Practica judiciara insolventa. Decizia 337/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - contestație în anulare -

- insolvență -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 337

Ședința publică din 26 februarie 2010

PREȘEDINTE: Surdu Oana

JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în loc., nr. 39, com., jud. S, împotriva deciziei nr. 1381 din 30 octombrie 2008 Curți de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), intimații fiind MFP- DGFP S, Municipiul S - prin primar, S, SC SRL S și ORC de pe lângă Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 19 februarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 26 februarie 2010.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin cererea introductivă adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr.94/86 din 08.04.2005, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, în temeiul art.36 din Legea nr.64/1995 (în vigoare la acea dată) a solicitat deschiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea " " S, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 823.328.605 lei vechi reprezentând, impozit pe profit, impozit pe dividende și amenzi.

Prin sentința comercială nr.170 din 14.06.2005, judecătorul sindic a admis cererea introductivă promovată de creditoare și a dispus deschiderea procedurii, desemnând administrator judiciar pe ""

Prin încheierea nr.170 din 11.04.2006, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei, desemnând lichidator judiciar pe

Lichidatorul judiciar desemnat în cauză, prin cererea din 01.04.2008, a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâtului, fost administrator al debitoarei.

Prin sentința comercială nr.449 din 01.07.2008, judecătorul sindic a admis cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar și a obligat pe pârâtul, fost administrator al debitoarei, să suporte din averea sa pasivul societății până la concurența sumei de 108.631 lei.

Prin aceeași sentință, judecătorul sindic a admis raportul final al lichidatorului judiciar și în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea " " S și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Judecătorul sindic prin sentință a dispus notificarea sentinței tuturor părților din proces.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că potrivit rapoartelor lichidatorului judiciar, pârâtul nu a prezentat documentele justificative privind transferul dreptului de proprietate al bunurilor imobile, astfel că este creată prezumția că pârâtul a folosit bunurile în interes propriu, ceea ce a dus la instalarea stării de insolvență.

A mai reținut judecătorul sindic că deși pârâtul a depus documentele privind înstrăinarea autovehiculelor, fostul administrator nu a făcut dovada că a utilizat sumele pentru plata obligațiilor societății.

Față de această situație, judecătorul sindic a reținut că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006, motiv pentru care a admis cererea de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului.

În ceea ce privește închiderea procedurii insolvenței în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut că la raportul final depus la 01.04.2008 de către lichidatorul judiciar, prin care acesta a formulat o cerere de închidere a procedurii, nu au fost formulate obiecțiuni în temeiul dispoziției legale citate (art.131 din Legea nr.85/2006) și a dispus închiderea procedurii.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, care a arătat că judecătorul sindic a făcut o apreciere eronată a probelor dosarului, în sensul că a făcut dovada cu înscrisuri că a înstrăinat utilajele societății și că în anul 2008 nu s-a mai aflat în posibilitatea să facă dovada că sumele au fost folosite în interesul societății, astfel că nelegal s-a reținut că a folosit în interes personal sumele obținute din vânzări.

A mai arătat recurentul că atâta vreme cât în patrimoniul societății s-au găsit un autocamion și o suprafață de teren demonstrează că nu a folosit bunurile societății în interes propriu.

Prin decizia nr. 1381 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Suceavaa respins ca nefondat recursul declarat de, reținând că din rapoartele lichidatorului judiciar și îndeosebi din raportul final, rezultă că debitoarea figura în evidențele fiscale cu un camion, o autoutilitară și un tractor cu remorcă. Cum aceste bunuri au fost înstrăinate de fostul administrator, iar sumele încasate nu au fost evidențiate în evidențele contabile, în mod legal a reținut judecătorul sindic că în cauză sunt întrunite condițiile art.138 ind.1 lit. a in Legea nr.85/2006.

Cât privește suprafața de teren de 1200 situată în localitatea, comuna Mănăstirea H, județul S, ce a aparținut debitoarei, a fost valorificată iar fondurile obținute în urma lichidării au fost distribuite.

Împotriva deciziei nr. 1381 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, a declarat contestație în anulare, care a arătat că soluția din recurs este rezultatul unei erori materiale întrucât, greșit s- reținut că bunurile din patrimoniul societății ar fi fost vândute în anul 1998.

În realitate, utilajele aflate în evidența Primăriei S au fost vândute în anul 1997, fapt dovedit cu facturile fiscale depuse la dosar.

Analizând contestația, prin prisma motivelor invocate, Curtea o constată inadmisibilă.

Potrivit art. 321 Cod pr. civilă, "nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi".

Ori, este de observat că, în cauză, prin decizia nr. 750/28.04.2009 a acestei instanțe s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei care formează obiectul contestației și în prezentul dosar, iar motivele invocate existau și la data pronunțării deciziei nr. 750/2009.

În aceste condiții, în baza art. 321 Cod pr. civilă, Curtea va respinge contestația, ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în loc., nr. 39, com., jud. S, împotriva deciziei nr. 1381 din 30 octombrie 2008 Curți de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), intimații fiind MFP- DGFP S, Municipiul S - prin primar, S, SC SRL S și ORC de pe lângă Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex. 2/12.03.2010

Președinte:Surdu Oana
Judecători:Surdu Oana, Grosu Cristinel, Rață Gabriela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 337/2010. Curtea de Apel Suceava