind/21.02.2008 a Tribunalului Brașov să se facă prin organele proprii de executare ale creditoarei
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.458/Sind/13.06.2005 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, iar prin încheierea din 21.11.2005 s-a deschis falimentul acesteia.
Din raportul lichidatorului rezultă că debitoarea nu își mai desfășoară activitatea la sediul social și nu mai sunt bunuri de valorificat. Niciunul dintre creditori nu și-a manifestat intenția de avansa sumele de bani necesare continuării procedurii, fiind incidente dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006.
Nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final.
Acțiunea în atragerea răspunderii personale a administratorului social al debitoarei s-a soluționat în dosarul nr- al Tribunalului Brașov.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea în sensul de a se dispune continuarea procedurii, cu punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care s-a dispus obligarea fostului administrator al debitoarei.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 și art.3041Cod procedură civilă, creditoarea arată următoarele:
Având în vedere caracterul colectiv al procedurii insolvenței, nu se pune problema recuperării prejudiciului suferit de o anumită creditoare, iar sumele obținute se vor plăti în continuare către toți creditorii debitoarei.
Sentința a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.140, art.142 alin.1, raportate la art.136, art. 2, art.5 alin. 1 din legea insolvenței.
Înainte de închiderea procedurii, judecătorul-sindic trebuia să stabilească în sarcina lichidatorului obligația de a contacta un executor judecătoresc, pentru punerea în executare a sentinței de admitere a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator, căruia să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor, obligație ce îi incumbă în continuare.
Dacă s-ar închide procedura insolvenței și s-ar dispune radierea societății de la. atragerea răspunderii nu mai poate opera atâta timp cât bunurile pârâtului sau contravaloarea acestora trebuie aduse din averea debitoarei.
debitoarea, nu mai există nici pasivul acesteia, prin urmare nu mai e posibil a se dispune ca acesta să fie suportat de către administratorul acesteia
Examinând sentința atacată în raport cu actele dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art.142 alin.2 din legea insolvenței, upă închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Prin aceasta executorul judecătoresc nu se substituie lichidatorului judiciar, iar distribuirea nu se face conform Cod procedură civilă ci conform tabelului întocmit de lichidator.
Sentința civilă pronunțată în baza art.138 din Legea nr.85/2006 a Tribunalul Brașov privind răspunderea administratorului a rămas irevocabilă.
Potrivit art.136 alin.(6), în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile prezentului cod. Astfel că, în mod corect judecătorul-sindic a încuviințat ca executarea sentinței civile nr.146/Sind/21.02.2008 a Tribunalului Brașov să se facă prin organele proprii de executare ale creditoarei
Față de considerentele de mai sus, Curtea în baza art. 304 pct.9 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de împotriva sentinței Tribunalului Brașov, pe care menține.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 431/Sind/12.05.2008 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalul Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.07.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - -a - - -
Grefier
- -
Red.LF/15.07.2008
Dact.LD/16.07.2008/2 ex.
Jud.sindic
Președinte:Gabriel ȘtefănițăJudecători:Gabriel Ștefăniță, Gabriela Comșa, Laura Fețeanu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 460/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1657/2008. Curtea de... → |
---|